ÎNĂLȚAREA DOMNULUI - ZIUA EROILOR NEAMULUI
29 Mai 2020
Și în acest an, urmașii Apărătorilor Patriei au cinstit pe făuritorii Marii Uniri și ctitorii sfntului locaș al parohiei noastre prin slujba Parastasului, care a urmat Sfintei Liturghii.
29 Mai 2020
Și în acest an, urmașii Apărătorilor Patriei au cinstit pe făuritorii Marii Uniri și ctitorii sfntului locaș al parohiei noastre prin slujba Parastasului, care a urmat Sfintei Liturghii.
22 Mai 2020
Multe încercări îngăduie Dumnezeu asupra noastră, pentru că toate se întâmplă cu voia Lui, dar parcă perioada numită (ca în calendar) a pandemiei a fost mai copleșitoare ca oricare alta.
15 Mai 2020
Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare, Patriarhia Română transmite îndrumările necesare bunei desfășurări a activității în locașurile de cult.
15 Mai 2020
Începând de duminică, 17 mai 2020, credincioșii pot participa din nou la viața liturgică a Bisericii! Ei vor fi din nou prezenți, în mod fizic, la Sfânta Liturghie!
28 Aprilie 2020
Centrul de cateheză ”Sf. Cuvioasă Parascheva” al parohiei noastre a oferit opt calculatoare complet echipate unor copii care nu puteau urma cursurile on-line.
04 Mai 2020
La adresa https://www.facebook.com/Grupul-de-Cateheza-Sfanta-Cuvioasa-Parascheva-326459791320149/?ti=as pot fi urmărite în direct slujbele oficiate, Sfânta Liturghie începând în fiecare zi de duminică sau sărbătoare la orele 9,00.
25 Aprilie 2020
Slujba Învierii a fost oficiată în curtea bisericii, locul enoriașilor fiind luat de forțele de ordine, iar duhul bucuriei și al biruinței vieții asupra morții fiind simțit de toți.
25 Aprilie 2020
Imediat după ce Lumina Sfântă de la Ierusalim a sosit în biserica noastră, oameni inimoși au alergat pe fiecare stradă, în fiecare scară de bloc sau în fiecare zonă rezidențială.