UNITATE NAȚIONALĂ ȘI COMUNIUNE ECLESIALĂ!

În acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Trebuie să fim conștienți că noi, cei de astăzi, și părinții noștri, și bunicii noștri, suntem așezați pe efortul și jertfa celor care acum 100 de ani au reușit, cu darul lui Dumnezeu, să facă Unirea. De aceea, suntem chemați să ducem mai departe lucrarea lor.

Cei care s-au luptat atunci și au fost gata de moarte, au știut că fac aceasta pentru urmași, nu pentru ei. Ei au putut să se jertfească pentru că au înțeles că Unirea însemna așezarea în firesc, în firescul locuirii fraților împreună. Așa spune Dumnezeu prin cuvântul Sfântului Proroc și Împărat David în Psalmul 132: „ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”.

Acum 100 de ani, frații despărțiți de multe granițe au reușit să împlinească un ideal de multe secole și să se unească într-o țară a lor, așezându-se astfel în lucrarea lui Dumnezeu.

Nu a fost ușor. În Primul Război Mondial au murit în jur de un milion de români, pe fronturile de luptă sau din cauza războiului, în general. Și nu au fost obligați, ci au făcut-o de bună voie.

Duhul Unirii i-a însuflețit pe toți românii, din toate locurile și de toate vârstele. Măriuca Zaharia a fost o copilă de 12 ani care a căzut în luptele de la Mărășești. Gheorghe Donici, de 67 de ani, fusese voluntar în Războiul de Independență. S-a înrolat voluntar și în Războiul de Reîntregire și a căzut la Robănești, în 1916.

La 1 decembrie 1918 a fost o Înviere a neamului românesc de care s-au împărtășit toți cei căzuți de-a lungul veacurilor pentru apărarea neamului și a credinței, pentru libertate și demnitate.

După încheierea războiului, Regele Ferdinand, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și alți oameni politici români, devotați țării, s-au străduit și au reușit să obțină recunoașterea Unirii de către puterile internaționale.

De aceea, la 100 de ani, cu recunoștință și cu datoria care ne stă înainte, plecăm din nou genunchii inimii și cerem mila lui Dumnezeu peste poporul nostru.

Îi cerem să ne dea duhul dragostei de frați. Dragostea străbate granițele și dragostea unește inimile. Îi cerem să ne ajute să folosim mai bine libertatea pe care am primit-o în decembrie 1989 și pe care nu am folosit-o mereu așa cum s-ar fi cuvenit. Ca după un război, astăzi sunt plecați din țară milioane de români.

Îi cerem unirea în cuget și simțire a fraților și așezarea neamului nostru în lucrarea lui Dumnezeu. „Că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac”, spune Proorocul și Împăratul David în același Psalm 132.

Îi cerem să ne redea demnitatea, cumpătarea, ospitalitatea, bunătatea, smerenia și credința care i-au caracterizat pe strămoșii noștri cuminți. Prin aceste virtuți ei L-au cunoscut pe Dumnezeu și L-au iubit și prin ele s-au așezat în lucrarea Lui față de semeni, Îi cerem să vă insufle duhul purtării de grijă de neamul românesc, căruia îi aparțineți. Să vă dea dragostea care vă va arăta că sunteți responsabili de ce se întâmplă cu acest neam și cu această țară, că sunteți responsabili în fața strămoșilor și în față generațiilor viitoare.

Într-un interviu, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, spunea despre tinerii credincioși că „ei sunt nădejdea noastră”. Tinerii sunt nădejdea unui neam, nădejdea unei țări. Dacă dumneavoastră nu veți trata cu responsabilitate chemarea de a purta de grijă neamului, neamul va pieri. Înțelegeți că iubirea de neam și iubirea de Dumnezeu sunt două aspecte ale aceleiași lucrări a lui Dumnezeu, prin care El ne cheamă să ne unim cu frații noștri și cu El.

Puneți-vă întrebarea: „Ce pot face eu pentru neamul și țara mea?” Scrieți în inimile voastre rugăciunea: „Doamne Iisuse, Maica Domnului, ajutați mă să îmi plinesc rostul în acest neam”! Așa veți merge pe urmele strămoșilor cuminți, smeriți și demni în același timp. Așa veți bucura pe Dumnezeu și neamul nostru românesc!

Arhim. Melchisedec Velnic