Sfințirea Aghiasmei Mari la sărbătoarea Botezului Domnului

Ca în fiecare an, la praznicul Botezului Domnului s-a oficiat sfințirea ce amare a apei – Aghiamsa Mare. După oficierea Sfintei Liturghii, soborul de slujitori a săvârșit această rânduială unică în tipicul Bisericii Ortodoxe în curtea bisericii, de unde toți credincioșii prezenți au luat acasă această mare binecuvântare.

Părintele paroh Iulian Scoipan a explicat în cuvântul de învățătură importanța Aghiasmei Mari în viața omului, precum și modul de administrare și păstrare a ei.

Din rugăciunile rostite de preot aflăm că ne aduce vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti. Trăim vremuri în care omul înfruntă felurite boli ale trupului ori sufletului, adeseori cele fizice fiind generate de suferințele sufletești, de păcate și patimi. Să nutrim convingerea că apa sfințită ne vindecă, întrucât nesporește credința, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Tot din cuprinsul rugăciunilor din rânduiala sfințirii Aghesmei Mari aflăm că ea se arată izbăvitoare de patimi și izgonitoare a duhurilor celor rele. Avem nevoie de ea, căci adesea diavolul caută cu orice chip să ne piardă, îndemnându-ne la păcat; apa sfințită la Bobotează ne dă putere să biruim ispitele, să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, izvorul sfințeniei și al iubirii.
Se cade, aşadar, ca fiecare creștin să aibă în casă un vas cu Aghiasmă Mare, să-l țină la loc curat, după cum ne învăță bătrânii noștri, să guste cu evlavie din ea în zilele de post, în vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferințe, dar numai după ce primește dezlegare de la duhovnic. Unii preoți rânduiesc celor pe care-i spovedesc Agheasmă Mare înainte de a primi Sfânta Împărtășanie. Sunt credincioși, care în Postul Mare, se nevoiesc postind aspru sau negru, primind dezlegare de la povățuitorul lor spiritual să guste spre seară  câteva guri de Agheasmă Mare. Cei pe care duhovnicul îi oprește de la dumnezeiasca Euharistie din pricina unor păcate grave, pot lua Agheasmă Mare, cu încuviințarea duhovnicului ca mângâiere şi nădejde a mântuirii lor, ca leac spre tămăduire și îndreptare în vederea apropierii de potir.