S-a încheiat restaurarea picturii din bolta Sfântului Altar
27-11-2017 | Categorie: Ultimele noutăți
Începând cu luna iulie 2017, în cadrul proiectului de consolidare și restaurare a bisericii parohiale, se desfășoară ample lucrări de conservare și restaurare a picturii interioare. Acestea se desfășoară cu implicarea unei echipe de specialiști, coordonată de monahia Teodosia Ilie și au ca scop punerea în valoare a picturii executate în secolul trecut de către maeștrii Ionel Ioanid și Iosif Vas.
În primă fază, a fost finalizată scena ce reprezintă pe Maica Domnului, Împărăteasa Cerurilor, aflată deasupra Sfintei Mese din altar. Frumusețea și delicatețea chipului Maicii Domnului, precum și culorile vii și intense ale picturii au descoperit o mare însemnătate artistică a picturii bisericii noastre, pusă în valoare prin procesul de restaurare.
Astăzi, contemplând frumusețea suprafețelor restaurate, credincioșii pot anticipa impresionanta atmosferă ce va fi conferită bisericii noastre la finalul lucrărilor de punere în lumină a picturii murale.
Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru vara anului 2018, când va avea loc resfințirea bisericii.