Pelerini în trei provincii istorice
20-07-2015 | Categorie: Ultimele noutăți
La începutul lunii iunie, aproape o sută de enoriași ai parohiei noastre au fost pelerini în trei provincii istorice ale țării – Oltenia, Banat și Ardeal. Pelerinajul a cuprins vizitarea mai multor locașuri de cult vechi, cu tradiție (precum mănăstirile Clocociov din Slatina, Strehaia sau Vodița din județul Mehedinți), dar și a noilor catedrale ridicate în zona de vest a țării (în Caransebeș, Timișoara sau Arad), urmărindu-se împărtășirea experienței de atâtea secole de rugăciune și trăire monahală, dar și cunoașterea eforturilor semenilor noștri de a ridica noi și impunătoare biserici, ca expresie a credinței oamenilor de pe aceste meleaguri.
Admirând maiestuoasele catedrale ridicate după anul 1990 în Caransebeș, Arad sau la Mănăstirea Gai, enoriașii noștri au înțeles mai bine importanța demersurilor de ridicare a Catedralei Mântuirii Neamului în București, dorind să se implice mai mult în sprijinirea acestora.
Experiența acestui pelerinaj a fost una deosebită întrucât, pe lângă închinarea la moaștele unor sfinți (precum Sf. Iosif cel Nou de la Partoș), la icoanele făcătoare de minuni (Madona Dudu din Craiova) sau la mormintele unor mari duhovnici (precum părintele Visarion Coman de la Clocociov), repere simbolice pentru această zonă, enoriașii au vizitat locuri pline de istorie (ca stațiunea Băile Herculane sau Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova) și au efectuat o croazieră pe Dunăre.
Împlinirea duhovnicească a pelerinajului a fost reprezentată de participarea la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Prislop și închinarea la mormântul părintelui Arsenie Boca.
Bucuria pelerinilor a fost desăvârșită pentru că în anul închinat în Patriarhia Română misiunii parohiei și mănăstirii azi, dar și cinstirii marilor păstori de suflete din eparhii, au avut parte de atâtea binecuvântări!