PARACLISUL MAICII DOMNULUI ÎN BISERICA PAROHIEI NOASTRE
09-08-2020 | Categorie: Ultimele noutăți
Potrivit unei frumoase tradiţii de câţiva ani, în biserica noastră se oficiază în fiecare seară din Postul Adormirii Maicii Domnului cea mai frumoasă rugăciune închinată celei din care Dumnezeu s-a întrupat în lume, Paraclisul Maicii Domnului.
Această cântare, plină de profunzime teologică, dar şi de frumuseţe poetică, trezeşte în inimile credincioşilor sentimentul de iubire către Maica Domnului, rugătoarea pentru noi, de nădejde în mijlocirea ei, dar şi de bucurie în întristare, pentru că ne pregăteşte de adormirea ei, care deschide omului calea spre cer.
Pentru mai bună cunoaştere a vieţii, misiunii şi rolului Maicii Domnului, la sfârşitul fiecărei slujbe se rosteşte un cuvânt de învăţătură care prezintă diferite aspecte liturgice (Sărbătorile Maicii Domnului, Maica Domnului în iconografia şi în imnografia ortodoxă), dogmatice (Privire interconfesională asupra Maicii Domnului) sau misionar-pastorale (Minunile Maicii Domnului) ori educative (Maica Domnului – model pentru femeia creştină de azi).
După Paraclis, pregătirea pentru sărbătoarea Maicii Domnului continuă prin spovedanie şi consiliere duhovnicească.
Fiecare slujbă este un moment unic, cântarea la strană fiind asigurată pe rând fie de grupul psaltic Mărturia al parohiei noastre, fie de grupul de femei, fie de grupul de copii şi tineri, arătând prin aceasta că toată suflarea laudă pe Maica Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre.
Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei, care ia aminte şi degrab ascultă rugăciunile celor smeriţi şi care varsă râuri de tămăduiri prin icoana Sa cea Sfântă, peste sufletele credincioşilor, îi aducem cântare şi mulţumire, iar tu, Apărătoarea noastră cea atotmilostivă, pleacă-te cu bunăvoinţă la glasurile noastre de laudă şi din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, cei care te chemăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!