LA MULTI ANI!

31-12-2013 | Categorie: Ultimele noutăți

A mai trecut un an din viata fiecaruia dintre noi. Nesemnificativ in raport cu vesnicia la care suntem chemati si de care suntem mai aproape cu fiecare zi…

Insa fiecare clipa de cumpana dintre ani este un motiv in plus sa reflectam la aceasta si nu numai. Anul 2013, anuntat de toti ca unul apocaliptic, a trecut cu cele bune si cele rele ale sale, lasand in noi urme, unele adanci.

Ce am realizat din ceea ce ne-am propus, stie numai Dumnezeu. Noi putem aprecia, masura sau cantari, insa adevarata valoare a faptelor noastre este in ceruri. Chiar daca nu am indraznit sa gandim la foarte multe, a binecuvantat Dumnezeu si anul acesta am zidit un nou lumanarar in curtea bisericii si am finalizat gardul imprejmuitor. Dar cea mai mare realizare este ca am zidit sufletele celor ce vin in biserica noastra…

Cea mai mare bucurie traim atunci cand vezi ca rodesc indemnurile, infloresc faptele bune si cei care au nevoie culeg roadele eforturilor celor din jur. Anul acesta am vazut cum intreaga comunitate, parca tot mai numeroasa, s-a mobilizat pentru aproapele sau, indiferent ca a fost vorba de copii sau batrani.

Pentru ei si cu ei ne vom ruga la miezul noptii dintre ani. Pentru ei si numai cu ei vom reusi ca si in anul urmator, 2014, sa implinim cuvantul Mantuitorului de a lucra cu timp si fara timp

Tuturor celor ce ne-au fost aproape, ne-au sprijinit si s-au rugat cu noi, celor care inca nu au avut curajul de a fi in Biserica si de a-si sluji semenul, le dorim ani multi si binecuvantati, spor in toata fapta cea buna si fie ca in noul an bucuria sa rodeasca si in sufletele lor pacea si implinirea de a fi crestini!

LA MULTI ANI!