Invierea lui Hristos - Slava Sfintei Cruci

† Daniel prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane 

 

Preacuviosului cin monahal, 

Preacucernicului cler

si preaiubitilor credinciosi

din Arhiepiscopia Bucurestilor 

 

HAR, MILA SI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,

IAR DE LA NOI PARINTESTI BINECUVANTARI

 

"Crucii Tale ne inchinam, Hristoase,

si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim!”

(Din cantarile Sfintelor Pasti)

 

Hristos a inviat!

 

Preacuviosi si Preacucernici Parinti,

Iubiti credinciosi si credincioase,

 

Taina Invierii Domnului este nedespartita de Taina Crucii Sale, deoarece Hristos Cel Inviat din morti este Hristos Cel Rastignit.

 

Crucea Mantuitorului Hristos este semnul iubirii Sale atotputernice si smerite, facatoare de viata si datatoare de bucurie. In Sfanta Cruce este ascunsa puterea Invierii, iar lumina Invierii este slava Sfintei Cruci. Astfel, Sfanta Cruce nu este doar semn al jertfei si al mortii, ci si semn al Invierii si al biruintei.

 

Invierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruinta iubirii Lui smerite asupra pacatului, iadului si mortii. Invierea lui Hristos este ridicarea omului cel muritor, din cauza pacatului, la starea de faptura vesnic vie, creata dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic viu (cf. Facerea 1, 26), pentru a se impartasi vesnic din iubirea divina a Preasfintei Treimi.

 

Prin Invierea lui Hristos Cel Rastignit se arata ca iubirea omului fata de Dumnezeu si fata de semeni poate fi mai tare decat ura, violenta si moartea. Taria puterii iubirii jertfelnice a lui Hristos se arata atat in Crucea Sa, ca smerenie, cat si in Invierea Sa, ca slava. De aceea, Biserica Ortodoxa nu desparte niciodata Crucea de Inviere.

 

Invidiat si urat de multi dintre carturarii si fariseii care pierdusera in mare parte capacitatea de a simti prezenta activa a lui Dumnezeu in popor, desconsiderat si umilit de autoritatea conducatoare romana, care pierduse simtul dreptatii, tradat si vandut de un ucenic robit de patima iubirii de arginti, parasit de prietenii prea fricosi, uitat de multi carora le-a facut bine, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, devenit Om din iubire de oameni, a fost condamnat, pe nedrept, la moarte si rastignit pe Cruce, intre doi talhari facatori de rele.

 

Pe de o parte, rastignirea lui Hristos pe Cruce este respingerea cea mai violenta a iubirii lui Dumnezeu de catre omenirea pacatoasa si instrainata de Dumnezeu. Pe de alta parte, jertfa Sa pe Cruce, indurata in mod liber (cf. Ioan 10, 17-18), arata smerenia Sa, ca rabdare a suferintei si ca statornicie in iubire iertatoare, chiar si fata de dusmanii Sai ("Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”, Luca 23, 34).

 

Sfantul Evanghelist Ioan, ucenicul iubit care L-a insotit pe Iisus pana langa Crucea Sa, ne spune ca: "Inainte de sarbatoarea Pastilor, stiind Iisus ca a sosit ceasul Lui, ca sa treaca din lumea aceasta la Tatal, iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit” (Ioan 13, 1). Iar Sfantul Apostol Pavel, cel ce din mare prigonitor al Bisericii a devenit cel mai harnic Apostol al lui Hristos, tocmai pentru ca L-a intalnit pe Hristos Cel Inviat din morti, intr-o lumina coplesitoare pe drumul Damascului, a inteles puterea iubirii jertfelnice a Crucii Lui. De aceea, in lumina Invierii lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel scria crestinilor din Corint astfel:

 

"Cuvantul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim este puterea  lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). In alta parte, acelasi Sfant Apostol al neamurilor arata ca, prin puterea Crucii, Hristos a biruit duhurile rele care raspandesc in lume ura fata de Dumnezeu si fata de oameni: "Dezbracand (de putere) incepatoriile si stapaniile, le-a dat de ocara in vazul tuturor,biruind asupra lor prin Cruce” (Coloseni 2, 15).

 

Pentru a ramane ascultator si iubitor fata de Dumnezeu-Tatal pana la moarte, Hristos-Domnul a indurat de bunavoie multe rele venite din partea oamenilor pacatosi si a demonilor vicleni, care Il asaltau in pustie cu ispitele poftelor egoiste - adica ispitele lacomiei materiale, ale puterii de stapanire si ale slavei desarte (cf. Matei 4, 1-11) –, iar in Saptamana Sfintelor Patimiri, cu ispitele sau incercarile durerii sufletesti si trupesti pricinuite de invidia carturarilor si a fariseilor, de tradarea lui Iuda, de lepadarea lui Petru, de frica ucenicilor care L-au parasit, de aroganta si viclenia lui Irod, de duplicitatea si lasitatea lui Pilat, de batjocura soldatilor, de ignoranta si ratacirea multimilor invrajbite, de ironia talharului nepocait, de scuipari, de loviri cu palmele peste obraz, de loviri cu biciul pe trup, de cununa de spini de pe cap, de lovituri de cuie in palme si picioare, de rastignirea pe lemnul Crucii, de adaparea cu otet, de strapungere cu lancea in coasta. De ce a indurat Domnul toate acestea? Ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul, in cuvintele urmatoare: "Acesta a fost... scopul Domnului, ca, pe de o parte, sa asculte de Tatal pana la moarte, ca om, pentru noi, pazind porunca iubirii, iar pe de alta parte, sa biruiasca pe diavolpatimind de la el prin carturarii si fariseii pusi la lucru de el” (Vezi Sfantul Maxim Marturisitorul,Cuvant ascetic, in Filocalia, vol. 2, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008, p. 35). Prin ascultare de Dumnezeu pana la moarte, Hristos a ridicat din morti pe Adam cel neascultator, iar prin smerenie a biruit pe diavolul cel orgolios si razvratitor.

 

Pentru a ne invata ca puterea Invierii era ascunsa in Cruce, adica in iubirea Lui smerita si indelung-rabdatoare, Hristos-Domnul Cel Inviat din morti poarta si dupa slavita Sa Inviere semnele sau stigmatele Crucii pe trupul Sau, adica in mainile, in picioarele si in coasta Sa (cf. Ioan 21, 20 si 27).Hristos poarta stigmatele Crucii in trupul Sau inviat, nu ca sa-Si aduca aminte de cei care L-au rastignit spre a se razbuna pe ei, ci pentru ca ele sunt semnele eterne ale iubirii Sale jertfelnice si smerite pentru toti oamenii.

 

In Biserica Ortodoxa intalnim o multime de simboluri, imagini, gesturi si expresii liturgice ale intelegerii spirituale a legaturii interioare care exista intre Crucea si Invierea lui Hristos.

 

Mai intai, in icoana ortodoxa a Rastignirii lui Hristos, chipul Sau nu este crispat, ci pacificat, insemnand pacea comuniunii omului cu Dumnezeu, adica starea in care Iisus rosteste cuvintele:"Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu!” (Luca 23, 46).

 

Apoi, icoana Invierii lui Hristos, in forma ei autentica, nu-L prezinta pe Hristos iesind triumfator din mormant, ci prezinta coborarea Sa la iad ca biruinta asupra iadului si a mortii, ca arvuna sau inceput al Invierii de obste (cf. 1 Corinteni 15, 20) si al Judecatii de Apoi. Astfel, pentru Ortodoxie,puterea Invierii lui Hristos incepe sa lucreze din insusi momentul mortii lui Hristos pe Cruce si al coborarii Sale cu sufletul la iad. De aceea, trupul Sau din mormant nu intra in descompunere si nici sufletul Sau nu ramane in iad. Adesea, icoana coborarii la iad ne prezinta slava lui Hristos Cel Inviat ca fiind strabatuta si confirmata de Crucea luminoasa, pentru ca "Hristos S-a pogorat prin Cruce la iad”, dupa cum se spune in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

 

Cand este marturisita si proclamata Invierea Domnului Hristos, Crucea nu este uitata, ci unita cu lumanarea de Inviere. Preotul proclama adevarul Invierii, zicand: "Hristos a inviat!” in timp ce inalta Crucea in vazul tuturor, dar nu Crucea singura, ci insotita de o lumanare aprinsa, care este lumina pascala a suferintei transformate in biruinta. Prin Inviere, Crucea devine lumina a iubirii eterne, a vietii mai tari decat moartea.

 

In timpul Utreniei Sfintelor Pasti si Utreniei din Duminici cantam sau rostim acest imn:"Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat.Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim (...). Iata, prin Cruce a venit bucurie la toata lumea. Totdeauna binecuvantand pe Domnul, laudam Invierea Lui, ca rastignire rabdand pentru noi cu moartea pe moarte a stricat” (Canonul Invierii si Utrenia din Duminici).

 

Legatura interioara dintre Cruce si Inviere este o dominanta a intregii spiritualitati ortodoxe liturgice si filocalice, deoarece Ortodoxia este in acelasi timp Biserica pocaintei si a doxologiei, a postului si a bucuriei.

 

Intrucat, prin Crucea lui Hristos s-a aratat puterea iubirii mantuitoare a lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 1, 18), noi, crestinii, cinstim Sfanta Cruce si ne facem semnul ei cand ne rugam, dimineata, la pranz si seara, cand incepem un lucru si cand il terminam, in vreme de necaz si in vreme de bucurie.

 

Legatura dintre Cruce si Inviere, dintre suferinta si speranta, osteneala si bucurie, lupta si biruinta, se vede adesea in iubirea jertfelnica a parintilor buni pentru copiii lor, a parintilor duhovnicesti pentru cei pastoriti de ei, a oamenilor harnici si darnici pentru semenii lor aflati in nevoi, in iubirea jertfelnica a celor care lucreaza si se lupta, permanent, pentru binele familiei si al societatii, al poporului si al patriei lor, al tuturor oamenilor pentru care Hristos Domnul a murit si a inviat ca sa daruiasca tuturor mantuire si viata vesnica.

 

Iubiti frati si surori in Domnul,

 

Anul acesta, 2013, este sarbatorit in Patriarhia Romana ca "An omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena”, la implinirea a 1700 de ani de la proclamarea de catre Sfantul Imparat Constantin cel Mare a Edictului de libertate religioasa de la Mediolanum (Milano), in anul 313.

 

De semnul Sfintei Cruci este legat un important moment din viata Sfantului Imparat Constantin cel Mare, care a condus ulterior la libertatea acordata crestinilor din Imperiul Roman si la botezul sau.

 

Istoricii bisericesti Eusebiu de Cezareea si Lactantiu afirma ca in ajunul bataliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxentiu, Imparatul Constantin a vazut pe cer, ziua, o cruce luminoasa, deasupra soarelui, cu inscriptia: "In hoc signo vinces” ("Prin acest semn vei invinge”). Noaptea, in vis, i s-a aratat Mantuitorul Hristos, cerandu-i sa puna pe scuturile si steagurile armatei sale Crucea, ca fiind semn protector in lupte. Victoria minunata a armatei sale, mult inferioara numeric celei a lui Maxentiu, a fost considerata de Imparatul Constantin ca ajutor primit de la Dumnezeu. Dovada acestei credinte a lui Constantin in ajutorul divin este inscriptia de pe Arcul lui Constantin, din Roma, pastrata pana astazi, prin care marturiseste ca a castigat lupta"instinctu divinitatis”, "prin inspiratie divina” (Vezi Acad. prof. univ. dr. Emilian Popescu, Studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea – Viata Imparatului Constantin, in "Parinti si Scriitori Bisericesti” (PSB), Serie noua, vol. 8, Editura BASILICA a Patriarhiei Romane, Bucuresti, 2012, p. 38).

 

Incepand cu Edictul de libertate religioasa din anul 313, Sfantul Imparat Constantin cel Mare devine protector al crestinismului, iar apoi ia multe masuri in favoarea Bisericii crestine, intr-o perioada in care lumea era divizata inca intre paganism si crestinism.

 

Astfel, el promoveaza, in demnitati publice, crestini cu un comportament moral ireprosabil, emite moneda cu monograma crestina, in anul 317; generalizeaza duminica, sarbatoarea saptamanala a crestinilor, ca zi de odihna in imperiu atat pentru crestini, cat si pentru pagani, in anul 321; inaugureaza o noua capitala la Constantinopol (11 mai 330), simbol al renasterii si innoirii religioase si social-politice a Imperiului Roman; pretuieste demnitatea preoteasca prin scutirea clerului de impozite si de obligatia indeplinirii serviciilor municipale; inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestin (rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul rosu); protejeaza, prin lege, pe saraci, orfani si vaduve; modifica legislatia privind casatoria; descurajeaza divortul; pedepseste adulterul.

 

Din dorinta de a ajuta Biserica sa pastreze unitatea de credinta, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, impotriva ereziei lui Arie, care nega dumnezeirea Fiului. Sub influenta Sfantului Atanasie cel Mare, Sinodul a marturisit si proclamat invatatura ortodoxa despre dumnezeirea Fiului ca fiind: "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut” (Simbolul Credintei sau Crezul).

 

Intelegand nevoia Bisericii crestine de a avea spatii liturgice corespunzatoare, Sfintii Imparati Constantin si Elena au fost mari ctitori de biserici pe intreg cuprinsul Imperiului Roman: la Constantinopol, Ierusalim, Nazaret, Antiohia, Tir, Nicomidia, Trier, Roma s.a.; au ridicat biserici care au ramas in istorie ca un model pentru toti imparatii, regii si principii crestini.

 

De asemenea, Sfintii Imparati Constantin si Elena au fost promotori si sprijinitori ai pelerinajului crestin. Este binecunoscut pelerinajul imparatesei Elena la Ierusalim, in anul 326, pentru a cauta cinstitul lemn al Sfintei Cruci. Dupa ce a aflat Sfanta Cruce, ea a incredintat-o Episcopului Macarie al Ierusalimului, iar o parte din lemn a fost trimisa la Constantinopol. Imparatul Constantin cel Mare a efectuat un pelerinaj pentru a participa la sfintirea Bisericii "Sfintii Apostoli” din Constantinopol, in anul 330, si apoi un alt pelerinaj pentru a participa la sfintirea "Bisericii Invierii” din Ierusalim, in data de 13 septembrie 335, iar a doua zi, in data de 14 septembrie 335, pe amvonul acestei biserici, Episcopul Macarie al Ierusalimului a inaltat Sfanta Cruce in fata multimilor, intru pomenirea aflarii Sfintei Cruci, in anul 326. Sarbatoarea aceasta a devenit traditie inscrisa in calendar pana in zilele noastre.

 

Importanta Sfintilor Imparati Constantin si Elena pentru viata si activitatea Bisericii este covarsitoare. Ei sunt aparatori ai libertatii crestinilor, ai unitatii Bisericii, ctitori de cetati crestine si lacasuri sfinte, aparatori ai demnitatii umane si ajutatori ai saracilor. Sfanta Elena este model pentru viata crestina a mamelor, invatatoare a credintei crestine in familie si in societate, unind intelepciunea cu evlavia si credinta cu darnicia.

 

Cinstirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena de catre Biserica se arata prin pomenirea lor, in fiecare an, la data de 21 mai, fiind numiti Sfinti Mari Imparati si intocmai cu Apostolii.

 

In iconografia noastra ortodoxa, Sfintii Imparati Constantin si Elena sunt reprezentati avand Sfanta Cruce intre ei, intrucat Sfantul Imparat Constantin a descoperit Crucea, ca semn de lumina, pe cer, iar mama sa, Elena, a descoperit Crucea de lemn, in pamant, la Ierusalim. Astfel, intelegem ca Sfanta Cruce leaga cerul si pamantul, prin iubirea nesfarsita si netrecatoare a lui Hristos pentru lume.

 

Sfintii Imparati Constantin si Elena ne indeamna sa aparam dreapta credinta, sa ne inchinam Sfintei Cruci si sa o cinstim ca pe o arma de biruinta, sa vedem in semnul Crucii puterea iubirii jertfelnice si smerite a lui Hristos, care ne duce la invierea sufletelor, din moartea pacatului, si la invierea trupului, din stricaciunea mormantului.

 

Astazi multi oameni poarta crucea suferintei din cauza inmultirii pacatelor, a patimilor egoiste si a relelor de tot felul, din cauza lacomiei sau zgarceniei unora si a saraciei altora, a violentei in familie si in societate, a nedreptatii si nepasarii, a bolilor si singuratatii, a certurilor in familie si a divorturilor, a parasirii copiilor si batranilor s.a. In aceasta privinta se adeveresc cuvintele Mantuitorului Hristos ca: "Din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci” (Matei 24, 12).

 

De aceea, pentru a putea purta crucea multor incercari si a simti ajutorul lui Hristos Cel Rastignit si Inviat este necesar sa ne intarim in credinta, sa sporim rugaciunea si sa savarsim fapte de ajutorare a semenilor nostri, sa fim si noi pentru altii un Simon de la Cirene, care a ajutat pe Iisus sa poarte Crucea Sa pe drumul Golgotei (cf. Luca 23, 26). Asa dupa cum credinciosii care au purtat de bunavoie crucea postului, ca infranare de la bucate de origine animala si de la orice pacat sufletesc si trupesc, primesc lumina, bucuria si binecuvantarea Sfintelor Pasti, tot asa si cei care alina suferinta semenilor lor, prin rugaciune si cuvant de incurajare, prin fapta buna si darnicie, vor simti lumina si bucuria Invierii lui Hristos in inimile lor si binecuvantarea Lui in viata si casele lor.

 

Prin urmare, mai ales in aceste zile, este bine sa aducem bucuria Sfintelor Pasti in casele de copii orfani si batrani, la patul bolnavilor, dar si acolo unde este multa tristete, singuratate si deznadejde, in familiile sarace, indoliate si indurerate. Pretutindeni unde putem face binele, sa-l facem purtand, in suflet si in fapte, lumina Crucii si bucuria Invierii! Orice osteneala sau orice jertfa, de acest fel, cuprinde in ea lumina pe care o vesteste Biserica Ortodoxa in ziua de Pasti si in fiecare duminica de peste an, zicand: Iata, prin Cruce a venit bucurie la toata lumea!

 

Sa cultivam, prin rugaciune si cuvant bun, in lumina acestei bucurii pascale, legatura fraterna cu romanii care se afla in afara hotarelor Romaniei sau in diaspora romana.

 

Cu prilejul Sfintelor Sarbatori ale Sfintelor Pasti, va adresam tuturor parintesti si fratesti doriri de sanatate si mantuire, de pace si bucurie, dimpreuna cu salutul pascal: Hristos a inviat!

 

Al vostru catre Hristos Domnul rugator,

 

† D A N I E L

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane