INFORMARE CORECTĂ ÎNTR-O LUME A ȘTIRILOR FALSE

04-04-2019 | Categorie: Ultimele noutăți

Duminică, 31 martie 2019, copiii Grupului de cateheză ”Sf. Cuvioasă Parascheva” au participat la un atelier de dezvoltare personală, care a vizat modul în care ne ferim de știrile false din jurul nostru, interesate sau dezorienta(n)te. Un atelier inedit, așa cum au promis voluntarii care l-au susținut.

Spațiul nostru a devenit neîncăpător pentru cei 16 copii care au participat activ la acest atelier.

Mai întâi am aflat cum se informau oamenii înainte și cum își iau astăzi informația, apoi cum a evoluat tehnologia și cât de mult au evoluat spatiile de stocare.

Pentru a fi siguri de veridicitatea informațiilor, copiii au aflat despre regula celor 3 surse de informare și le-au aplicat ulterior cu succes pentru a descoperi care din exemplele prezentate sunt sau nu știri false.

Cercul prieteniei i-a ajutat sa vizualizeze cine sunt persoanele lor de încredere, astfel încât pentru a valida anumite informații importante, ei trebuie sa se sfătuiască în primul rând cu părinții pentru a lua cele mai bune decizii, chiar dacă avem alți prieteni de vârsta apropiată nouă.

Știrile false au consecințe negative, pot strica reputația unei persoane sau a unei comunități, de aceea o prima acțiune este instalarea gândirii critice, împiedicarea răspândirii Fakenews-urilor și când este posibil, luarea unei atitudini prin prezentarea cazului unui adult cu autoritate și putere de decizie: părinte, diriginte, profesor, preot duhovnic.

Mulțumiri voluntarilor implicați: Sinziana Badea pentru prezentarea profesionistă, Narcisa Ilie pentru exerciții și sesiunea de debate și Anca Barbu, pentru logistica și dulciurile oferite copiilor!