Despre iubire si ascultare - Sfantul Siluan Athonitul

 

Va rog, fratilor, faceti o incercare. Daca cineva va ocaraste sau va dispretuieste sau va smulge ce e al vostru, sau prigoneste Biserica, rugati pe Domnul zicand: "Doamne, noi toti suntem fapturile Tale. Ai mila de robii Tai si intoarce-i spre pocainta!” Si atunci vei purta in chip simtit harul in sufletul tau. La inceput sileste inima ta sa iubeasca pe vrajmasi, si Domnul, vazand dorinta ta cea buna, te va ajuta in toate, si experienta insasi te va invata calea. Dar cine gandeste rau de vrajmasi, acela nu are in el iubirea lui Dumnezeu si nu-L cunoaste pe Dumnezeu.

 

Daca te vei ruga pentru vrajmasi, va veni la tine pacea; iar cand vei iubi pe vrajmasi, sa stii ca un mare har al lui Dumnezeu viaza intru tine; nu zic ca este deja un har desavarsit, dar e de ajuns pentru mantuire. Daca insa ii ocarasti pe vrajmasii tai, aceasta inseamna ca un duh rau viaza intru tine si aduce ganduri rele in inima ta; pentru ca, asa cum a spus Domnul, "din inima omului ies gandurile bune si gandurile rele” (Mt 15, 19). Omul bun gandeste: "Tot cel ce rataceste de la adevar piere” si, de aceea, ii este mila de el. Dar cine n-a invatat de la Duhul Sfant sa iubeasca, acela nici nu se va ruga pentru vrajmasi. Cine a invatat de la Duhul Sfant sa iubeasca, acela se intristeaza toata viata pentru oamenii care nu se mantuiesc si varsa multe lacrimi pentru popor, si harul lui Dumnezeu ii da puterea de a iubi pe vrajmasi.

 

Daca nu-i iubesti, macar nu-i ponegri si nu-i injura; si acesta va fi un lucru bun. Dar daca cineva ii blestema si-i injura, e limpede ca un duh rau viaza in el si, daca nu se pocaieste, va merge dupa moarte acolo unde salasluiesc duhurile cele rele. Sa izbaveasca Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire! Intelegeti! E atat de simplu. Sunt vrednici de mila oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se impotrivesc Lui. Inima mea sufera pentru ei si lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi si raiul si chinurile se vad limpede: le cunoastem prin Duhul Sfant. Aceasta a spus-o si Domnul: „Imparatia lui Dumnezeu e inauntrul vostru” (Lc 17, 22)! Asa ca inca de aici incepe viata vesnica; si chinurile vesnice incep si ele inca de aici. […]

 

Sunt monahi care cunosc pe Dumnezeu, cunosc si pe Maica Domnului, pe sfintii ingeri si raiul, dar cunosc si pe demoni si chinurile iadului, si cunosc aceasta din experienta. In Duhul Sfant sufletul cunoaste pe Dumnezeu. Duhul Sfant ne da, pe cat e cu putinta acest lucru, sa cunoastem inca de aici plinatatea bucuriei raiului, pe care fara harul lui Dumnezeu omul n-ar putea-o purta, ci ar muri. Dintr-o lunga experienta, monahul duce lupta cu vrajmasul mandriei, si Duhul Sfant il invata, il lamureste si-i da puterea de a-l birui. Monahul intelept izgoneste prin smerenie orice inaltare si mandrie. El spune: ‚Nu sunt vrednic de Dumnezeu si de rai. Sunt vrednic de chinurile iadului si voi arde vesnic in foc. Sunt cu adevarat mai rau decat toti si nevrednic de a fi miluit. Duhul Sfant il invata sa gandeasca asa despre sine insusi; si Domnul se bucura pentru noi cand ne smerim si ne osandim pe noi insine si da sufletului harul Sau. Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrajmasi. Cine se socoteste in inima sa vrednic de focul cel vesnic, NICI UN VRAJMAS NU SE POATE APROPIA DE EL si nici un gand lumesc nu patrunde in sufletul lui, ci ramane in Dumnezeu cu toata mintea si cu toata inima. Iar cine a cunoscut pe Duhul Sfant si a fost invatat de El smerenia, acela a ajuns asemenea Invatatorului sau, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si s-a asemanat Lui. […]

 

O, fratilor, cititi mai mult Evangheliile, Epistolele Apostolilor si scrierile Sfintilor Parinti, prin aceasta invatatura sufletul cunoaste pe Dumnezeu si mintea e atat de ocupata de Domnul, ca uita cu desavarsire lumea, ca si cum nu s-ar fi nascut macar. […]

 

Prin ascultare omul se pazeste de mandrie; pentru ascultare se da rugaciunea; pentru ascultare se da si harul Duhului Sfant. Iata de ce ascultarea e mai presus decat postul si rugaciunea. Daca ingerii cazuti ar fi pazit ascultarea, ar fi ramas in ceruri si ar fi cantat intru slava Domnului. Si daca Adam ar fi pazit ascultarea, atunci el si neamul lui ar fi ramas in rai. Dar chiar si acum e cu putinta sa aflam iarasi raiul pin pocainta. Domnul ne iubeste mult in ciuda pacatelor noastre, numai sa ne smerim si sa-i iubim pe vrajmasi. Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu poate avea pace, chiar daca ar fi asezat in rai. […]