Cuvinte pentru Saptamana Mare

E inevitabil, in ajunul sarbatorilor pascale, sa ne punem, iarasi si iarasi, problema Invierii, respectiv a unei promise victorii impotriva mortii.
 

Dar pina sa ajungem la marea interogatie privind "nemurirea sufletului”, n-ar strica sa reflectam si la "invierile” la indemina, cele pe care le putem obtine in viata de dinaintea mortii, pornind de la constatarea ca fragmente intregi din existenta zilnica si din alcatuirea noastra sufleteasca sunt "moarte”, neinsufletite, sclerozate. Fiecare ar trebui sa se intrebe ce este deja mort in comportamentul, limbajul si gindirea lui. "Mort” adica mineralizat, incremenit, inexpresiv. Stereotipiile verbale, ideile gata facute, aderenta oarba la duhul impersonal al vremii, adoptarea retoricilor la moda, a idolatriilor gregare, livrate, clipa de clipa, de "modelele” baltate ale lumescului, toate sunt semne ale unei necroze care, odata recunoscuta, poate fi tratata.
 

Biserica ar trebui sa fie in mod special atenta la asemenea patologii letale, sa fie preocupata de corijarea lor, dar, mai ales, sa se fereasca ea insasi de amenintarea entropiei spirituale, de formulistica previzibila a predicii moralizatoare, de inlocuirea gindirii vii prin citat mecanic. Lectura unui text religios nu trebuie sa fie, fireste, o experienta "estetica”, o vinatoare de "originalitati” seducatoare. Dar nici mestecarea obosita a unei materii cu gust de iasca, a unei frazeologii care nu trezeste si nu ajuta pe nimeni. Or, o spun cu tristete, gindul viu si cuvintul viu nu se intilnesc suficient de des in productia teologica de uz curent. Cu atit mai mult ma bucur cind dau peste exceptii, cind simt ca, din parcurgerea unui text, ma aleg cu ceva consistent, sau, macar, cu un prilej de reflectie proprie. E ceea ce mi s-a intimplat rasfoind, zilele trecute, o culegere de "uimiri” si "rostiri” ale Monahiei Siluana Vlad. Trec cititorului citeva mostre, in perspectiva Sf. Pasti.
 

 "Ca sa putem intelege ce este pocainta adevarata, avem nevoie sa o deosebim de sentimentul nevrotic al vinovatiei. Vinovatia nevrotica este o reactie a egoului care imita pocainta. Cind ne simtim vinovati, chiar daca ne cerem iertare, de fapt ne indreptatim, cautam cauzele faptelor rele in alta parte, acuzam pe altcineva…(…). Semnele pocaintei sunt: lacrimile, durerea inimii insotita de mingiiere si de increderea in fagaduintele Domnului. Semnele vinovatiei nevrotice sunt: frica, furia, auto-compatimirea, victimizarea.” Deosebirea dintre cainta si sentimentul strictei vinovatii e esentiala pentru cine vrea sa inteleaga corect gestul spovedirii. A marturisi o greseala fara a crede in iertare e a fi in afara spatiului credintei. E ca si cum ai crede in moarte fara a miza pe Inviere.
 

Sarbatoarea pascala e o sarbatoare a eliberarii de frica, a reinstaurarii bucuriei, a increderii. Ea contrazice o anumita omiletica a dascalelii moralizatoare, a pacatului ubicuu si tenace, a pedepsei nemiloase si vesnice. "Dumnezeu - spune monahia Siluana - nu numara caderile, ci ridicarile din pacat”. Nu poti construi o teologie a Invierii pe o ideologie a judecatii fatale si a proastei dispozitii. Imi place sa amintesc mereu, in acest context, observatia unui teolog contemporan din Statele Unite: crestinii par sa fi uitat ca termenul grecesc "evanghelie” inseamna "veste buna”. Buna, nu proasta! Sa abandonam, deci, postura tragica a pietatii apocaliptice, spaima infantila (si, de fapt, egolatra) de iad, sindromul condamnarii definitive. In alt loc, monahia Siluana observa, nu fara umor (o virtute fundamental crestina…) ca "fricosii nu ajung in Rai”. Invierea admite si ea, e drept, ca suntem condamnati. Dar la o solutie a iubirii recuperatoare. Asta nu inseamna ca totul e scuzabil, ci doar ca totul e de sperat. Asadar, dragi prieteni, crestini si necrestini, ingaduitori cu vorbele mele sau suparati pe veci pe fiecare virgula a textelor pe care le public, basisti, anti-basisti, pro- si anti-europeni, elitisti si populisti, smecheri si inocenti, plicticosi, paranoici, sau geniali, luati-va o scurta pauza in Saptamina Mare. Bucurati-va!

Andrei Plesu
 

Articol publicat si pe site-ul adevarul.ro.