Cântări tradiționale la racla cu Brâul Maicii Domnului
26-06-2018 | Categorie: Ultimele noutăți
Vineri, 22 iunie 2018, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, lângă racla cu Brâul Maicii Domnului a avut loc un concert de pricesne închinate Născătoarei de Dumnezeu.
Copii și tineri de toate vârstele au cinstit-o pe Maica Domnului prin cântece tradiționale, de factură religioasă, bucurând o dată în plus pe răbdătorii pelerini care se închinau la cinstitul odor.
Câștigătorii Festivalului de pricesne ”Blândul Păstor”, grupul de copii de la parohia Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Corala ”Ambroziana” a parohiei Apărătorii Patriei II au interpretat cântări care au întregit atmosfera de sărbătoare a acestui moment.
La final, părintele paroh Iulian Scoipan a vorbit celor prezenți despre frumusețea cântecelor izvorâte din sufletul de creștin român și care exprimă dragostea față de Dumnezeu și de Maica Sa, i-a felicitat pe toți participanții și le-a oferit daruri.