Vindecarea orbului din Ierihon

 

In vremea aceea, cand S-a apropiat Iisus de Ierihon, un om care sedea langa cale, cersind; si, auzind norodul trecand, a intrebat ce este aceasta. 

Si au zis lui ca Iisus Nazarineanul trece. 

Si a strigat, zicand: "Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!” 

Iar cei care mergeau inainte il certau pe el sa taca, iar el cu mult mai vartos striga: "Fiul lui David, miluieste-ma!” 

Si, stand Iisus, a poruncit sa-l aduca pe el la Sine si, apropiindu-se el de Dansul, l-a intrebat, zicand: "Ce voiesti sa-ti fac?” 

Iar el a zis: "Doamne, sa vad!” 

Si Iisus i-a zis lui: "Vezi! Credinta ta te-a mantuit”. 

Si indata a vazut si a mers dupa El, slavind pe Dumnezeu.

 

(Luca XVIII, 35 - 43. Duminica a XXXI-a dupa Rusalii)

 

De orbire Domnul ii vindeca pe oameni in repetate randuri. Evanghelistul Matei pomeneste doua cazuri si in amandoua este vorba de doi orbi. Marcu mentioneaza numai un caz, ai lui Bartimeu. Luca, tot unul, localizat, la Ierihon. Iar Evanghelia lui loan consacra un intreg capitol – al noualea – tamaduirii orbului din nastere. 
 

Domnul intreaba pe cel orb ce voieste sau pe cei orbi ce voiesc sa le faca. Iar cel ori cei intrebati raspund aidoma (in vorbe nitel felurite): Doamne, sa se deschida ochii nostri; invatatorule, sa vad iarasi; Doamne, sa vad! Si cererea le este de indata implinita. 
 

Desigur ca orbii implorau sa-si redobandeasca vederea, vederea fizica, posibilitatea pentru ochii lor de a-si exercita functia lor fireasca, inregistrarea pe retina a infatisarilor lumii exterioare. Si Iisus aceasta chiar, neindoielnic, le da: posibilitatea aceasta organica, fiziologica, fotografica. 
 

Dar intrebarea pe care ne-o putem pune este daca nu cumva Domnul savarseste nu numai inlaturarea unui betesug corporal (functional), ci si mai mult decat atat? (in privinta orbului din nastere evident e ca-i da har peste har: Se descopera ca Fiu al lui Dumnezeu). Daca reinnoita minune a vindecarii orbilor nu cuprinde si un invatamant ascuns, duhovnicesc, (Am venit in lumea aceasta ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi) indreptatesc impulsul de a cauta substantivelor orb, ochi, lumina si verbului a vedea un talc simbolic, neaparent.
 

"Doamne, sa vad” poate insemna, pe langa vointa redobandirii simplei capacitati vizuale (care de multe ori se confunda cu defaimarea si condamnarea celor din jur) si altceva: putinta de a vedea, observa (mai bine zis) nu numai defectele, greselile si ticurile (ori trasaturile) specifice altora (cu alte cuvinte nu numai un soi de cumplit si incapatanat antropomorfism), ci si natura cu podoabele ei, produsele artei, insusirile ei imbietoare si faptele bune ale semenilor nostri, actele lor de sfintenie si eroism (rare, insa nu inexistente), in fond – splendorile lumii acesteia.
 

"Sa vad” poate semnifica si largirea campului vizual (care sa nu se margineasca la depistarea erorilor sau slabiciunilor altora, ci sa imbratiseze tot ceea ce certifica totusi lucrarea duhului: arta, bunatatea, jertfa, bunavoirea, compatimirea, slujirea, curajul, devotamentul, frumusetea, fidelitatea), trezirea noastra din cosmarul urii si intolerantei.
 

"Sa vad” poate insemna si nadejdea accesului la o cale "stramta” care apropie de Domnul. Exclamatiei "Doamne, sa vad” e plauzibil sa i se atribuie si un al doilea inteles, de taina. Acest inteles ultim si criptic este poate cel adevarat si principal, deoarece nu implica doar o categorie restransa de infirmi, ci intregul neam al oamenilor. 
 

In aceasta semantica a vedea vrea sa zica mai presus de orice a ne vedea pe noi. Ce-i daruieste mai de pret Hristos celui care crede in El? Darul de a se vedea pe sine asa cum il vad ceilalti din preajma sa, cum il socotesc si-l califica rauvoitorii sai cei mai indarjiti. Deodata, prin harul lui Hristos, ne vedem in realitate nimicnicia, ticalosia si jalnica noastra josnicie. 
 

Hristos ne deschide ochii tuturora, nu numai orbilor, asupra noastra chiar. Si declanseaza in memoria noastra un proces anamnezic de neasemuita intensitate, aducandu-i constiintei aminte de toate, riguros toate relele ce a faptuit candva. Aceasta-i, probabil, esenta actului de convertire, acesta-i primul, cel mai surprinzator si mai aprig efect al intalnirii cu Mantuitorul. Devin, cum graieste Apostolul, o faptura noua. Totul este sa dorim a deschide ochii...