Pilda semănătorului

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 12 octombrie 2014, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
1 În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casã, şi şedea lângã mare.
2 O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa cã a trebuit sã Se suie sã şadã într-o corabie; iar tot norodul stãtea pe ţãrm.
3 El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le-a zis: „Iatã, semãnãtorul a ieşit sã samene.
4 Pe când semãna el, o parte din sãmânţã a cãzut lângã drum, şi au venit pãsãrile şi au mâncat-o.
5 O altã parte a cãzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pãmânt mult: a rãsãrit îndatã, pentru cã n-a gãsit un pãmânt adânc.
6 Dar, când a rãsãrit soarele, s-a pãlit; şi, pentru cã n-avea rãdãcini, s-a uscat.
7 O altã parte a cãzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat-o.
8 O altã parte a cãzut în pãmânt bun, şi a dat roadã: un grãunte a dat o sutã, altul şaizeci, şi altul treizeci.
9 Cine are urechi de auzit, sã audã.”
10 Ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”
11 Isus le-a rãspuns: „Pentru cã vouã v-a fost dat sã cunoaşteţi tainele Împãrãţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
12 Cãci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru cã ei, cu toate cã vãd, nu vãd, şi cu toate cã aud, nu aud, nici nu înţeleg.
14 Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.
15 Cãci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva sã vadã cu ochii, sã audã cu urechile, sã înţeleagã cu inima, sã se întoarcã la Dumnezeu, şi sã-i vindec.”
16 Dar ferice de ochii voştri cã vãd; şi de urechile voastre cã aud!
17 Adevãrat vã spun cã, mulţi prooroci şi oameni neprihãniţi au dorit sã vadã lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au vãzut; şi sã audã lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
18 Ascultaţi, deci, ce înseamnã pilda semãntorului.
19 Când un om aude Cuvântul privitor la Împãrãţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rãu şi rãpeşte ce a fost semãnat în inima lui. Acesta este sãmânţa cãzutã lângã drum.
20 Sãmânţa cãzutã în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndatã cu bucurie;
21 dar n-are rãdãcinã în el, ci ţine pânã la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapãdã îndatã de el.
22 Sãmânţa cãzutã între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorãrile veacului acestuia şi înşelãciunea bogãţiilor îneacã acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.
 23 Iar sãmânţa cãzutã în pãmânt bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadã: un grãunte dã o sutã, altul şaizeci, altul treizeci.”
24 Isus le-a pus înainte o altã pildã, şi le-a zis: „Împãrãţia cerurilor se aseamãnã cu un om care a semãnat o sãmânţã bunã în ţarina lui.
25 Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrãjmaşul lui, a semãnat neghinã între grâu, şi a plecat.
26 Când au rãsãrit firele de grâu şi au fãcut rod, a ieşit la ivealã şi neghina.
27 Robii stãpânului casei au venit, şi i-au zis: „Doamne, n-ai semãnat sãmânţã bunã în ţarina ta? De unde are, deci, neghinã?”
28 El le-a rãspuns: „Un vrãjmaş a fãcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, deci, sã mergem s-o smulgem?”
29 „Nu” le-a zis el „ca nu cumva, smulgând neghina, sã smulgeţi şi grâul împreunã cu ea.
30 Lãsaţi-le sã creascã amândouã împreunã pânã la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerãtorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu.”
 (Luca VII, 5 – 15; Pilda semănătorului)


Iisus il infatiseaza pe semanatorul care a iesit sa semene, chip sub care trebuie sa-L recunoastem pe Fiul Tatalui, coborat printre oameni spre a le impartasi "cuvantul Imparatiei", caci, dupa chiar talcuirea Lui, samanta inseamna "cuvantul Imparatiei" (Matei 13, 19). Nu toate semintele vor da insa rod, deoarece unele vor cadea langa drum si vor fi mancate de pasari. Acestea - spune Domnul - preinchipuie pe omul care, auzind cuvantul, nu-l intelege, si atunci "vine cel viclean si rapeste ce s-a semanat in inima lui" (13, 19). Altele vor cadea pe loc pietros si indata vor incolti, dar la ivirea soarelui se vor usca din pricina arsitei, radacina lor fiind prea scurta. Acestea ii reprezinta pe cei care aud cuvantul si il primesc cu bucurie, dar cand sunt prigoniti pentru cuvant, neavand "radacina in sine", se smintesc. Alte seminte vor ajunge printre spini si acestia, crescand, le vor inabusi. Este vorba aici, dupa chiar lamurirea data de Domnul, de cei in care grija acestei lumi si setea de avutie inabusa cuvantul si il fac neroditor. In sfarsit, unele seminte, vor cadea pe pamant bun si vor da rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci. Acestia sunt cei care aud cuvantul, il inteleg si aduc rod.

De la inceput este necesar sa staruim asupra semnificatiei acordate semintei, care reprezinta dupa Matei "cuvantul Imparatiei" (13, 19), iar dupa Luca "cuvantul lui Dumnezeu" (8, 11). In legatura cu ispitirile, s-a mai staruit asupra puterii lucratoare incluse in cuvantul dumnezeiesc - deosebit, bineinteles, de a doua Persoana a Sfintei Treimi -, a carei misiune consta in primul rand in a descoperi omului adevarul si a-l feri de rataciri. In parabola de fata, cuvantului dumnezeiesc i se atribuie si insusirea de a zidi in suflete Imparatia, de a-l face pe om sa adere la ea. Dar pentru ca Imparatia sa ia fiinta intr-un suflet trebuie in primul rand ca acesta sa se deschida fata de cuvantul lui Dumnezeu si sa-I primeasca. Pe evrei, care nu credeau in El, Domnul ii va mustra: "Cuvantul Meu nu incape in voi" (Ioan 8, 37), iar acelora care se aratau receptivi la chemarea Sa le va spune: "Daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei" (Ioan 8, 31). A primi cuvantul si a-l pastra constituie deci una din trasaturile distinctive proprii ucenicilor. Tot Domnul va spune: "Fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc" (Luca 11,28).

Primul pas pentru intrarea in Imparatie este marcat deci de primirea cuvantului dumnezeiesc, zamislitor de viata duhovniceasca. "Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh si sunt viata" (Ioan 6, 63), va spune Iisus cu alt prilej.

Dupa chiar talmacirea Mantuitorului, cuvantul este semanat in inima (Matei 13, 19) adica in acel centru metafizic din om care, dupa cum subliniaza Evdokimov, integreaza toate facultatile umane. Primirea acestuia nu implica deci numai un proces de ordin intelectual, ci o adeziune totala, care presupune o adanca prefacere launtrica. Totusi, intelegerea, asimilarea lucida a cuvantului, este o conditie esentiala pentru ca acesta sa incolteasca in inima. Mantuitorul spune ca, daca cineva aude cuvantul si nu-l intelege, vine cel viclean si il rapeste din inima sa. Intelegerea este deci neaparat necesara. De aceea Hristos va starui in repetate randuri asupra obligatiei de a auzi si de a intelege: "Luati seama deci cum auziti" (Luca 8, 18), spune El, iar alteori, certandu-i pe iudei, va sublinia din nou: "De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului Meu" (Ioan 8, 43). Cuvantul nu trebuie deci numai sa fie semanat, ci si primit, adica inteles in adanca sa semnificatie, caci altminteri el nu va putea rodi. Exegeza si critica, straine de adevaratul duh al lui Hristos, nu percep adevaratul sens al evenimentelor din Evanghelie tocmai fiindca nu pot sa auda, nici sa inteleaga, fiind departe de El. Este aici o dialectica subtila: numai cel care este in comuniune cu Hristos primeste cuvantul si il intelege, iar intelegerea acestuia il preface in ucenic adevarat.

Principala piedica pusa in calea rodirii cuvantului divin este actiunea dusmanoasa a satanei, pe care Iisus il numeste aici "cel viclean". Interventia acestei forte personale si raufacatoare tinde sa-l impiedice pe om de a se preface in fiu al Imparatiei. Dar omul insusi, datorita libertatii cu care este inzestrat, are tristul privilegiu de a putea inabusi cresterea semintei in inima sa.