Pilda Semanatorului

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 13 octombrie 2013, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:

Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa.
Si pe cand semana el, una a cazut langa drum si a fost calcata in picioare si pasarile cerului au mancat-o. Si alta a cazut pe piatra; si daca a rasarit s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala.
Si alta a cazut in mijlocul spinilor; si spinii, crescand impreuna cu ea, au inabusit-o. Si alta a cazut pe pamantul cel bun si a crescut si a facut rod insutit“.
Pe acestea spunandu-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, sa auda!“. Si ucenicii Sai Il intrebau ce inseamna aceasta parabola.
Iar El a zis: „Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu; dar celorlalti, in parabole, ca vazand sa nu vada si auzind sa nu inteleaga.
Iar parabola aceasta inseamna: Samanta este cuvantul lui Dumnezeu. Cea de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca.
Iar cea de pe piatra sunt aceia care primesc cu bucurie cuvantul cand il aud, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada.
Iar cea cazuta intre spini sunt cei care aud, dar umbland cu grijile si cu bogatia si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc.
Iar cea de pe pamant bun sunt cei care, auzind cuvantul cu inima curata si buna, il pastreaza si rodesc intru rabdare.
(Luca VIII, 5 – 15. Duminica a XXI-a dupa Rusalii)


Pilda Semanatorului e pilda lui Hristos, care si-a talcuit profetic soarta cuvantului Sau intre oameni. Evanghelia de azi, pe langa faptul ca este foarte clara, este explicata de Insusi Mantuitorul, care prezinta patru tipologii umane, in care fiecare dintre noi ne regasim:

Prima este tipologia omului nepasator, cu mintea batuta de toate vanturile invataturilor omenesti, ca o cale prafuita a lumii. Kierkegaard numea acest tip de oameni omul-fluture, degustatorul, adica acela care merge din floare in floare, cauta bucuria acestei vieti si sfarseste cu aripile frante, in tarana.

A doua categorie sunt oamenii cu o inima de piatra, fara focul iubirii intr-insa, care aud cuvantul lui Dumnezeu, il primesc cu bucurie, insa este de ajuns sa vina o zguduire peste dansii si se pierd.

A treia categorie de oameni sunt cei patimasi, cu simturile aruncate in hatisul dintre griji si placeri. Au pacate multe, tot felul de patimi omenesti: desfranare, betie, lacomie, zgarcenie, pacate care fac din inima noastra un teren plin de buruieni, de spini si maracini. Si chiar daca ii izbeste cuvantul lui Dumnezeu, chiar daca se intorc cu dragoste spre El, mai tari sunt patimile. Pentru ca pocainta lor nu este adevarata!

Cei din a patra categorie sunt oamenii ca un pamant roditor de Cer, care aud cuvantul, se straduiesc, slujesc cu bucurie lui Dumnezeu, cauta sa-si fertilizeze solul acesta spiritual, sa inteleaga mai adanc cuvantul lui Dumnezeu, sa vina la biserica, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, sa fie o lumina pentru toti ceilalti.

Sunt minti ale lumii care gandesc contand pe existenta lui Dumnezeu. Sunt pietre, monumente de piatra, catedrale la care s-a lucrat sute de ani, care marturisesc pe Dumnezeu. Sunt griji si placeri parasite in decursul istoriei din dragoste pentru Dumnezeu. Iar despre sirul de sfinti ai veacurilor, rasfirati ca niste stele, nici nu mai pomenesc. Oameni roditori de cer…

Si a mai zis Dumnezeu “Cine are urechi de auzit, sa auda!” Sa ne uitam in jurul nostru si in noi insine, sa recunoastem unde ne situam. Acesta este primul pas spre indreptare, inceputul slujirii adevarate pentru Dumnezeu, care ne cheama sa aducem oricat de putina roada!