Pastorala la Duminica Ortodoxiei - 2013

PASTORALA SFANTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2013

 

Preaiubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Patriarhiei Romane,

 

Har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, iar de la noi parintesti binecuvantari!

 

Preacuviosi si Preacucernici Parinti,

Iubiti credinciosi si credincioase,

 

In fiecare an, in aceasta prima Duminica din Postul Pastilor, sarbatorim biruinta dreptei credinte asupra tuturor ereziilor si a altor invataturi gresite si, in acelasi timp, ne aducem aminte cu evlavie de toti cei care si-au inchinat viata lui Hristos si Sfintei Sale Biserici, precum si de cei care au luptat de-a lungul veacurilor pentru apararea dreptei-credinte cea "data sfintilor, odata pentru totdeauna" (Iuda 1, 3).

 

Dupa ce si-a dobandit libertatea de credinta si cult prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313, al Sfantului imparat Constantin cel Mare, Biserica si-a aparat unitatea si invatatura de credinta, formulata de Sfintii Parinti in hotararile dogmatice si canonice ale celor sapte Sinoade Ecumenice, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii. Insa, dintre toate biruintele sale, numai cea referitoare la invatatura despre sfintele icoane a fost proclamata in chip solemn ca Biruinta a Ortodoxiei, fiind sarbatorita de Biserica incepand cu data de 11 martie 843, in prima duminica din Postul Mare, numita Duminica Ortodoxiei.

 

Invatatura de credinta despre sfintele icoane a fost formulata de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, care, pe temeiul cuvintelor Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan: "Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi" (Ioan 1, 14), marturiseste: "dupa cum chipul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, asemenea sa se aseze si cinstitele si sfintele icoane, facute in culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, in Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase si vesminte, pe pereti si pe scanduri, in case si pe drumuri, si adica icoana Domnului si Dumnezeului, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, si cea a Sfintei Preacuratei noastre Stapane, de Dumnezeu Nascatoare, ale cinstitilor Ingeri si ale tuturor sfintilor si cuviosilor barbati. Caci daca vor fi vazuti mai des zugraviti pe icoane, cu atat mai vii vor fi in fata respectivilor, care ii privesc, reinviindu-se memoria si dorul de prototipul lor, le vor saruta si le vor da inchinarea cinstita, dar nu adorarea deplina, care dupa credinta noastra se cuvine numai firii dumnezeiesti" (Dr. Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Tipografia Diecezana Arad, 1930, pp. 39-40)

 

Icoana lui Dumnezeu-Cuvantul, a Domnului nostru Iisus Hristos, este marturia intruparii Sale adevarate si sfintitoare. Din acest motiv icoana este numita si Evanghelia in imagini. In aceasta privinta, Sfantul Vasile cel Mare ne invata zicand: "Ceea ce cuvantul comunica prin auz, pictura o arata in chip tacut, prin reprezentare" (Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1994, p. 93), si "cinstea data chipului trece asupra prototipului"( Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfantul Duh, XVIII, Col. 149, trad. de Pr. prof. dr. Constantin Cornitescu, in col. PSB 12, EIBMBOR, Bucuresti, 1988, p. 60), care se afla in cer.

 

Cu toate acestea, in veacurile VIII si IX, Biserica s-a confruntat cu o lupta fatisa impotriva cinstirii sfintelor icoane a celor care tagaduiau traditia reprezentarii Mantuitorului Iisus Hristos si a sfintilor si considerau ca icoanele nu trebuie cinstite sau venerate. Potrivnicii sfintelor icoane nu puteau intelege faptul ca, in icoana lui Hristos, este reprezentat chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a facut om, nu Dumnezeirea nevazuta. Raspunzand celor care erau potrivnici sfintelor icoane, Sfantul Ioan Damaschin explica: "Zugravesc pe Dumnezeu nevazut nu ca nevazut, ci ca Unul care S-a facut vazut prin participare la trup si sange (Evrei 2, 14). Nu zugravesc Dumnezeirea nevazuta, ci zugravesc trupul vazut al lui Dumnezeu. Daca este cu neputinta sa se zugraveasca sufletul, cu cat mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea!" (Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclastilor, III, 6, trad. de Pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 128).

 

Intelegem de aici ca cel care cinsteste icoana lui Hristos cinsteste de fapt pe Cel pictat pe ea, adica pe Hristos Mantuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, Care S-a facut om pentru a darui oamenilor viata vesnica. Cel Unul Sfant S-a facut om pentru a sfinti pe oameni.

 

De aceea, a respinge cinstirea icoanei inseamna a respinge taina intruparii sau a inomenirii Fiului lui Dumnezeu si a nesocoti intreaga lucrare de mantuire a neamului omenesc.

 

Iubiti credinciosi si credincioase,

 

Omul, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu cel Sfant, are chemarea sa ajunga, printr-o viata curata, la "asemanarea cu Dumnezeu", potrivit poruncii lui Dumnezeu: "Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfant" (1 Petru 1, 16). De aceea, Sfintii Apostoli indeamna pe crestini, zicand: "Ca fii ascultatori, nu va potriviti poftelor de mai inainte, din vremea nestiintei voastre, ci, dupa Sfantul Care v-a chemat pe voi, fiti si voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii" (1 Petru 1, 14-15). Sau: "Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra..." (1 Tesaloniceni 4, 3). Prin urmare, icoanele pictate infatiseaza nu chipul omului stricacios, ci chipul omului luminat si sfintit prin harul lui Dumnezeu, daruit oamenilor prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si impartasit de Duhul Sfant, pentru ca oamenii sa devina "fii ai lui Dumnezeu” (cf. Ioan 1, 12), dupa har.

 

Continutul si mesajul icoanei ortodoxe marturisesc, pe de o parte, adevarul ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om, iar pe de alta parte, adevarul ca omul poate ajunge la infiere si indumnezeire prin harul dumnezeiesc. Sfintii Parinti ai Bisericii ne invata ca Maica Domnului este mai presus decat toti sfintii si cea mai cinstita dintre sfinti, fiind "cea plina de har" (Luca 1, 28), intrucat a nascut ca om pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos. Chipul innoit al omului sfintit si indumnezeit prin har ni-l arata si icoanele sfintilor. Din acest motiv, imaginea care nu transmite acest mesaj al sfinteniei nu este icoana, ci doar un tablou religios, chiar daca este o imagine placuta la vedere. Prin urmare, cinstirea icoanei lui Hristos ne apropie si mai mult de El, prin harul sfintitor al relatiei dintre icoana si Prototip. Icoana ne intareste credinta in dumnezeirea si umanitatea lui Hristos si in comuniunea sau legatura Lui cu noi, chiar dupa Inaltarea Sa la Cer: "Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20). De asemenea, rugaciunile rostite in fata icoanei Maicii Domnului si inaintea icoanelor tuturor sfintilor ne apropie si mai mult de Dumnezeu si de sfintii Lui, astfel incat putem spune, impreuna cu psalmistul, ca: "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai" (Psalmi 67, 36).

 

Icoanele si picturile bisericilor si manastirilor ne infatiseaza unirea firii umane cu harul dumnezeiesc intr-o armonie sau masura cumpanita. Aceasta masura cumpanita este o expresie liturgica a invataturii de credinta formulata de Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic prin care marturisim neincetat: "pe Unul si Acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit, nedespartit" (Pr. prof. Dumitru Staniloae, Definitia dogmatica de la Calcedon, in Ortodoxia, anul III, nr. 2-3/1951, p. 409). Potrivit acestei formulari, omul sfant este om induhovnicit si transfigurat, asa cum este reprezentat in picturile murale si icoanele ortodoxe de traditie bizantina, iar nu redus la estetica trupului material nespiritualizat, asa cum este redat adesea in arta religioasa a Renasterii. Trebuie insa precizat ca o icoana devine pe deplin icoana numai prin actul sfintirii ei, care "schiteaza un hotar de netrecut intre un tablou religios - fie el chiar unul superior dupa cuprinsul lui religios si realizarea lui artistica - si o icoana, oricat ar fi ea de modesta in aceasta privinta. Sfintirea este actiunea tainica a Bisericii in timpul careia "se sfinteste icoana aceasta cu harul Sfantului Duh" [...]. De aceea, trebuie sa spunem ca nu orice reprezentare, nu orice icoana are puterea iconicitatii, ci numai cea sfintita" (Pr. Serghei Bulgakov, Icoana si cinstirea sfintelor icoane, trad. de Ierom. Paulin Lecca, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2000, pp. 148, 153).

 

Desigur, putem sa ne intrebam care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane si cat de mult ne ajuta acestea in viata noastra? Inca de la Botez, prin insusi numele care ni se da, primim lumina si ocrotirea sfantului al carui nume il vom purta intreaga viata. Apoi, crescand, avem nevoie de sfintele icoane pentru intarirea credintei si evlaviei, deoarece sfintii pictati pe ele sunt invatatori si rugatori pentru noi. Pe parcursul vietii, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrarii mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu si a faptelor de sfintenie ale celor care L-au urmat, astfel incat, privind chipurile lor, vom simti si noi chemarea de a le urma pilda tariei in credinta si a vietii lor de sfintenie.

 

Pe de alta parte, icoanele ne ajuta sa ne exprimam si dragostea pentru Dumnezeu. Daca, din iubire, purtam cu noi si in casele noastre imagini ale rudelor si oamenilor apropiati, cu atat mai mult suntem datori sa aratam evlavie fata de icoanele Mantuitorului, ale Maicii Domnului si ale sfintilor, impodobind cu ele casele, spre sfintire si binecuvantare. Sfintele icoane sunt, totodata, o vedere duhovniceasca a frumusetilor si invataturilor Sfintei Scripturi prezentate in culori si o cale de cunoastere si urmare a modelelor de credinta, iubire si milostenie ale sfintilor.

 

Astazi este prima duminica din Postul Mare, pe care o sarbatorim liturgic si duhovniceste ca fiind Duminica Ortodoxiei si a sfintelor icoane. Iar pentru ca cinstirea aratata icoanelor se ridica la sfintii pictati pe ele, noi folosim aceasta sarbatoare pentru a va indruma parinteste: sa va inchinati cu credinta si evlavie in fata sfintelor icoane ori de cate ori intrati in biserica, rugandu-va sfintilor reprezentati pe ele; sa asezati la loc de frunte in casele voastre icoane sfintite, mai ales ale sfantului ocrotitor, si sa le cinstiti prin aprinderea candelei, inchinare si rugaciune evlavioasa zilnica; sa purtati in calatoriile voastre icoanele sfintite ale Mantuitorului, Maicii Domnului si ale sfintilor ocrotitori, ca sa va fie spre ajutor si izbavire de primejdii; sa daruiti o icoana sfintita unui copil la primirea Tainei Sfantului Botez sau tinerilor care primesc Taina Sfintei Cununii, pentru sfintirea familiei; sa aduceti liniste si tamaduire sufleteasca in viata unui bolnav aflat pe patul de suferinta, oferindu-i o icoana sfintita; sa mergeti in pelerinaj individual sau organizat de Biserica la icoanele facatoare de minuni din tara si de la locurile sfinte ale Ortodoxiei de peste hotare, pentru a primi intarire in credinta, pace sufleteasca, vindecare de boli si de suferinte si ajutor in necazurile vietii.

 

In aceste vremuri de criza economica, morala si sociala, de indiferentism si individualism, rugaciunea smerita si plina de credinta savarsita in fata sfintelor icoane ne ajuta sa ne luminam mintea pentru a fugi de pacate si a savarsi fapte bune, sa ne incalzim inima si sa aparam dreapta credinta in fata ratacirilor de tot felul si sa ne intarim vointa de a lucra pentru binele Bisericii si al poporului nostru.

 

Iubiti frati si surori in Domnul,

 

Chipul omului innoit din sfintele noastre icoane este chipul omului care a iubit pe Domnul Dumnezeu din toata inima sa, din tot sufletul, din toata puterea si din tot cugetul, iar pe aproapele sau, ca pe sine insusi (cf. Luca 10, 27). Asadar, nu putem spune ca iubim pe Dumnezeu, daca uram pe fratele nostru (cf. 1 Ioan 4, 20); trebuie sa iubim pe fratele nostru, nu numai cu vorba, ci si cu fapta si cu adevarul (cf. 1 Ioan 3, 18).

 

Mantuitorul Iisus Hristos ne-a dat cel mai frumos exemplu de iubire a aproapelui nostru prin Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 30-37) si ne-a aratat, de asemenea, ca dragostea cea vie catre aproapele nostru trebuie aratata ajutand pe cei flamanzi sau insetati, pe cei goi, pe cei straini, pe cei bolnavi, pe cei intemnitati, pe care El Insusi ii numeste "frati ai Mei prea mici" (Matei 25, 35-40).

 

Luand aminte ca fapta cea buna este dovada si masura vietii noastre crestine, pe temeiul Sfintei Scripturi, aflam din Vietile Sfintilor si din invataturile Sfintilor Parinti ca rugaciunile personale si nevointele noastre duhovnicesti isi gasesc implinirea in faptele milosteniei, ca fapte ale dragostei adevarate, care "acopera multime de pacate" (1 Petru 4, 8) si biruiesc in fata judecatii (cf. Iacov 2, 13), facandu-ne milostivi precum Dumnezeu este milostiv (cf. Luca 6, 36).

 

La acest inceput de urcus duhovnicesc din Postul Sfintelor Pasti, indreptam un cuvant de suflet catre toti preotii si credinciosii Sfintei noastre Biserici ca, dupa obiceiul indatinat din Duminica Ortodoxiei si a cinstirii sfintelor icoane, sa participe cu darnicie la colecta organizata in toate parohiile si manastirile din cuprinsul Patriarhiei Romane si sa dea fiecare cum socoteste cu inima sa (cf. 2 Corinteni 9, 7) pentru ajutorarea semenilor nostri mai lipsiti decat noi, adica a "fratilor prea mici" ai Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Darurile banesti ale dumneavoastra se vor aduna in Fondul Central Misionar, care va fi folosit de Biserica si in acest an la sprijinirea activitatilor sale misionare, la edificarea si intretinerea de biserici si asezaminte social-filantropice, precum si la sprijinirea parohiilor sarace din eparhii. Sa nu uitam nici de responsabilitatea noastra comuna fata de fiii Bisericii noastre, aflati in afara hotarelor tarii, care au nevoie de ajutor pentru pastrarea credintei ortodoxe si a spiritualitatii romanesti.

 

Ne rugam Milostivului Dumnezeu sa va rasplateasca darnicia aratata prin colecta din anul trecut pentru Fondul Central Misionar si va indemnam sa continuati a uni rugaciunea cu fapta de milostenie si anul acesta, bine stiind, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, ca: "Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna" (2 Corinteni 9, 7).

 

Va imbratisam cu parinteasca dragoste si ne rugam ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti! Amin! 

 

PRESEDINTELE SFANTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE,

 

† DANIEL

Arhiepiscopul Bucurestilor,

Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,

Loctiitorul tronului Cezareei Capadociei si

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE