Pastorala la Duminica Ortodoxie

Pastorala Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014

Cinstirea sfintelor icoane, prin rugaciune si fapta buna
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
si preaiubitilor credinciosi din cuprinsul Patriarhiei Romane

Har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh,
iar de la noi parintesti binecuvantari!

Preacuviosi si Preacucernici Parinti, iubiti credinciosi si credincioase,

Prima Duminica a urcusului duhovnicesc catre Praznicul Invierii Domnului, pe care o serbam astazi, cu mare bucurie si folos duhovnicesc, este ziua in care Sfintii Parinti au restabilit, definitiv,cinstirea sfintelor icoane in Biserica lui Hristos, ziua in care a fost proclamata biruinta dreptei credinte asupra valului de erezii care s-au abatut asupra ei, vreme de peste cinci secole.

Hotararea ca prima Duminica din Postul Sfintelor Pasti sa fie numita Duminica Ortodoxiei si, cu acest prilej, sa fie cinstiti toti cei care, prin cuvant si fapta, au aparat dreapta credinta a fost luata in anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovniceasca a fost pregatita inca din anul 787, cand Sfintii Parinti ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat si proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credintei ortodoxe.

Biruinta Bisericii crestine asupra iconoclastilor, adica asupra celor care respingeau sfintele icoane, inseamna readucerea icoanelor in locul cuvenit lor spre cinstire, in biserici, in casele si in sufletele credinciosilor, dar si o reasezare a vietii duhovnicesti a credinciosilor pe calea cea adevarata, impreuna cu Hristos, Care este „Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14, 6).

Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirma adevarul de credinta definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoana si persoana reprezentata pe ea, precum si diferenta intre adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – si venerare – care se cuvine sfintilor si sfintelor icoane: „Caci daca sfintii vor fi vazuti mai des zugraviti pe icoane, cu atat mai vii vor fi in fata celor, care ii privesc, reinviindu-se memoria si dorul de prototipul lor, le vor saruta si le vor acorda inchinarea cuvenita, dar nu adorare deplina, care dupa credinta noastra se cuvine numai firii Dumnezeiesti, ci li se va da cinstea numai in felul dupa cum se cinsteste chipul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, sfintele Evanghelii, si celelalte obiecte sfinte, aducandu-li-se tamaie si lumanari, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Caci cinstea data icoanei trece asupra prototipului ei si cel ce se inchina icoanei se inchina persoanei zugravite pe ea. In felul acesta se va intari invatatura Sfintilor nostri Parinti, adica predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii pana la cealalta a primit Evanghelia”.(Fragment din Hotararea Sinodului al VII-lea Ecumenic,cf. Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Arad, Tipografia Diecezana, 1930, p. 39-40.)

De asemenea, se reafirma adevarul de credinta cu privire la Intruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane si a unirii acesteia cu firea dumnezeiasca, in Persoana Mantuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfanta Fecioara Maria este numita, pe buna dreptate, Nascatoare de Dumnezeu. Se reafirma importanta Jertfei mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu, ca iubire smerita si milostiva, prin care s-a restaurat si se restaureaza icoana sau chipul lui Dumnezeu in om, si, totodata, se evidentiaza necesitatea conlucrarii omului cu harul divin, pentru dobandirea asemanarii cu Dumnezeu, asa cum au facut-o sfintii, de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevaruri pot fi reprezentate in si prin icoana.

Acesta este si motivul pentru care, in Duminica intai din Postul Sfintelor Pasti, sunt amintiti, spre vesnica pomenire si pilda de urmat, toti cei care au aparat dreapta credinta in fata ereziilor si au sustinut si promovat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinta Ortodoxiei din primul mileniu crestin asupra ereziilor este pilda de urmat in lupta noastra pentru biruinta asupra ereziilor si ratacirilor din timpul nostru.

Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibila deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), calauzeste si ocroteste in permanenta pe cei care sunt dreptcredinciosi, dupa cum Insusi marturiseste: „iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a castigat-o cu insusi Sangele Sau” (Fapte 20, 28) este Trupul Sau tainic, El fiind chipul sau icoana Tatalui, dupa cuvantul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevazut, mai intai nascut decat toata faptura” (Coloseni 1, 15).

Asadar, temeiul icoanei si al cinstirii acesteia este Insusi Dumnezeu Fiul, dupa cum marturiseste Sfantul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturala si intru totul asemenea Dumnezeului nevazut este Fiul, Care poarta in El insusi pe Tatal in intregime, fiind asemenea in totul cu El, deosebindu-Se, insa, in aceea ca este cauzat”(Sfantul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclastilor, EIBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 45.), adica nascut din Tatal.

Citim in Sfanta Scriptura ca omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul Sau (cf. Facerea 1, 27), adica Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat dupa chipul Sau. Dar, spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este intru totul asemenea Tatalui, Adam trebuia sa dobandeascaasemanarea cu Dumnezeu, prin permanenta ascultare de Dumnezeu si implinire a voii Lui. Intrucat Adam cel vechi a cazut in pacatul neascultarii de Dumnezeu, Izvorul vietii, el a devenit stricacios si muritor, iar, prin natura umana mostenita de la Adam, tot neamul omenesc a ajuns pacatos si muritor. Pentru a-l ridica pe Adam din stricaciune si moarte, Fiul lui Dumnezeu S-a facut om si prin ascultare desavarsita de Dumnezeu Tatal, prin moarte si Inviere, a daruit lumii mantuire si viata vesnica.

Prin Intruparea Sa, care contine in sine, din vesnicie, si taina Jertfei de pe Cruce, intru deplina ascultare, Fiul lui Dumnezeu reface icoana-chip al lui Dumnezeu din om, si daruieste omului harul infierii si al asemanarii lui cu Dumnezeu. Cei ce au facut roditor in ei acest har sunt Sfintii Bisericii. De aceea, cand cinstim pe Sfinti cinstim harul lui Dumnezeu lucrator in Sfintii Lui, potrivit cuvintelor Psalmistului: „Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui” (Psalmul 67, 36).

Asadar, argumentul principal in favoarea pictarii si cinstirii sfintelor icoane il constituie insasi Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Celor care sustin ca cinstirea Sfintelor icoane ar fi o incalcare a poruncii a doua din Decalog, le raspundem ca poporul evreu a fost oprit sa faca icoane din cauza inclinarii sale frecvente spre idolatrie, dar mai ales pentru faptul ca, pana atunci, Fiul lui Dumnezeu nu luase chip omenesc, adica nu S-a intrupat. Totusi, chiar si in Vechiul Testament Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa alcatuiasca chipuri de heruvimi, care vor strajui chivotul Legii si catapeteasma cortului, necesare desfasurarii cultului divin (cf. Iesirea 25, 18-22; 36, 5; 37, 7-9).

Iubiti frati si surori in Domnul,

In lupta noastra pentru mantuire ii avem rugatori si mijlocitori pe Maica Domnului, pe Sfintii ingeri, pe toti Sfintii prooroci, apostoli, evanghelisti, mucenici, marturisitori, cuviosi, imparati si domnitori evlaviosi sau simpli credinciosi care au trait in sfintenie. Cinstindu-i dupa vrednicie si plecandu-ne genunchii inaintea sfintelor lor icoane, ne intarim in fata ispitelor care, mai ales in perioada Postului Mare, vin asupra noastra. In acest sens, ii avem ca modele si pe Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, cinstiti in aceasta zi (9 martie), care au indurat chinurile si moartea, pentru a pastra neintinata icoana lui Dumnezeu din ei, prin marturisirea credintei ortodoxe. De asemenea, ii avem ca exemple si pe Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voda cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, pe care Biserica Ortodoxa Romana ii sarbatoreste, anul acesta, in chip solemn, cu prilejul implinirii a 300 de ani de la moartea lor muceniceasca, petrecuta la Constantinopol in ziua de 15 august anul 1714.

Pentru credinciosii dreptmaritori, in biserica si in casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o marturie a ceea ce semnifica arta crestina, ci au, in primul rand, un rol sacru sau sfant, de mijlocire sau intarire a credinciosilor in comuniunea lor de rugaciune cu Dumnezeu si cu Sfintii reprezentati in icoane.

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, pentru ca ele ni-L readuc pe Dumnezeu aproape, in suflet, ne ajuta sa fim contemporani cu evenimente importante din istoria mantuirii neamului omenesc, sa refacem legatura spirituala cu Maica Domnului si cu sfintii, prin care Dumnezeu lucreaza in chip minunat (cf. Psalmul 67, 36) si ne cheama la impartasirea cu Sfanta Euharistie ca arvuna a ospatului din Imparatia cerurilor.

Nu trebuie sa uitam, asadar, ca in Biserica Il avem prezent pe Hristos, Care Se Jertfeste pentru noi la fiecare Sfanta Liturghie si ne asteapta sa redevenim icoana a Sa, prin primirea Sfintei Impartasanii, prin cunoasterea si implinirea prin fapte a invataturilor Sale, pentru ca „oamenii care se impartasesc cu Trupul cel Sfant al lui Hristos si beau Sangele Lui participa si devin partasi firii dumnezeiesti, caci se unesc cu Dumnezeirea dupa ipostas, iar cele doua firi sunt unite dupa ipostas, in chip nedespartit, in Trupul lui Hristos, cu care ne impartasim”(Ibidem, p. 145.).

Aceasta, insa, va fi posibil daca ne pocaim pentru pacatele noastre, asemenea vamesului din Evanghelie, a carui pilda ne-a fost prezentata in prima saptamana a Triodului, si daca ne indreptam, cu smerenie, pasii catre Dumnezeu-Parintele Ceresc, asemenea fiului risipitor, despre care am auzit in saptamana a doua a Triodului, intorcandu-ne din tara cea indepartata a pacatului si a mortii; daca vom marturisi inaintea Tatalui ceresc greselile noastre, prin Taina Sfintei Spovedanii, amintindu-ne ca pacatul slabeste in om iubirea fata de Dumnezeu si de semeni si impiedica dobandirea mantuirii si a vietii vesnice.

Si, pentru ca anul 2014 este si Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii), se cuvine, cu atat mai mult, sa ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cercetare atenta a constiintei noastre in fata duhovnicului si impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos, fara de care nu ne putem bucura deplin de lumina Invierii si de iubirea Preasfintei Treimi.

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, atat prin inchinaciune si sarutarea lor, cat si prin iubirea aratata semenilor nostri, in a caror fiinta sta ascunsa icoana sau chipul lui Hristos. In acest sens, suntem chemati sa fim iubitori de oameni prin fapta concreta a milosteniei, ca expresie a credintei lucratoare prin iubire (cf. Galateni 5, 6) si sa ne dedicam viata slujirii semenilor aflati in suferinte, necazuri si nevoi, asa cum au facut sfintii Bisericii noastre, care au desavarsit chipul lui Dumnezeu in ei, ajungand la asemanarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36), prin ajutorarea aproapelui, prin credinta si viata curata.

Asadar, alaturi de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane in fata carora ne inchinam, in biserica si acasa, ne mai ramane o icoana de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Intiparirea chipului lui Hristos in noi, pentru dobandirea mantuirii, nu se poate realiza decat prin cuvant intelept si fapta buna. Iar fapta buna, adica punerea in practica a Evangheliei iubirii milostive, inseamna a descoperi si recunoaste chipul lui Dumnezeu din semenii nostri, a face pentru ei ceea ce Hristos a implinit pentru oamenii bolnavi, saraci si intristati pe care i-a miluit.

Iar, pentru ca Biserica este corabia ce ne conduce spre limanul mantuirii, si iubirea milostiva are caracter comunitar, orice crestin constient de apartenenta sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator sa sprijine activitatea pastoral-misionara, social-filantropica, cultural-educationala si de construire a noi lacasuri de cult, acolo unde nu exista, prin participarea concreta la colecta pentruFondul Central Misionar, care se organizeaza, in fiecare an, in Duminica Ortodoxiei si in urmatoarele doua duminici din Postul Mare.

Suntem convinsi ca, asa cum Hristos l-a cautat, l-a ridicat si l-a mantuit pe omul cel cazut in prapastia cea adanca a pacatului, din care singur nu ar fi putut iesi nicidecum, tot astfel si noi, in aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai ales de criza morala, avem datoria de a contribui, dupa putere, la ajutorarea aproapelui prin opera de caritate a Bisericii, deoarece numai in comuniune de iubire in Hristos, traita prin rugaciune si solidaritate concreta, putem sa dobandim un coltisor de rai, adica mantuirea.

Amintindu-ne ca nu prisosul, ci banutul vaduvei sarace a fost mai apreciat de Domnul nostru Iisus Hristos, cu darul dumneavoastra la Fondul Central Misionar vom sprijini multiplele activitati ale Bisericii, desfasurate spre binele si folosul credinciosilor ei: ajutorarea oamenilor aflati in suferinta, construirea de lacasuri de cult in parohiile mici si sarace; apararea si promovarea dreptei credinte; pastrarea identitatii nationale, spirituale si culturale a romanilor aflati departe de tara; promovarea invatamantului teologic si religios; punerea in valoare a patrimoniului sacru si a spiritualitatii ortodoxe romanesti s.a.

Daca vom fi darnici si ajutatori pentru implinirea acestora, vom avea parte de simtirea luminii icoanei lui Dumnezeu din noi, vom pasi cu nadejde sporita pe treptele duhovnicesti ale Postului Mare, pentru a ne invrednici sa-L vedem pe Domnul Iisus Hristos in lumina cea preaslavita a Invierii Sale.

Va imbratisam cu parinteasca dragoste si ne rugam ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi, cu toti. Amin!

Presedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

† D a n i e l

Arhiepiscopul Bucurestilor,
Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitorul tronului Cezareei Capadociei si
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane