Pastorala de Craciun - 2013

NASTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI SI A PAMANTULUI

- Pastorala de Craciun - 2013

† DANIEL,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitorul tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler si preaiubitilor credinciosi din Arhiepiscopia Bucurestilor, har, mila si pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi parintesti binecuvantari.

„Va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul;

Ca vi S-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10 - 11)

Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Iubiti credinciosi si credincioase,

Astazi, Biserica binevesteste pentru tot poporul bucuria cea mare a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline si netrecatoare (Cf. Ioan 17, 13).

Sarbatoarea Nasterii Domnului este sarbatoare mare a bucuriei, la care participa cerul si pamantul, dupa cum prevestea Psalmistul zicand: „Sa se veseleasca cerurile si sa se bucure pamantul… de fata Domnului, ca vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creatia intreaga participa la aceasta bucurie negraita, intrucat ea este regasirea bucuriei pe care au trait-o Adam si Eva in Rai, inainte de a cadea in neascultare si instrainare de Dumnezeu. Din momentul in care protoparintii nostri au pacatuit si au fost alungati din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeste psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului in teologia si imnografia Sfintilor Parinti”, traducere de Cristina Rogobete si Adrian Marinescu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p. 156). Insa, prin smerita ascultare, Fecioara Maria a nascut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul omenirii. De aceea, ea este numita „bucuria si impacarea lumii”; „De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura (creatia)..., din care Dumnezeu S-a intrupat si Prunc S-a facut…”, se spune in cartile noastre liturgice (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Axionul).

Sfintii Parinti ai Bisericii au meditat adanc asupra intelesului Tainei Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos si au talcuit apoi in dogme ale credintei si in cantari liturgice lumina spirituala care se revarsa din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, aratata in Nasterea lui Hristos.

Cantarile Sarbatorii Nasterii Domnului ne arata ca intruparea sau inomenirea lui Dumnezeu-Cuvantul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pamantesc, stricat prin pacat si moarte, la viata cereasca, nestricacioasa si vesnica:

„Cerul si pamantul astazi s-au unit, nascandu-Se Hristos. Astazi Dumnezeu pe pamant a venit si omul la ceruri s-a suit. Astazi este vazut cu trup pentru om Cel din fire nevazut” (Mineiul pe Decembrie, Nasterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2005, p. 434).

„Pe cel dupa chip si asemanare vazandu-l Iisus stricat din pricina calcarii poruncii, plecand cerurile S-a pogorat si S-a salasluit in pantecele Fecioarei fara schimbare, ca intr-insul sa innoiasca pe Adam cel stricat” (Ibidem).

Hristos Domnul, Care S-a nascut, ca om, in pestera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu, Cel in Care, prin Care si pentru Care au fost facute cerul si pamantul, adica intreg universul, lumea nevazuta a multimilor de ingeri si lumea vazuta a multimilor de stele. Acest adevar il marturisesc Sfintii Apostoli, mai ales Sfantul Apostol Pavel si Sfantul Apostol Ioan.

Astfel, Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Coloseni, spune despre Hristos: „Intru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie incepatorii, fie stapanii. Toate s-au facut prin El si pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune ca: „Toate prin El (Hristos) s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).

Fericitul Augustin († 430) descrie taina Nasterii Domnului, in cuvintele urmatoare: „Fiu al lui Dumnezeu nascut din Tata, fara mama, Fiu al Omului, nascut dintr-o mama, fara tata: El, marea vedere a ingerilor si micut in vederea oamenilor; Cuvantul, Dumnezeu Cel mai inainte de toti vecii, facut trup la timpul hotarat de El; Facatorul soarelui si facut trup sub soare; randuind, din sanul Tatalui, tot mersul veacurilor si daruind, din sanul mamei Sale, sfintire acestei zile mari; ramanand in sanul parintesc, desi iese din el; intelept mai presus de orice cuvant si copil ca intelepciune; umpland lumea si stand culcat in iesle; conducand stelele si alaptandu-se de la pieptul mamei; atat de mare, ca Dumnezeu si, atat de mic, ca rob, fara ca aceasta smerenie sa micsoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca aceasta grandoare sa copleseasca in vreun fel smerenia. (...) El nu S-a inchis deloc sub vesmantul unui trup micut, primit din sanul unei Fecioare, ci, continuand a impartasi ingerilor intelepciunea Sa, ca hrana, ne ingaduie noua sa gustam cat de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat in art. „Noël”, in: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).

Faptul ca lumea vazuta si nevazuta a fost creata prin Fiul, inseamna ca Fiul este Mijlocitorul intre Dumnezeu Tatal si lumea creata, adica, prin El, lumea isi implineste rostul ei de a fi lumina creata si podoaba de frumusete a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul si pentru toti oamenii.

In limba romana, cuvantul „lume” contine ideea de lumina (din latinescul lumen = lumina), iar in limba greaca, cuvantul „cosmos”, adica lume, univers, contine ideea de podoaba, de frumusete. Lumea a fost creata prin Fiul deoarece, prin El, cerul si pamantul trecator se vor preface in cerul nou si pamantul nou despre care vorbeste cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).

Faptul ca lumea nevazuta a ingerilor si lumea vazuta sau cosmosul intreg au fost create pentru Fiul, inseamna ca lumea este dar al Tatalui, catre Fiul, pentru ca Fiul, intrupandu-Se in lumea creata, sa o lumineze spiritual, sa o sfinteasca prin jertfa Sa si sa o aduca pe aceasta, ca dar al Fiului, catre Dumnezeu-Tatal, adica sa faca din ea dar de multumire, o Euharistie a toata existenta, oferita lui Dumnezeu-Tatal, si sa-i invete pe oameni sa multumeasca lui Dumnezeu „pentru cele pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile cele aratate si nearatate” (Liturghier, Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, Rugaciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2012, p. 172). De ce sa multumeasca? Pentru ca omul, care crede in Fiul, sa primeasca un dar si mai mare, si anume viata vesnica.

Intrucat lumea a fost creata din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stapan peste tot pamantul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru intreaga natura, care trebuie mereu cultivata ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi si pentru generatiile viitoare.

Parintele Dumitru Staniloae spunea, in acest sens: „Natura nu-si indeplineste rolul ei fara om, sau printr-un om care lucreaza contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea si otravirea naturii, omul face imposibila existenta sa si a semenilor sai. Astfel, natura nu este numai conditia existentei omului singular, ci si a solidaritatii umane. Natura apare intr-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rau semenilor sai, dezvoltandu-se sau ruinandu-se el insusi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1997, editia a doua, p. 223). Intre creatie si Creator, intre dar si Daruitor exista o legatura de viata, pe care Sfanta Scriptura o descrie ca fiind: „legamantul vesnic dintre Mine (Dumnezeu) si pamant si tot sufletul viu din tot trupul ce este pamant” (Facerea 9, 16). Daca noi consumam totul si degradam totul din natura (creatie), dovedind lipsa de respect sau nerecunostinta fata de Creator si nepasare fata de darurile primite de la El, ce transmitem generatiilor viitoare? Binecuvantare sau poluare? Pamant lucrat si sfintit sau pamant degradat si pustiit? Totusi, putem transmite generatiilor viitoare si bogatie si intelepciune, daca gandirea noastra este creatoare de valori, iar vointa noastra este promotoare a coresponsabilitatii si a cooperarii practice la nivel national si planetar.

Iubiti credinciosi si credincioase,

La Taina Nasterii lui Hristos participa cerul si pamantul, steaua si pestera, orasul si pustia: „Betleeme, pregateste-te, cetate a Sionului, canta! Bucura-te, pustie, care ai vestit de mai inainte bucuria; ca steaua merge inainte in Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine sa Se nasca; si pestera primeste pe Cel intru totul neincaput, iar ieslea se impodobeste, ca sa primeasca Viata cea vesnica” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavna, p. 327). „Ce vom aduce Tie, Hristoase? Ca Te-ai aratat pe pamant ca un om, pentru noi. Fiecare din fapturile zidite de Tine multumire aduce Tie: ingerii cantarea, cerurile steaua, magii darurile, pastorii minunarea, pamantul pestera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce esti mai inainte de veci, miluieste-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Nasterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mantuitorul Iisus Hristos Se naste in pestera, in interiorul pamantului, ca sa sfinteasca si pamantul. Desigur, El a venit in lume ca sa sfinteasca mai ales sufletul si trupul omenesc, nascandu-Se ca om din Fecioara Maria.

Iisus S-a nascut in pestera ca intr-o biserica de sub pamant, iar apoi a fost asezat in iesle ca intr-un altar de binecuvantare a painii.

Betleem inseamna in limba Sfintei Scripturi „casa painii”. Iisus Cel nascut in pestera ca om, si asezat in iesle este painea cereasca oferita oamenilor ca hrana in Sfanta Euharistie. Deci, sfintirea omului prin hranirea lui cu Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este intelesul adanc al tainei punerii sau culcarii pruncului Iisus in iesle. De aceea, icoana Nasterii Domnului in pestera se afla permanent la Proscomidiar, unde se pregatesc darurile (painea si vinul) pentru Sfanta Euharistie.

Nasterea Domnului aduce mare bucurie si binecuvantare celor ce vegheaza. Iisus Se naste in pestera si este culcat intr-o iesle, noaptea, pe cand dormeau locuitorii Betleemului. La marginea orasului se afla in stare de veghe doar pastorii oilor. Acestor oameni simpli si veghetori li se arata cete de ingeri intru lumina si cantare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei sa vada cum Dumnezeu schimba pe cele smerite in slava, iar singuratatea lor o preface in bucurie. Oameni din afara orasului sunt chemati sa devina cei dintai prieteni ai familiei sarace si straine, pe care Dumnezeu o binecuvanteaza prin nasterea Fiului Sau ca om pentru mantuirea oamenilor. Magi de la Rasarit, de la distante mari, vin sa vesteasca iudeilor ca, tocmai in tara lor, S-a nascut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile imparatesti oferite Pruncului sarac, nascut intr-o pestera si culcat in iesle, au fost aduse de departe, dintr-o tara straina, pentru a arata iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul nascut din Mama saraca, neajutorata de cei de aproape, de acelasi neam. De aceea, Sfantul Ioan Evanghelistul spune: „Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

Astazi, cand foarte adesea iubirea sau bunatatea din inimi este inlocuita cu rautatea sau nepasarea, cand faptele bune se imputineaza, iar cele rele se inmultesc, cand putini oameni se imbogatesc, iar foarte multi saracesc, Evanghelia Nasterii lui Hristos-Domnul ne cheama pe noi, crestinii, care purtam numele lui Hristos, la multa rugaciune si priveghere, la multa responsabilitate si multa lucrare a faptelor bune. Parintii vegheaza la leaganul copiilor, dascalii vegheaza la educarea tinerilor, profesorii vegheaza la formarea studentilor, medicii vegheaza la vindecarea bolnavilor, conducatorii intelepti vegheaza la bunul mers al cetatii, iar preotii vegheaza la mantuirea sufletelor credinciosilor.

            Daca am saracit material, sa avem grija sa nu ne pierdem si ultima bogatie care ne-a ramas: bogatia sufletului, adica dreapta credinta si bunatatea inimii, milostenia, prietenia si omenia. Sa pastram si sa inmultim comoara cea mare si sfanta a Bisericii si virtutile stramosesti: credinta si speranta, iubirea si darnicia.

Bunatatea inimii sau bogatia spirituala a sufletului nostru se arata in cuvinte si fapte. Intr-o vreme in care, foarte adesea, cuvantul folosit in public raneste mai mult decat vindeca, creeaza mai multa confuzie decat comuniune, seamana mai multa dezbinare decat unitate, suntem chemati sa inlocuim rautatea si saracia sufletului egoist cu bunatatea si bogatia sufletului generos pe care le aduce in suflet credinta vie in Dumnezeu si legatura cu El prin rugaciune si veghe (atentie) sporita.

Dreptmaritori crestini,

Intrucat rugaciunea este izvor de bucurie, de sanatate si mantuire, sa priveghem la cumpana dintre ani, adica in noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, sa inaltam rugaciuni de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu in anul 2013 si sa-I cerem ajutorul Sau in toata lucrarea cea buna si folositoare pe care o vom savarsi in anul nou 2014. Amintim aici ca anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii si An comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni in Patriarhia Romana. Se are astfel in vedere importanta Sfintei Spovedanii si a Sfintei Impartasanii pentru viata Bisericii lui Hristos si pentru experienta duhovniceasca a fiecarui crestin.

De asemenea, implinirea a 300 de ani de la moartea martirica a Sfantului Voievod Constantin impreuna cu cei patru fii ai sai, Sfintii Constantin, Stefan, Radu, si Matei, si cu Sfantul Ianache sfetnicul reprezinta un prilej de evlavioasa evocare a jertfelniciei Sfintilor Martiri Brancoveni si de pretuire a mostenirii cultural-spirituale brancovenesti.

Dorim ca lumina sfanta a Sarbatorilor Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou si Botezului Domnului sa va aduca tuturor pace si sanatate, bucurie si ajutor, pentru a trai viata ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinta si fapte bune!

Tuturor va adresam urarile traditionale „Sarbatori fericite!” si „La multi ani!”

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru catre Hristos-Domnul rugator, cu parintesti binecuvantari,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane