Invierea fiicei lui Iair

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 29 octombrie 2017, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii.
Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte.
Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,
Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.
Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine?
Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?
Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.
Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.
 Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.
Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.
Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă.
Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.
Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!
Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
 (Luca VIII, 41-56. Duminica a XXIV-a după Rusalii)

Plecand de la deosebirea de limbaj si de conceptie prin care Mantuitorul Hristos numeste moartea somn, as vrea sa meditam fiecare dintre noi si sa incetam odata pentru totdeauna sa mai privim moartea ca pe marea catastrofa ce ne-ar arunca - spun unii - in neant, in nonexistenta. Motivul pentru care Hristos a primit sa faca minunea invierii fiicei lui Iair a fost acela ca sa ne arate tuturor ca la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvant.

Pentru necredinciosi toate acestea starnesc, poate, si astazi zambete, dar, pentru noi, cei care credem cu toata taria in viata de dincolo, ele ne intaresc credinta ca Dumnezeu este deopotriva Stapanul vietii si al mortii. Hristos a numit moartea somn, iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihna a celor adormiti „cimitir” care in limba greaca inseamna „loc de dormit”, adica „dormitor” (de la verbul kimamai = a dormi]. Este locul unde, trupeste, adormitii robii lui Dumnezeu se odihnesc, in timp ce sufletele lor continua sa traiasca o noua viata, de unde a si fost chemata fiica lui Iair astazi.

Iata cum gandea Hristos si iata cum se justifica „limbajul” si modul Sau diferit de exprimare. Ce au facut oamenii care nu s-au putut ridica pana la intelepciunea cuvintelor Sale? L-au luat in ras. Iar lucrul acesta, din pacate, s-a perpetuat peste veacuri si in mintile si conceptiile multora dintre semenii nostri, care de multe ori au luat in ras si au batjocorit persoana si invatatura Mantuitorului Hristos, socotindu-o nedemna de luat in serios, perimata, retrograda sau chiar paguboasa.

Ei bine, gestul acesta, de a se rade de Hristos, nu este un incident singular in activitatea Sa. Aduceti-va aminte ca inca de la inceputul propovaduirii Sale s-a incercat discreditarea si compromiterea persoanei Mantuitorului si a invataturii Sale.

In evanghelia de astazi, asadar, oamenii au ras de Hristos cand le-a spus: „Nu plangeti; copila n-a murit, ci doarme” L-au privit cu neincredere, cugetand daca nu cumva au gresit adresandu-se acestui Invatator. Domnul insa refuza sa intre in vreun dialog cu cei care L-au luat in ras, dar face un lucru care ii lasa pe toti inmarmuriti: „apucandu-o de mana pe copila, a strigat: Copila, scoala-te! Si duhul ei s-a intors si a inviat indata”, aratand prin aceasta ca, pentru El, moartea este, totusi, somn…

Iar aceasta realitate o vedem foarte elocvent in ramasitele pamantesti ale oamenilor sfinti, care rodesc si lucreaza in lume si dupa moartea lor. Sfintele moaste sunt dovada faptului ca cei care fac in lumea aceasta voia lui Dumnezeu nu dispar, ci trec intr-o realitate mai buna, de unde continua sa ne ocroteasca si sa se roage pentru oameni. Este si cazul Sfantului Cuvios Dimitrie cel nou, care astazi primeste, pe Colina Bucuriei a Catedralei Patriarhale, cinstirea a mii de credinciosi. Binecuvantarea si sfintenia pe care sfintele lui moaste le transmit lucreaza in viata noastra, adeverind ca moartea nu este decat o altfel de existenta…