Duminica Tuturor Sfinţilor

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 7 iunie 2015, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?
Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.
Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.
(Matei X, 32-35; 37-38; 19, 27-30. Duminica Tuturor Sfinţilor)

In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nici o cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata, nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anume identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unire dupa har cu Dumnezeu, adica unire cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti.

De la invatatorii si pedagogii lui, poporul nostru cere in primul rand sfintenia. Acolo unde nu o gaseste, el stie ca nu exista cultura. Constiinta si conceptia aceasta a culturii ca sfintenie, ca luminare de la lumina lui Hristos, a devenit cu timpul conceptia poporului nostru ortodox. El nu vrea o cultura europeana epidermica, mecanica, o luminare exterioara, ci vrea cultura Sfintilor Parinti si invatatori ai Bisericii, cultura Sfantului Sava, care este in intregime evanghelica, in intregime crestina, este a lui Hristos. Fara Dumnezeul-om Hristos, Ratsko ar fi ramas pentru totdeauna Ratsko si n-ar fi devenit niciodata Sfantul Sava, adica Sfantul Luminator al Sarbilor. Ca si toti ceilalti sfinti, Sfantul Sava si-a cladit sfanta sa personalitate pe temelia ascetismului: “Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu” (Psalm 26,1).

Mantuirea omului de pacat, rau si moarte prin Hristos constituie adevarata cultura si luminare a omului. Cultul plin de evlavie si respectul fata de Sfantul Sava si fata de toti sfintii marturiseste ca pentru poporul nostru omul nu poate fi un invatator, daca nu este sfant. Intreaga noastra istorie dovedeste lamurit ca numai sfintii au fost adevarati invatatori si “luminatori” si numai pe ei ii recunoaste poporul nostru. In timp ce pe noi, contemporanii lui, clerici si laici, a si inceput sa nu ne mai recunoasca drept adevaratii conducatori si invatatori. Nu cumva aceasta se datoreaza noua insine, care am tradat si am parasit conceptia evanghelica, ortodoxa a poporului nostru cu privire la cultura, ca lupta pentru sfintenie, pierzandu-ne in labirintul facultatilor si universitatilor scolastico-protestante?

Separata de sfintenie, opusa Evangheliei, cultura devine o tragica sfortare zadarnica. Lucrul maxim pe care poate sa-l realizeze pentru om o cultura superficiala, epidermica, este acela de a-l schimba intr-o fiara cu chip de om, instruita, dar salbatica… In vreme ce din adancul sufletului poporului nostru ortodox se ridica glasul: fara sfintenie nu exista cultura si educatie; fara sfinti nu exista pedagogi si invatatori. Nu este aceasta Evanghelia? Nu este aceasta Ortodoxia? Si daca nu sunt aceasta, atunci la ce mai avem nevoie de ele?

Veniti sa silabisim in rugaciune Evanghelia Ortodoxiei si Ortodoxia Evangheliei. Domnul nostru Iisus Hristos este sfintirea noastra si luminarea noastra, lumina noastra si cultura noastra (vezi I Corinteni 1,30; Ioan 8,12). El a parcurs toata calea vietii omenesti si a facut cu putinta intreaga lucrare a sfintirii si luminarii omului prin adevarul vesnic si viata vesnica. Daca esti nedumerit inaintea unui lucru oarecare sau nu stii ce trebuie sa faci, indreapta-ti privirea catre Domnul Iisus si intreaba-te in sinea ta: ar fi facut El lucrul acesta? Si, daca El l-ar fi facut, fa-l si tu, pentru ca lucrul acela va fi sfant si va sfinti si va lumina. Daca insa Acela nu l-ar fi facut, nu-l fa nici tu, pentru ca va fi ceva necuvios si va duce la intuneric si la moarte.

Fara minunatul Domn Iisus, lumea este un intuneric misunand de fantome. Atunci cand ii priviti cu ochiul lui Hristos, oamenii fara Hristos nu vi se par ca niste infricosatoare fantome? Si lucrurile nu vi se par ca niste umbre fantastice, din care iese la iveala fiara cea oarba a mortii? Daca aveti curajul sa priviti spaima in fata, veti simti acest lucru si atunci nu va ramane altceva decat jalea si doliul pentru Hristos. Pentru ca, umbland fara de Hristos, in acest teatru al umbrelor care este lumea, omul “nu stie incotro merge” (vezi Ioan 12,35). Ca sa afle unde merge si care este drumul care duce din aceasta lume in cealalta, omul trebuie sa devina fiu al luminii. Cum? – Prin credinta in Hristos ca Lumina lumii, pentru ca intr-o astfel de credinta omul insusi se naste din lumina si devine copil al luminii, fiu al luminii (vezi Ioan 12,36).

(Sf. Iustin Popovici, Omul si Dumnezeul-Om. Abisurile si culmile filozofiei”)