Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 6 aprilie 2014, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:
Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor.
Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se temeau.
Si luand la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce aveau sa I se intample:
Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osandi la moarte si-L vor da in mana paganilor.
Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia.
Si au venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicandu-I: Invatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine.
Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac?
Iar ei I-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, intru slava Ta.
Dar Iisus le-a raspuns: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu?
Iar ei I-au zis: Putem. Si Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Eu ma botez va veti boteza.
Dar a sedea de-a dreapta Mea, sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit.
Si auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacov si pe Ioan.
Si Iisus, chemandu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc.
Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru.
Si care va vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga.
Ca si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi
 (Marcu X, 32 – 45. Duminica a cincea din Post – a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca)


Daca atunci cand savarsim pacate, dar suntem smeriti, glasul nostru ajunge mai repede la cer, decat daca suntem plini de virtuti, dar mandri, ganditi-va unde ajunge virtutea insotita de smerenie. Daca cei care isi spovedesc pacatele afla mila lui Dumnezeu, oare cate cununi primesc pe capul lor cei care sunt pe deplin constienti de valoarea faptelor lor bune, dar, cu toate acestea, raman smeriti…

Ai savarsit fapte bune fara numar? Ai dobandit multe virtuti? Toate acestea sunt zadarnice daca nu esti un om smerit. Orice izbanda este fara valoare daca nu este insotita de smerenie.

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a facut pe om din trup si suflet, adica dintr-un element material si unul duhovnicesc, este acesta: atunci cand este stapanit de mandrie, omul sa se smereasca prin neputinta si lipsa de valoare a trupului sau, iar atunci cand ii vin in minte ganduri de injosire a firii sale omenesti, sa prinda curaj, gandindu-se la valoarea sufletului sau nemuritor. De aceea, este bine sa cugetam la originea noastra, sa ne amintim din ce suntem facuti si de ce.

Dumnezeu a pus in noi multe puteri, dar si multe neputinte. Prin puterile care ni s-au dat se slaveste intelepciunea Creatorului, iar prin neputinte se pune stavilar mandriei noastre. Ne-a dat, spre exemplu, limba ca sa vorbim si sa-L slavim pe Dumnezeul Universului, sa graim despre frumusetile zidirii, sa discutam despre cele ceresti si cele pamantesti, despre cele vesnice si cele vremelnice. Si toate acestea le infaptuieste o bucatica de carne, care nu masoara nici doua degete. Dar ca sa nu creada ca este ceva important si sa se mandreasca, cu voia lui Dumnezeu, uneori limba se raneste sau se umfla. In felul acesta, afla ca desi poate vorbi despre lucruri vesnice, ea insasi este stricacioasa; ca Dumnezeu, despre Care vorbeste, este atotputernic, iar ea este slaba.

Asemenea, Creatorul nostru ne-a daruit ochiul, acest glob mic, cu care putem sa privim intreaga zidire. Dar ca sa nu se mandreasca pentru faptul ca vede atatea frumuseti, de multe ori, ochiul este vatamat de diferite boli, care scad sau duc la pierderea vederii. In felul acesta, ochiul afla ce este cu adevarat si ca se cade sa-L slaveasca pe Ziditor prin zidirea cea vazuta.

Gandeste-te putin, daca omul, cu toate ca poarta cu sine atatea neputinte, adesea uita de starea jalnica in care se afla si se rascoala cu nerusinare impotriva Binefacatorului sau, pana unde ar ajunge trufia sa daca ar fi cu totul izbavit de aceste neputinte…

Ia, asadar, aminte, tu, care esti cu nasul pe sus si nu catadicsesti nici sa-ti privesti aproapele, ca acela este ca si tine si merita la fel de multa cinstire ca cea de care ai parte tu insuti. Acela este sarac, iar tu bogat? El este nescolit, iar tu invatat? El este neinsemnat, iar tu persoana importanta? Dar ce valoare crezi ca au toate aceste lucruri vremelnice si zadarnice? Oare semenul tau nu este si el chipul lui Dumnezeu? Atunci de ce il dispretuiesti? Nu intelegi ca dispretuindu-l pe el, Il dispretuiesti pe Insusi Dumnezeu? De ce nu il slujesti? De ce nu te ingrijesti de el? De ce nu il cinstesti? Stiu de ce: pentru ca il socotesti mai prejos decat tine. Si te intreb: cu cat mai prejos erau apostolii fata de Hristos? Apostolii erau oameni, pe cand Hristos era Dumnezeu. Si totusi, Domnul a primit sa le spele picioarele. Nu ar trebui sa faci si tu macar atat pentru semenii tai? Dar tu nici nu vrei sa auzi de asa ceva.

Daca nu urmezi exemplul de smerenie al lui Hristos, nu vei avea loc langa El in viata viitoare. Prin urmare, interesul tau vesnic iti cere sa nu te mandresti cu bunatatile si cu bogatiile pe care le ai. Dar si interesul tau de pe acest pamant iti cere sa faci la fel. Pentru ca nici un om nu atrage mai mult invidia decat cel bogat. Iar atunci cand cel bogat este si trufas, este invidiat si urat de doua ori mai mult. Dimpotriva, daca omul bogat este smerit, invidia celorlalti nu este chiar atat de mare. Iar daca mai este si milostiv, atunci castiga chiar dragostea semenilor sai. In felul acesta, avutia sa este mai la adapost. Smerenia este foarte importanta, pentru ca ea nu ne aduce numai bunatatile ceresti, ci ne foloseste din plin si in aceasta viata.

Asadar, sa nu ne mandrim nici cu bogatia noastra, nici cu alte daruri pe care le avem de la Dumnezeu. Sa incercam, in schimb, sa ne gandim la slabiciunea firii noastre si la pacatele pe care le savarsim si sa aflam astfel cine suntem cu adevarat. Cunoasterea de sine va aduce in sufletele noastre gandul smerit.

Cel care a ajuns sa inteleaga ca nu valoreaza nimic, acela a ajuns la deplina cunostinta a propriei persoane.

Nimic nu este mai bine-placut lui Dumnezeu decat gandul smerit. Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima (Mat. 11, 29), a spus Domnul. Si cu adevarat, daca nu era smerit, fiind Fiu al Preainaltului Dumnezeu, ar mai fi ales sa-i fie mama o fiica neinsemnata din popor? Daca nu era smerit, El, Care este Ziditorul lumii vazute si a celei nevazute, ar mai fi venit din cer pe pamant? Daca nu era smerit, El, Care este Datatorul de viata al intregii zidiri, ar mai fi primit sa se nasca intr-o iesle saracacioasa? Daca nu era smerit, El, Care este nevinovat si fara de pacat, ar fi primit sa fie biciuit si batjocorit si ar mai fi murit pe cruce, pentru mantuirea oamenilor pacatosi si vinovati? Hristos a fost atat de smerit, incat S-a jertfit pentru pacatele pe care le-am facut noi. Este atat de smerit, incat ne roaga pe noi, care suntem fapturile create de El, sa ne pocaim, ca sa nu ne pierdem sufletele.

Esti smerit? Atunci nu te minuna cu un lucru ca acesta! Gandeste-te cat de jos a coborat Domnul, si vei vedea nu numai ca nu ai de ce te minuna, dar si ca laudandu-te cu smerenia ta, te faci de ras. Chiar de ai fi cel mai smerit dintre oameni, tot nu ai facut nimic pe langa ceea ce a facut Hristos. Si care este castigul tau daca smerenia te duce la mandrie? Iar cine spune ca este mai bine sa castigi o virtute si sa te mandresti, decat sa cazi in pacat si sa te smeresti, acela nu stie paguba pe care o pricinuieste sufletului nostru trufia si castigul pe care ni-l aduce smerenia. Pentru ca omul care dobandeste ceva, iar apoi se mandreste cu ce a dobandit, dupa cum ne dovedesc intamplarile vietii, isi va pierde curand sufletul. Dimpotriva, cel care savarseste un pacat, iar apoi se pocaieste, va capata intelepciune si degraba se va ridica din pacatul sau – bineinteles, daca vrea sa se indrepteze.

Imi veti spune ca multi oameni mergeau cu hotarare pe drumul cel drept, dar au fost ispititi, din care pricina au cazut in greseala. Va voi raspunde: in afara de atotcunoscatorul Dumnezeu, Caruia nimic nu Ii este ascuns, poate sti cineva daca unul sau altul paseste pe drumul cel drept? Stiti doar ca de multe ori oamenii pe care ii socotim buni si drepti se dovedesc a fi necinstiti si rai.

Sf. Ioan Gura de Aur