Duminica Sfantului Ioan Scararul

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 30 martie 2014, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:

Si I-a raspuns Lui unul din multime:

Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste.

Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut.

Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi?

Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine.

Si l-au adus la El. Si vazandu-l pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand.

Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta?

Iar el a raspuns: Din pruncie. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si-n apa ca sa-l piarda. Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi.

Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede. Si indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!

Iar Iisus, vazand ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat zicandu-i: Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el!

Si racnind si scuturandu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit.

Dar Iisus, apucandu-l de mana, l-a ridicat, si el s-a sculat in picioare.

Iar dupa ce a intrat in casa, ucenicii Lui L-au intrebat, de o parte:

Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim? Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi decat numai cu rugaciune si cu post.

Si, iesind ei de acolo, strabateau Galileea, dar El nu voia sa stie cineva.

 Caci invata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului Se va da in mainile oamenilor si-L vor ucide, iar dupa ce-L vor ucide, a treia zi va invia.

Ei insa nu intelegeau cuvantul si se temeau sa-L intrebe.  

    

Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, si asezandu-se, ucenicii Lui au venit la El.
    

Si deschizandu-si gura, ii invata zicand:
    

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
    

Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
    

Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
    

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
    

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
    

Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
    

Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
    

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
    

Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
    

Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri

(Matei IX, 17-32. Duminica a IV-a din Post – A Sfantului Ioan Scararul )

In general s-a impamantenit intre noi, crestinii – vorbesc de crestinii mai superficiali - sa luam in deradere saracia cu duhul si sa spunem: acesta e sarac cu duhul, e prost, e inapoiat mintal, nu stie pe ce lume traieste. Insa saracia cu duhul este o virtute, o mare virtute! Saracia cu duhul inseamna sa fii sarac de toate lucrurile lumii acesteia, incat duhul tau sa nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situatie sociala, nici de lupta politica, nici de nimic altceva! Sa nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataseaza. Sufletul tau sa fie liber, sa traiesti liber, dar ca un strain in lumea aceasta. Fiindca in lumea asta a fi liber inseamna a fi strain de lume. Lumea te robeste. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumesti, prin toata traditia aceasta materiala, lumea ne leaga, ne subordoneaza, ne face sclavi. Iar daca nu devii sclavul acestor conceptii esti un corp strain, un element strain in lumea aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiti cei saraci cu duhul!”. Sunt fericiti cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu si-au facut un idol din lume, nici din invatatura lumeasca, nici din gloria lumeasca, nici din bogatia lumeasca. Ei traiesc ca o fiinta straina intr-o lume plina de pacate.

Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia!

Vedeti, a fi, a deveni o parte sau un surub al vietii acesteia este o suferinta. Si atunci cel care este in lume, dar care vrea sa nu fie in lume, acela se intristeaza, acela plange, acela varsa lacrimi. Varsa lacrimi pentru el, pentru aproapele lui, pentru toti cei care sunt in suferinta, pentru pacatosi. El se roaga cu lacrimi pentru cei care il vrajmasesc si pentru cei care il iubesc. Ati auzit azi rugaciunile de la Sfanta Liturghie ale Sfantului Vasile cel Mare:

„Doamne, pe cei buni pastreaza-i in bunatatea lor. Pe cei rai, fa-i buni! Celor care ne vrajmasesc stinge-le vrajba! Pe cei care ne iubesc pe noi intareste-i! Tineretile le condu cu intelepciunea Ta, batranetile le intareste, pe copii ii creste in dragostea Ta!”.

Aceasta inseamna cei ce plang.

V-ati gandit vreodata ca Mantuitorul, Care a fost Fiul lui Dumnezeu si a venit in aceasta lume, nu a avut decat o singura camasa in care a umblat imbracat? Descult prin caldura Israelului, calcand peste pietre… Si cand a venit cineva, un bogat si i-a spus: „Vreau sa Te urmez oriunde vei merge“, El i-a raspuns: „Fiul Omului n-are unde sa-si plece capul. Vulpile au vizuini, pasarile cerului cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde sa-Si plece capul!”.

Asa a fost Iisus! Un strain in lumea aceasta. A plans pentru toti, a plans pentru Lazar, pentru toata suferinta oamenilor... Iar Dumnezeu I-a daruit slava invierii Sale. Sa stiti ca lacrimile care se varsa pentru durerea cuiva sunt lacrimi binecuvantate. Ele va spala inima si sufletul. Sa nu va rusinati de lacrimi! Niciodata! Plangeti si pentru necazurile personale, dar sa nu varsati lacrimi de furie, de manie sau de blestem! Sa varsati lacrimi de durere, de dragoste, caci ele va purifica sufletul si va apropie de Hristos. Si asa fericiti veti fi.

Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul!

Nu este vorba de a mosteni pamantul acesta lumesc. Aici cei duri, cei fara scrupule mostenesc pamantul! Ei sunt oamenii care conduc, ei sunt oamenii care au in mana lor fraul, cutitul si painea, averea si puterea. Mostenirea pamantului pentru cei blanzi este alta. La sfarsitul lumii, spune Sfantul Apostol Petru, cerurile vor arde, pamantul va fi limpezit prin foc si va fi mai alb decat oasele celor care au murit. Si acest pamant va fi un cer nou si un pamant nou, in care va trai pururi dreptatea. Acest pamant il vor mosteni cei blanzi, nu pamantul de acum! Pamantul de acum e in mainile satanei, pentru ca cei care sunt puternicii zilei nu sunt trimisi de Dumnezeu, nu se gandesc la Dumnezeu, nu se gandesc la cei slabi, decat numai in treacat, numai cu intentia de a-si face propaganda.

Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura!

Chiar daca nu suntem prea buni, chiar daca nu ne manifestam bunatatea sau nu practicam o bunatate reala, totusi inima noastra, interiorul nostru, constiinta noastra ne vorbesc despre o dreptate adevarata. Este dreptatea lui Dumnezeu si inima noastra sufera, inseteaza pentru aceasta dreptate chiar daca nu suntem in stare sa o realizam. Poate nici nu ne-o imaginam cu adevarat. Daca fiecare dintre noi are un inger si o constiinta, o constiinta care vine de la Dumnezeu, pe care venirea lui Iisus ne-a curatit-o de toata zgura neintelegerii, atunci este numai in puterea noastra a aplica legea dreptatii sau a nu o aplica. In mana noastra sta aceasta alegere, daca nu o aplicam suntem pacatosi. Dar important pentru noi e ca aspiram launtric la o dreptate, ca aspiram la o sete catre dreptate si ca Dumnezeu ne va satura candva in dreptatea imparatiei Fiului Sau, atunci cand vor imparati pe pamant adevarul si dreptatea dumnezeiasca.

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui!

Aceasta se adevereste chiar in lumea noastra pacatoasa. Daca esti milostiv, Dumnezeu te miluieste. Daca esti bun cu altii, si altii vor fi buni cu tine. Daca mila ta se manifesta in fapte, vei fi binecuvantat. Si chiar daca cineva te va critica vreodata, nu va putea sa nu recunoasca ca esti milostiv, iar cand vei fi in nevoie, sa stii ca se va gasi cineva sa te miluiasca.

Noi spunem ca Dumnezeu este drept, dar inainte de a fi drept, Dumnezeu este si bun. Daca Dumnezeu ar fi numai drept, numai justitiar, in clipa aceasta ar trebui sa pierim toti, pentru ca suntem plini de pacate, pacatuim tot timpul, si cand venim la biserica, peste tot. Nimic nu ne tine in viata din faptele noastre, ci numai mila si iubirea lui Dumnezeu.

Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu!

Dumneavoastra stiti foarte bine lucrul acesta. De aceea va duceti la biserici, la manastiri, pentru ca stiti ca acolo sunt oameni curati, care au o legatura mai adanca cu Dumnezeu, care il vad. Si v-am spus odata ca imi povesteau monahii despre Parintele Petroniu care este la manastirea noastra din Sfantul Munte, la Prodromu, ca atunci cand se ruga el, pe Sfanta Masa apareau picioarele Mantui­torului, insangerate. El il vedea pe Dumnezeu. Pentru aceasta si noi, daca ne pastram inima curata, ori daca ne-o curatim, vedem pe Dumnezeu intr-un fel sau in altul. Dumnezeu poate sa-ti vorbeasca printr-o descoperire, vorbesc de descoperirile adevarate, nu de cele satanice, dar Dumnezeu iti vorbeste si prin niste inspiratii interioare, prin intelegeri adanci ale unor taine ale mantuirii.

Marturisesc ca de multe ori m-am rugat si poate din cauza necredintei mele, Dumnezeu nu mi-a implinit cererea, dar de foarte multe ori rugaciunea mea s-a implinit! M-am rugat pentru altii, iar rugaciunea s-a implinit si m-am ingrozit! Ce sunt eu, ca Dumnezeu sa asculte rugaciunea mea? Cum spune psalmistul, ce este omul ca sa aiba asa cinste, sa fie putin mai prejos decat ingerii [n.n. Ps. 8, 4-5]? Insa nu pentru virtutile noastre Dumnezeu ne implineste rugaciunile, ci pentru bunatatea Lui si pentru credinta cu care ne rugam.

Daca aveti inima curata si va rugati lui Dumnezeu, El asculta cererea voastra. Sa nu va rugati niciodata pentru raul cuiva! Cei care fac rau, aceia se duc la vrajitori. Degeaba ai sa te rogi tu la Dumnezeu sa faca rau cuiva, pentru ca Dumnezeu este bun inainte de a fi drept, si apoi, de unde stii tu ca ai dreptate, pentru ca tu esti subiectiv! Adeseori avem in fata numai interesul propriu si uitam de adevar si de dreptate.

Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!

Cel mai mare facator de pace a fost Hristos. El a adus in lume aceasta pace, la Cina cea de Taina, cand le spune ucenicilor Sai: „Pacea Mea dau voua! Nu cum da lumea, ci pacea Mea dumnezeiasca!”. Una este pacea incheiata prin armistitii, prin tratate care sunt rupte in clipa urmatoare si alta este pacea in Dumnezeu. Toate tratatele incheiate in lume s-au spulberat curand. Au creat razboaie si mai puternice decat inainte. De aceea alta este pacea despre care vorbeste Mantuitorul aici.

Sa stiti ca vremea comunismului – nu mai vorbesc de persecutiile romane, care au dat milioane de martiri – a dat si ea milioane de martiri cunoscuti si necunoscuti, cu morminte cunoscute si necunoscute. Au fost oameni care au mers la inchisoare afirmand iubirea lor fata de Hristos si purtand in inima lor pacea Lui, oameni care, chinuiti fiind, se rugau pentru calaii lor. Si nu au fost cazuri izolate, ci mii si mii de cazuri in care oamenii chinuiti se rugau pentru cei care ii chinuiau, pentru cei care ii tineau in inchisori, fiindca asa spune Mantuitorul, sa ne rugam pentru vrajmasii nostri!

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia cerurilor!

Toata istoria crestinismului e istoria suferintei. Dintru inceput si pana la sfarsitul lumii acesteia, crestinismul va fi persecutat intr-un fel sau altul, violent sau neviolent. Dar nu vor inceta niciodata persecutiile, pentru ca, asa cum am spus la inceput, crestinul este ca un strain care nu are unde sa-si plece capul.

Aceasta este pozitia noastra in aceasta lume si vom fi prigoniti, batjocoriti, vor rade de noi si vor spune ca suntem nebuni. Si vor spune ca suntem mistici, ca si cum misticismul ar fi o crima, iar crima politica ar fi o virtute. Asa cum se fac astazi crime politice. Pentru ca noi am inteles exact care este pozitia lui Iisus in lumea aceasta si mergem pe calea Lui.

Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra din pricina numelui Meu!

Este o continuare la fericirea anterioara, pentru ca noi, daca suntem prigoniti, si persecutati, si batjocoriti in lumea aceasta, este pentru numele lui Hristos. Nimeni nu-l batjocoreste pe un smintit, orice ar spune, pentru ca stie ca e smintit. Nimeni nu-l batjocoreste pe unul care si-a facut o viata frumoasa in lumea aceasta. Dar pe noi lumea ne batjocoreste, invatatii lumii acesteia ne batjocoresc, puternicii lumii ne batjocoresc. Ne batjocoresc si cei mici pentru ca nu stiu, n-au cunostinta de adevarul credintei. Si totusi trecem prin lume purtand pe frunte aceasta cununa de spini spirituala, marturisind pe Dumnezeu, rugandu-ne pentru lume, pentru pacea lumii, pentru vrajmasii nostri, pentru cei care ne fac rau si pentru cei care ne fac bine.

De aceea incheie Iisus Hristos:

Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri!

Sa cautam rasplata din ceruri. Sa nu cautam rasplata aceasta de pe pamant. Pentru ca orice rasplata in lumea aceasta trece ca o floare. A venit un vant, a dat o ploaie si s-a scuturat. Numai plata din ceruri ramane vesnica si ea va incununa fruntea noastra la Judecata de apoi si in viata care urmeaza dupa Judecata. De aceea spun: spovediti-va, impartasiti-va, cititi Fericirile si le aplicati! Evanghelia nu este un exercitiu intelectual, nu e un exercitiu de cunoastere a intelepciunii lumesti, Evanghelia este un exercitiu spiritual de cea mai inalta valoare. Inseamna sa urmezi pe Hristos.

Am explicat aceste Fericiri ca sa intelegeti care este sensul lor, insa citindu-le acasa si cugetand putin, veti vedea ce stare de bucurie va vor trezi in suflet aceste Fericiri si poate si parerea de rau ca nu sunteti ca cei pe care Iisus ii fericeste. Sa stiti ca dincolo de posibilitatea noastra de implinire a poruncilor lui Dumnezeu sta harul lui Dumnezeu, iubirea Lui pentru noi. Aceasta nu ne paraseste nici in cele mai grele situatii, cand suntem asupriti, nici cand suntem in pacate grele, daca din adancul sufletelor noastre strigam: „Iisuse Hristoase, arata-mi mie slavita Invierea Ta!”.”

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009)