Duminica Pogorârii Duhului Sfânt - Rusaliile

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 4 iunie 2017, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând:
Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El.
Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.
Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.
Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul.
Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?
Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.
Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.
Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?
Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!
A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?
Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
Şi s-a dus fiecare la casa sa.
Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
 (Ioan VII, 37 – 53; VIII, 12. Duminica Pogorârii Duhului Sfânt - Rusaliile)

Dintre toate sărbătorile creştine de peste an, trei strălucesc în chip deosebit în calea pregătirii si desăvârşirii noastre spirituale: Naşterea cea după trup a Domnului Hristos, Învierea Sa cea prea minunată din morii şi Coborârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii – numită de poporul nostru şi Rusaliile.

Astăzi, cinstim în chip deosebit prin imne, cîntări şi rugăciuni, cu nespusă bucurie duhovnicească, sărbătoarea coborîrii Sfîntului Duh asupra Sfinţilor Apostoli adunaţi în ziua Cincizecimii în foişorul din Ierusalim, precum şi asupra celor ce au fost de faţă la acest fapt minunat.

La cincizeci de zile după Paşti, aceia care puteau dintre iudei şi prozeliţii iudei, adică cei ce adoptaseră Legea lui Moise, în orice colţ al lumii s-ar fi aflat, aveau obiceiul să meargă la Ierusalim, pentru a cinsti împreună cu mare fast sărbătoarea Cincizecimii. Aceasta era una din cele trei mari sărbători ale iudeilor. Ea încorona timpul celor şapte săptămîni de la Paştile iudeilor, căci numărul şapte avea semnificaţie deosebiţi în viaţa religioasă a poporului iudeu. În acelaşi timp, în ziua Cincizecimii, iudeii sărbătoreau prin deosebite ceremonii sfîrşitul secerişului.

Sfinţii Apostoli se aflau adunaţi împreună cu Maica Domnului şi alţi credincioşi într-o casă din Ierusalim, în foişor, fiind ascunşi şi fricoşi de teama iudeilor. În timp ce ei stăruiau în citiri, rugăciuni şi cîntări, deodată, pe la ceasul al treilea din zi, care corespunde orei a noua de dimineaţă, după împărţirea timpului la noi, a venit din cer un vuiet puternic ca puterea unei vijelii şi a umplut toată casa unde şedeau ei ascunşi. Celor de faţă li s-au arătat nişte lumini puternice ca nişte limbi de foc, împrăştiindu-se şi aşezîndu-se asupra fiecăruia. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfînt, încît au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi.

Iar cînd s-a auzit sunetul acesta puternic, care s-a coborît asupra foişorului unde se aflau Apostolii Domnului, au alergat toţi bărbaţii cucernici aflători în Ierusalim. Locul unde se aflau Sfinţii Apostoli nu era departe de Templul din Ierusalim, unde se desfăşurau ceremoniile sărbătorii Cincizecimii. Se adunaseră în Sfînta cetate iudei şi prozeliţi din toate părţile cunoscute ale lumii vechi, din ţările Răsăritului, părţi, mezi şi elamiţi şi cei din Mesopotamia şi Iudeea, din provinciile Asiei Mici, din Capadocia, Pont, Asia, Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi părţile Libiei ve-niseră oaspeţi pînă de la Roma, din insula Creta si din Arabia. Şi se minunau toţi, căci fiecare îi auzea pe Sfinţii Apostoli vorbind în limba lui măririle lui Dumnezeu.

Mulţi dintre cei de faţă au început să-i ia în rîs, socotindu-i plini de vin, adică beţi. Dar Sfîntul Petru, cu un curaj pe care nu-l avusese mai înainte, le-a lămurit tuturor că cele întîmplate s-au făcut prin puterea Sfîntului Duh. El le-a arătat în acelaşi timp rostul si semnificaţia jertfei şi Învierii lui Hristos, pentru tot neamul omenesc, îndemnîndu-i pe toţi să se pocăiască şi să primească botezul spre iertarea păcatelor. Mulţi au primit cu bucurie cuvîntul lui şi în această sărbătoare a Cincizecimii s-au botezat ca la trei mii de suflete, bărbaţi, femei şi copii, după vîrsta şi starea în care se aflau. Astfel s-a făcut începutul Bisericii creştine. Iar ei cu toţi stăruiau în învăţătura Apostolilor, în iubire frăţească, în frîngerea pîinii şi în rugăciuni (Fapt. Ap. II, l-41).

Din temători, îndoielnici şi şovăitori, din necărturari şi puţin înţelegători ai dumnezeirii lui Hristos si ai adevărurilor credinţei, Apostolii ajung acum neînfricaţi, înflăcăraţi, plini de o rîvnă sfîntă în propovăduirea cuvîntului. Stăruinţa cuvîntului lor a fost încoronată de roade neaşteptate, căci în curînd numărul celor ce au intrat în grădina cea plină de mireasmă a Bisericii, a sporit la cinci mii (Fapt. Ap. IV, 4), «şi din ce în ce mai mult sporeaţi cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi si de femei» (Fapt. Ap. V, 14).

Întrebarea firească pe care si-o pune acum fiecare inimă împodobită cu simţăminte creştine este aceasta: Oare puterea Sfîntului Duh s-a revărsat numai asupra Sfinţilor Apostoli în sărbătoarea Cincizecimii, iar de atunci a încetat revărsarea şi acţiunea sfinţitoare şi preînnoitoare a Sfîntului Duh în lume?

Nicidecum. Sfîntul Duh s-a pogorît asupra Apostolilor nu numai ca să-i sfinţească pe ei, ci să le dăruiască lor haruri mai presus de fire pe care să le împărtăşească urmaşilor lor, iar viaţa duhovnicească a Bisericii să sporească. Urmaşii Sfinţilor Apostoli, Episcopii şi Preoţii au primit prin taina preoţiei puterea de a împărtăşi tuturor credincioşilor darurile harice ale Sfîntului Duh. Astfel puterea înnoitoare, sfinţitoare şi îndumnezeitoare a Sfîntului. Duh rămîne permanent lucrătoare şi creatoare în lume.

A doua întrebare care se pune minţilor şi inimilor noastre este aceasta: În ce constă puterea sfinţitoare a Sfîntului Duh ?

Darurile Sfîntului Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, sunt nenumărate, căci bogăţia Duhului este nesfîrşită. «Într-adevăr eu mă cutremur de spaimă, ne spune Sf. Grigorie de Nazianz, cînd mă gîndesc la bogăţia numirilor… Sfîntului Duh. El este numit Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos mintea lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul Însuşi, Duhul învierii, al adevărului, al libertăţii, Duhul înţelepciunii, al priceperii, al sfatului, al tăriei, al cunoaşterii, al credinţei, al temerii de Dumnezeu, căci şi este făcătorul acestora toate, umplîndu-le pe toate cu fiinţa Lui, pe toate ţinîndu-le… El reface pe om prin Botez şi Înviere, cunoaşte toate, învaţă, suflă unde vrea şi cit vrea… Şi premerge botezului si e căutat după Botez. Cîte le lucrează Dumnezeu, el le lucrează; El se împarte în limbi de foc şi împarte harurile, care face Apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şl învăţători».

Duhul Sfînt sădeşte lucrarea mîntuirii în străfundul inimilor noastre şi le face să se întoarcă de la spiritul lumii către Dumnezeu cel în Treime lăudat. El ne leagă de Hristos, iar prin Hristos ne pune în legătură cu Tatăl. Duhul Sfînt ne deschide şi ne luminează ochii minţii ca să înţelegem că Hristos nu este un simplu om ci Dumnezeu adevărat. Hristos este uşa spre Tatăl iar Duhul Sfînt este cheia care ne deschide uşa spre Tatăl ceresc, Creatorul a toate.

Domnul Dumnezeul nostru, izvorul vieţii şi al înţelepciunii şi dătătorul a tot binele. Cel ce ne-a adus pe noi din nefiinţă la fiinţă, Cel ce a creat pămîntul şi întreg universul pentru a ne pune la dispoziţie un cadru potrivit cu aptitudinile noastre, să ne trimită şi nouă îndurările milostivirii şi ale iubirii sale de oameni. Să nu cumpănească fărădelegile şi păcatele noastre îndurările şi milostivirile lui Dumnezeu, ci să prisosească spre noi bunătatea şi marea lui iubire de oameni. Să nu lipsească de la  noi, mai ales puterea îndumnezeitoare, înnoitoare şi sfinţitoare a Duhului Sfînt, Cel ce S-a pogorît astăzi asupra Apostolilor în Ierusalim, ca să nu fim răpiţi, răniţi şi ademeniţi de amăgirea frumuseţilor celor stricăcioase ale lumii acesteia şi să cădem în meştesugirile şi vrăjmăşiile diavolului, voitorul de rău al oamenilor. Astfel, pururea fiind întăriţi, înnoiţi şi sfinţiţi cu puterea harului celui neîmpuţinat al Duhului Sfînt, să ne învrednicim a ajunge la frumuseţea cea nepieritoare de sus, ca să ne bucurăm de lumina cea neînserată a lui Dumnezeu cel veşnic, în prea frumosul Ierusalim ceresc, în împărăţia Sa cea veşnică. Amin.

Preot I. Rămureanu