Duminica Ortodoxiei

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către praznicul Învierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu mare bucurie şi folos duhovnicesc, este ziua în care Sfinţii Părinţi au restabilit, definitiv, cinstirea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost proclamată biruinţa dreptei credinţe asupra valului de erezii care s-au abătut asupra ei vreme de peste cinci secole.

Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Ortodoxiei  şi, cu acest prilej, să fie cinstiţi toţi cei care prin cuvânt şi faptă au apărat dreapta credinţă a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Această lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinţii Părinţi ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat şi proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinţei ortodoxe.

Biruinţa Bisericii creştine asupra iconoclaştilor, adică asupra celor care respingeau sfintele icoane, înseamnă readucerea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în casele şi în sufletele credin-cioşilor, dar şi o reaşezare a vieţii duhovniceşti a credincioşilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“  (Ioan 14, 6).

Venerarea icoanelor, o predanie a Bisericii universale
Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirmă adevărul de credinţă definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoană şi persoana reprezentată pe ea, precum şi diferenţa între adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – şi venerare – care se cuvine sfinţilor şi sfintelor icoane: „Căci dacă sfinţii vor fi văzuţi mai des zugrăviţi pe icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa celor care îi privesc, reînviindu-se memoria şi dorul de prototipul lor, le vor săruta şi le vor acorda închinarea cuvenită, dar nu adorare deplină, care după credinţa noastră se cuvine numai firii Dumnezeieşti, ci li se va da cinstea numai în felul după cum se cinsteşte chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, sfintele Evanghelii, şi celelalte obiecte sfinte, aducându-li-se tămâie şi lumânări, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea dată icoanei trece asupra prototipului ei şi cel ce se închină icoanei se închină persoanei zugrăvite pe ea. În felul acesta se va întări învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cealaltă a primit Evanghelia“ 1.

De asemenea, se reafirmă adevărul de credinţă cu privire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane şi a unirii acesteia cu firea dumnezeiască, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioară Maria este numită, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu. Se reafirmă importanţa Jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, ca iubire smerită şi milostivă, prin care s-a restaurat şi se restaurează icoana sau chipul lui Dumnezeu în om şi, totodată, se evidenţiază necesitatea conlucrării omului cu harul divin, pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, aşa cum au făcut-o sfinţii de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevăruri pot fi reprezentate în şi prin icoană.

Acesta este şi motivul pentru care, în Duminica întâi din Postul Sfintelor Paşti, sunt amintiţi, spre veşnică pomenire şi pildă de urmat, toţi cei care au apărat dreapta credinţă în faţa ereziilor şi au susţinut şi promovat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinţa Ortodoxiei din primul mileniu creştin asupra ereziilor este pildă de urmat în lupta noastră pentru biruinţa asupra ereziilor şi rătăcirilor din timpul nostru.

Iisus Hristos este icoana Dumnezeului nevăzut
Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibilă deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzeşte şi ocroteşte în permanenţă pe cei care sunt drept-credincioşi, după cum Însuşi mărturiseşte: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a câştigat-o cu însuşi Sângele Său“ (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fiind chipul sau icoana Tatălui, după cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura“  (Coloseni 1, 15).

Aşadar, temeiul icoanei şi al cinstirii acesteia este Însuşi Dumnezeu Fiul, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturală şi întru totul asemenea Dumnezeului nevăzut este Fiul, Care poartă în El însuşi pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în totul cu El, deosebindu-Se, însă, în aceea că este cauzat“ 2, adică născut din Tatăl.

Citim în Sfânta Scriptură că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său (cf. Facerea 1, 27), adică Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chipul Său. Dar, spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este întru totul asemenea Tatălui, Adam trebuia să dobândească asemănarea cu Dumnezeu prin permanentă ascultare de Dumnezeu şi împlinire a voii Lui. Întrucât Adam cel vechi a căzut în păcatul neascultării de Dumnezeu, Izvorul vieţii, el a devenit stricăcios şi muritor, iar, prin natura umană moştenită de la Adam, tot neamul omenesc a ajuns păcătos şi muritor. Pentru a-l ridica pe Adam din stri-căciune şi moarte, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om şi, prin ascultare desăvârşită de Dumnezeu Tatăl, prin moarte şi Înviere, a dăruit lumii mântuire şi viaţă veşnică.

Prin Întruparea Sa, care conţine în sine, din veşnicie, şi taina Jertfei de pe Cruce, întru deplină ascultare, Fiul lui Dumnezeu reface icoana-chip a lui Dumnezeu din om şi dăruieşte omului harul înfierii şi al asemănării lui cu Dumnezeu. Cei ce au făcut roditor în ei acest har sunt Sfinţii Bisericii. De aceea, când cinstim pe Sfinţi, cinstim harul lui Dumnezeu lucrător în Sfinţii Lui, potrivit cuvintelor Psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui“ (Psalmul 67, 36).

Aşadar, argumentul principal în favoarea pictării şi cinstirii sfintelor icoane îl constituie însăşi Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Celor care susţin că cinstirea sfintelor icoane ar fi o încălcare a poruncii a doua din Decalog le răspundem că poporul evreu a fost oprit să facă icoane din cauza înclinării sale frecvente spre idolatrie, dar mai ales pentru faptul că, până atunci, Fiul lui Dumnezeu nu luase chip omenesc, adică nu Se întrupase. Totuşi, chiar şi în Vechiul Testament, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să alcătuiască chipuri de heruvimi, care vor străjui chivotul Legii şi catapeteasma cortului, necesare desfăşurării cultului divin (cf. Ieşirea 25, 18-22; 36, 5; 37, 7-9).

Evlavia faţă de icoane întăreşte comuniunea cu Dumnezeu şi sfinţii Lui
În lupta noastră pentru mântuire îi avem rugători şi mijlocitori pe Maica Domnului, pe Sfinţii îngeri, pe toţi Sfinţii proroci, apostoli, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, cuvioşi, împăraţi şi domnitori e-vlavioşi sau simpli credincioşi care au trăit în sfinţenie. Cinstindu-i după vrednicie şi plecându-ne genunchii înaintea sfintelor lor icoane, ne întărim în faţa ispitelor care, mai ales în perioada Postului Mare, vin asupra noastră. În acest sens, îi avem ca modele şi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, cinstiţi în această zi (9 martie), care au îndurat chinurile şi moartea pentru a păstra neîntinată icoana lui Dumnezeu din ei, prin mărturisirea credinţei ortodoxe. De asemenea, îi avem ca exemple şi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, pe care Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte, anul acesta, în chip solemn, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea lor mucenicească, petrecută la Constantinopol în ziua de 15 august, anul 1714.

Pentru credincioşii drept-măritori, în biserică şi în casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o mărturie a ceea ce semnifică arta creştină, ci au, în primul rând, un rol sacru sau sfânt, de mijlocire sau în-tărire a credincioşilor în comuniunea lor de rugăciune cu Dumnezeu şi cu Sfinţii reprezentaţi în icoane.

Suntem datori a cinsti sfintele icoane pentru că ele ni-L readuc pe Dumnezeu aproape, în suflet, ne ajută să fim contemporani cu evenimente importante din istoria mântuirii neamului omenesc, să refacem legătura spirituală cu Maica Domnului şi cu sfinţii, prin care Dumnezeu lucrează în chip minunat (cf. Psalmul 67, 36) şi ne cheamă la împărtăşirea cu Sfânta Euharistie ca arvună a ospăţului din Împărăţia cerurilor.

Nu trebuie să uităm, aşadar, că în Biserică Îl avem prezent pe Hristos, Care Se jertfeşte pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie şi ne aşteaptă să redevenim icoană a Sa, prin primirea Sfintei Împărtăşanii, prin cunoaşterea şi împlinirea prin fapte a învăţăturilor Sale, pentru că „oamenii care se împărtăşesc cu Trupul cel Sfânt al lui Hristos şi beau Sângele Lui participă şi devin părtaşi firii dumnezeieşti, căci se unesc cu Dumnezeirea după ipostas, iar cele două firi sunt unite după ipostas, în chip nedespărţit, în Trupul lui Hris-tos, cu care ne împărtăşim“ 3.

Aceasta, însă, va fi posibil dacă ne pocăim pentru păcatele noastre, asemenea vameşului din Evanghelie, a cărui pildă ne-a fost prezentată în prima săptămână a Triodului, şi dacă ne îndreptăm, cu smerenie, paşii către Dumnezeu – Părintele ceresc, asemenea fiului risipitor, despre care am auzit în săptămâna a doua a Triodului, întorcându-ne din ţara cea îndepărtată a păcatului şi a morţii; dacă vom mărturisi înaintea Tatălui ceresc greşelile noastre, prin Taina Sfintei Spovedanii, amintindu-ne că păcatul slăbeşte în om iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni şi împiedică dobândirea mântuirii şi a vieţii veşnice.

Şi, pentru că anul 2014 este şi Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Îm-părtăşanii), se cuvine, cu atât mai mult, să ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cercetare atentă a conştiinţei noastre în faţa duhovnicului şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, fără de care nu ne putem bucura deplin de lumina Învierii şi de iubirea Preasfintei Treimi.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Suntem datori a cinsti sfintele icoane, atât prin închinăciune şi sărutarea lor, cât şi prin iubirea arătată semenilor noştri, în a căror fiinţă stă ascunsă icoana sau chipul lui Hristos. În acest sens, suntem chemaţi să fim iubitori de oameni prin fapta concretă a milosteniei, ca expresie a credinţei lucrătoare prin iubire (cf. Galateni 5, 6) şi să ne dedicăm viaţa slujirii semenilor aflaţi în suferinţe, necazuri şi nevoi, aşa cum au făcut sfinţii Bisericii noastre, care au desăvârşit chipul lui Dumnezeu în ei, ajungând la asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36), prin ajutorarea aproapelui, prin credinţă şi viaţă curată.

Aşadar, alături de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane în faţa cărora ne închinăm, în biserică şi acasă, ne mai rămâne o icoană de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Înti-părirea chipului lui Hristos în noi, pentru dobândirea mântuirii, nu se poate realiza decât prin cuvânt înţelept şi faptă bună. Iar fapta bună, adică punerea în practică a Evangheliei iubirii milostive, înseamnă a descoperi şi recunoaşte chipul lui Dumnezeu din semenii noştri, a face pentru ei ceea ce Hristos a împlinit pentru oamenii bolnavi, săraci şi întristaţi pe care i-a miluit.

Iar pentru că Biserica este corabia ce ne conduce spre limanul mântuirii, şi iubirea milostivă are caracter comunitar, orice creştin conştient de apartenenţa sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator să sprijine activitatea pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educaţională şi de construire a noi lăcaşuri de cult, acolo unde nu există, prin participarea concretă la colecta pentru Fondul Central Misionar, care se organizează, în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei şi în următoarele două duminici din Postul Mare.

Suntem convinşi că, aşa cum Hristos l-a căutat, l-a ridicat şi l-a mântuit pe omul cel căzut în pră-pastia cea adâncă a păcatului, din care singur nu ar fi putut ieşi nicidecum, tot astfel şi noi, în aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai ales de criză morală, avem datoria de a contribui, după putere, la ajutorarea aproapelui prin opera de caritate a Bisericii, deoarece numai în comuniune de iubire în Hristos, trăită prin rugăciune şi solidaritate concretă putem să dobândim un colţişor de rai, adică mântuirea.

Amintindu-ne că nu prisosul, ci bănuţul văduvei sărace a fost mai apreciat de Domnul nostru Iisus Hristos, cu darul dumneavoastră la Fondul Central Misionar vom sprijini multiplele activităţi ale Bisericii, desfăşurate spre binele şi folosul credincioşilor ei: ajutorarea oamenilor aflaţi în suferinţă, construirea de lăcaşuri de cult în parohiile mici şi sărace; apărarea şi promovarea dreptei credinţe; păstrarea identităţii naţionale, spirituale şi culturale a românilor aflaţi departe de ţară; promovarea învăţământului teologic şi religios; punerea în valoare a patrimoniului sacru şi a spiritualităţii ortodoxe româneşti ş.a.

Dacă vom fi darnici şi ajutători pentru împlinirea acestora, vom avea parte de simţirea luminii icoanei lui Dumnezeu din noi, vom păşi cu nădejde sporită pe treptele duhovniceşti ale Postului Mare, pentru a ne învrednici să-L vedem pe Domnul Iisus Hristos în lumina cea preaslăvită a Învierii Sale.

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi. Amin!


† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române