Duminica Mironositelor

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 7 aprilie 2013, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:


Si venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus.

Iar Pilat s-a mirat ca a si murit si, chemand pe sutas, l-a intrebat daca a murit de mult.

Si afland de la sutas, a daruit lui Iosif trupul.

Si Iosif, cumparand giulgiu si coborandu-L de pe cruce, L-a infasurat in giulgiu si L-a pus intr-un mormant care era sapat in stanca, si a pravalit o piatra la usa mormantului.

Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga.

Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii (Duminica), pe cand rasarea soarele, au venit la mormant.

Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?

Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare.

Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat.

Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus.

Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo il veti vedea, dupa cum v-a spus.

Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau.

(Marcu XV, 43-47; XVI, 1-8. Duminica a III-a dupa Pasti - A Femeilor Mironosite )


Duminica Mironositelor este, prin excelenta, ziua femeii crestine. Alaturi de praznicele inchinate Maicii Domnului, Duminica Mironositelor este piosul gand inchinat femeii care, mai ales in momente grele, da dovada de curaj, de dragoste, de sensibilitate si, de ce nu, de idealism.

De curaj pentru ca in timp ce apostolii erau ascunsi „de frica iudeilor”, femeile au mers dis de dimineta la mormant, infruntand chiar pe ostasi, daca era nevoie.

De dragoste marturisita in fapte pentru ca nu doar si-au afirmat iubirea fata de Hristos, ci s-au jertfit pentru ca pana in ultima clipa sa fie alaturi de cel iubit.

De sensibilitate pentru au simtit nevoia de a mangaia durerea Maicii Domnului, dar si de a implini datoria fata de Cel mort. Viata noastra comporta doua laturi ale manifestarii noastre – prin simtire (asa cum au facut-o femeile mironosite) si prin chibzuinta (cum au reactionat apostolii). Sensibilitatea cu care au simtit mironositele este specifica femeii, ea trebuind sa fie cultivata prin grija celor din jur.

Iar de idealism pentru ca femeile au dorit sa unga cu miresme pe Cel care inmiresmeaza cerul, sa fereasca de stricaciune pe Cel nestricacios, crezand ca un om poate sa unga pe Dumnezeu.

Mironositele femei nu au avut inima sa stea prea mult timp departe de mormantul Lui Hristos. Nu pentru ca trebuiau sa indeplineasca un ritual, ci pentru ca Il pierdusera pe Cel ce fusese Viata lor, Lumina lor, Dragostea Lor. Pe Singurul care a dat gust vietii, Singurul fara de care se simteau pierdute, fara rost, osandite si in aceasta viata si in cea viitoare. Se stransesera in jurul Lui, ca puii care cauta aripa calduroasa si protectoare a clostii, impreuna cu ucenicii, ca o ceata de pripas, alcatuita inclusiv din foste desfranate, din vamesi si din simpli pescari. Care nu intelesesera ei prea multe din profetii, nici din sensurile tainice ale cuvintelor Lui, dar care simteau din adancul inimii, dincolo si peste indoielile pe care le aveau, mai puternic decat incoltirile din launtru si din afara, ca El este Hristosul, Fiul Tatalui ceresc.