Duminica lui Zaheu vamesul

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 26 ianuarie 2014, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:

Si intrand, trecea prin Ierihon, si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat.

Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura.

Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca.

Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el:

Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman.

Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se.

Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos.

Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc impatrit.

Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si acesta este fiu al lui Avraam.

 Ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut.” (Luca XIX, 1-10. Duminica a XXXII-a dupa Rusalii)

Evanghelia de astazi este una a sperantei, pentru ca ne arata faptul ca Dumnezeu nu doar asteapta pe fiecare pacatos, ci chiar ii cheama, inca pe nume, aratand ca ii cunoaste personal inca din starea de pacat.

Cand Domnul Iisus Hristos, trecand pe langa Zaheu, S-a oprit si l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman (Luca 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neasteptate inima pacatosului vames? „In casa mea vrea sa vina acest Sfant al sfìntilor, acest Facator de minuni? Asadar nu Ii este scarba de mine?” Totul s-a rasturnat deodata in inima lui: a devenit dintr-o data alt om.

Acest lucru s-a intamplat deoarece cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura... dintre incheieturi si madulare (Evrei 4, 12), intr-un anume fel el taie omul in doua dintr-o data, schimband totul in el. Puterea chemarii Domnului, puterea dragostei dumnezeiesti e nesfarsit de mare. Ea a pricinuit o astfel de intorsatura nu doar in sufletul lui Zaheu, ci si in sufletul unui alt vames – Levi, ce mai apoi a devenit Sfantul Apostol si Evanghelist Matei.

Si acum, cand citim sau cand auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt intiparite in Evanghelie, ele pricinuiesc acelasi cutremur in sufletele noastre.

Stim din Vietile Sfìntilor ca multi dintre ei au apucat-o pe calea nevointei datorita simplului fapt ca au ascultat in biserica spusele lui Hristos: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24), sau cuvintele graite carturarului ce cauta desavarsirea: Da¬ca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor (Matei 19, 21), sau cuvintele despre faptul ca El trebuie iubit mai mult decat tatal si mama, de¬cat fratii si surorile, chiar decat propria viata (v. Matei 10, 37). Cuvintele acestea ale Domnului au lucrat cu atata putere asupra sufletelor lor, incat s-au hotarat deodata sa lase totul, sa vanda totul si sa imparta la saraci, sa-si paraseasca familia, sa isi ia crucea si sa urmeze lui Hristos. Asa s-a intamplat cu Sfìntii An¬tonie cel Mare, Macarie Egipteanul, ce au plecat in pustia salbatica a Egiptului, precum si cu multi altii.

Iata, asadar, ce putere are cuvantul lui Dumnezeu – dar care este taina acestei puteri? De ce are cuvantul lui Dumnezeu o lucrare atat de puternica asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atat de mult pe Zaheu cuvintele simple ale Mantuitorului? Fiindca in cuvintele acestea, care i-au fost graite lui, dar ne privesc pe toti, se simtea nemarginita dragoste dumnezeiasca a Mantuitorului nostru, se simtea ca pe noi, pacatosii, ticalosii, calcatorii legii dumnezeiesti, Hristos nu ne leapada, ci li este mila de noi, ne iubeste si ne cheama pe calea mantuirii.

Iar fariseii, care se socoteau pe sine drepti si dascali ai lui Israel, ii urau si ii dispretuiau pe acei nefericiti, ii infìerau cu vorbe rele, nu voiau sa aiba de-a face in nici un fel cu ei, socotindu-i necurati si nevrednici.

Hristos insa nu a facut asa. Cand a intrat in casa lui Zaheu, care L-a primit cu bucurie, acolo au venit de asemenea multi vamesi, multi pacatosi multe desfranate, si au sezut cu El la masa. Fariseii si carturarii, vazand aceasta, erau nemultumiti si carteau impotriva Domnului.

Alta data, intr-o situatie asemanatoare, El le-a raspuns celor care isi puneau nadejdea numai in rugaciunile lor fatarnice, facute de ochii lumii la raspantii, si care sperau sa dobandeasca prin aceasta mantuirea: Mergand, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa; ca n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Matei 9, 13).

A fost o vreme cand era nevoie de jertfe, fiindca acestea erau preinchipuire a singurei Jertfe adevarate, a Jertfei pe Cruce de pe Golgota – dar dupa ce s-a savarsit aceasta infricosata si ultima Jertfa, vechile jertfe au incetat si a venit o era noua, era milostivirii si a dragostei, pe care a adus-o pe pamant Domnul Iisus Hristos.

El vrea de la noi bunatate, milostivire fata de oamenii nefericiti, slabi, fata de cei cazuti si dispretuiti, chiar si fata de cei pe care s-ar parea ca avem depline drepturi de a-i socoti lepadati: fata de hoti, de banditi, de curve, de ucigasi.„Cum asa, veti intreba, suntem datori sa-i iubim si pe astia?” Da, tocmai cu ei trebuie sa fim mai atenti, tocmai fata de ei trebuie sa avem cat mai mult tact in cuvinte, fiindca sunt grav bolnavi cu duhul.

Nu-i asa ca fata de trupul bolnav avem mai multa grija si gingasie decat atunci cand este sanatos? Ei bine, sa stiti ca si acesti nefericiti, pe care noi ii socotim niste lepadati, au si ei inima omeneasca, ii mustra constiinta, se chinuie. Le este greu sa duca povara lepadarii, dispretului si blestemului obstesc.

Stiu din experienta cat de usor este sa misti o asemenea inima nelegiuita. Credeti-ma, pana si criminalul cel mai inrait se cutremura in inima sa cand aude nu vorba rea a osandirii, ci vorbe de respect si de dragoste. Sufletul lui poate fi renascut printr-o vorba buna, daca aratam respect pentru demnitatea lui de om cazuta atat de jos; astfel putem savarsi in el o intorsatura asemenea celei pe care a savarsit-o Domnul in inima vamesului Zaheu – si el va merge dupa voi, va incepe sa va slujeasca, va va rasplati cu un adanc devotament pen¬tru faptul ca nu il blestemati, ca nu il osanditi, pentru vorba voastra buna, cu care nu era deloc obisnuit.

Nici in vremea de astazi nu sunt putini pacatosi asemenea lui Zaheu, dar unii dintre ei, spre deosebire de acesta, nu se hotarasc nici macar sa priveasca la Crucea lui Hristos, nu se hotarasc sa intre in biserica, socotindu-se pierduti, gata osanditi, crezand ca nimeni nu-i va mai mantui si ca Hristos le-a intors spatele. Credeti ca e adevarat? Nu, nicidecum! Domnul nu intoarce spatele nimanui. El a zis: Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afara (Ioan 6, 37). Eu sunt Pastorul cel bun, Pastorul cel bun sufletul Sau Il pune pentru oile Sale (Ioan 10, 11).

Pentru noi toti, oile cele bolnave si raioase, Domnul a pus sufletul Sau pe Crucea de pe Golgota. La Sfantul Proroc Iezechiel citim: Eu voi paste oile Mele si le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea pierduta o voi cauta, si pe cea ratacita o voi intoarce, si pe cea zdrobita o voi intari, si pe cea tare o voi pazi, si le voi paste pe ele cu judecata (Iezechiel 34, 15-16). Iata ce spune din partea Domnului Prorocul Isaia: Au doara va uita femeia pe pruncul sau, sau nu ii va fi mila de fiii pantecelui sau? Ca de va si uita femeia pe acestia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul (Isaia 49, 15). Atat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar daca omul va fi plin de tot pacatul si va face tot ce ii inchide intrarea in Imparatia cerurilor, chiar daca un mare nevoitor va deveni preacurvar si ucigas, tot nu trebuie sa deznadajduiasca. Chiar daca va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urma a faradelegii, iar apoi se hotaraste sa se intoarca pe calea virtutii, Domnul si pe unul ca acesta il primeste, si de unul ca acesta Ii este mila, si il vindeca, si il intareste, si Se bucura de mantuirea lui ca un Pastor bun, ca un Parinte iubitor. El nu leapada niciodata pocainta lipsita de fatarnicie.

(dupa Sf. Luca al Crimeii)