Duminica lui Zaheu

Duminica, 3 februarie 2013, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:

Si intrand, trecea prin Ierihon, si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. 

Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. 

Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca. 

Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: 

Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman. 

Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se. 

Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos. 

Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc impatrit. 

Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si acesta este fiu al lui Avraam.

Ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut.” (Luca XIX, 1-10. Duminica a XXXII-a dupa Rusalii)

 

Momentul din Evanghelia de astazi ne vorbeste despre spovedanie intr-un anumit fel: fara teama de a fi judecat de contemporani, Zaheu Il cauta pe Hristos, simtind ca El este singura sansa de a scapa de pacatele sale, multe si mari. De aceea, cuvantul Mantuitorului "astazi trebuie sa raman in casa ta” este mai mult decat iertarea pacatelor, ci este salasluirea lui Dumnezeu in sufletul omului si rodirea sa prin ramanere.
 

Iertarea pacatelor vine in urma marturisirii si pocaintei, manifestate prin milostenie - "iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii intorc impatrit”. Cu discernamant insa, pentru ca saracilor ofera doar jumatate din averea sa, cealalta jumatate fiind utilizata pentru compensarea nedreptatilor.
 

Pastrand ca temei cele de mai sus, intelegem lamurit de ce Taina Sfintei Spovedanii are un atat de mare har si putere innoitoare. Datorita impacarii sale cu Dumnezeu prin spovedanie, credinciosul ia asupra-si de bunavoie rusinea pacatelor sale. Aceasta fapta de vitejie a credintei este socotita de Domnul ca rasplata a multumirii si a recunostintei pentru rusinea crucii pe care El insusi a rabdat-o pentru noi.