DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

Duminică, 26 februarie 2017, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;

Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc.

Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,

Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.

Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

 

(Luca VI, 14 – 21. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai)

 

 

Duminica aceasta se mai numește și Duminica Iertării. Nu ne cerem iertare doar de la Dumnezeu, pentru cele pe care I le-am greșit, ci ne cerem iertare și unii de la alții, pentru cele pe care, cu voie sau fără de voie, le-am greșit. Acest străvechi obicei se mai păstrează doar în mănăstiri și mai puțin în parohii, însă bine este să-l reluăm cu toții, frați și surori întru Hristos, împlinindu-l cu râvnă, atât față de cei din familie, mai mici sau mai mari, cât și față de cei de aproape sau de departe, față de cei cărora știm că le-am greșit, sau care ne-au greșit nouă. Nu are atât de multă importanță acum cine ar trebui sau s-ar cuveni să ceară iertare, sau cine are dreptatea de partea lui, pentru că, înaintea Domnului, toți suntem greșiți… Cel mai important este să se grăbească fiecare să fie primul care cere iertare, făcându-se astfel făcător de pace, că acesta fiul lui Dumnezeu se va chema (cf. Mt. 5, 9).

Dăruind și primind iertare, dobândim mai bună așezare pentru vremea postului. Harul lui Dumnezeu ne vine în ajutor, fiindcă izvorăște din Împăratul păcii, și ne întărește întru a persevera în direcția cea bună a căutării la cele de sus.

Postul care începe, deși, la începuturile Bisericii, îi privea doar pe cei care urmau să se boteze, are rostul lui evident pregătitor pentru a întâmpina și a primi marele har al Învierii Domnului, Praznicul prin excelență al tuturor celor care în Hristos s-au îmbrăcat, prin Botez, dar și prin vorbă și faptă. Dacă creștinul disciplinat s-a obișnuit a lua seamă mai ales la ce mănâncă, fiind atent chiar și la etichetele de pe biscuiți, este oportun să reamintim că postirea are în primul rând un caracter duhovnicesc, în care se înscrie și postul de bucate.

Postirea urmărește luarea aminte la gândurile, la vorbele, la atracțiile, la poftele și la înclinațiile care ne duc la faptele cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, adică nu se înscriu în firescul pe care Domul Hristos ni l-a revelat ca fiind propriu nouă, prin facerea după chipul lui Dumnezeu și cu potențialul duhovnicesc de a ne asemăna Lui. Prin urmare, noi nu ne socotim postitori pentru că mâncăm fasole și cartofi, cu sau fără măsură, ci ne străduim să punem accentul pe postirea de gânduri străine de Dumnezeu, luând aminte și păstrând, ca pe o lege a firii, tot cuvântul lui Dumnezeu, învățăturile  Sfinților Părinți ai Bisericii precum și povățuirile duhovnicilor. Acesta urmând să devină principiul de viață cel de toată vremea, nelimitându-se doar la vremea postului, căci postirea de păcate și de gânduri rele, iertarea și căutarea păcii, nu se cultivă doar când postim. Oare după vremea de înfrânare trecem la ne-înfrânare (ca să nu zicem, la des-frânare)?!... Să nu fie! Vremea care ne stă înainte nu este altceva decât o binecuvântată perioadă menită să ne regleze, concomitent cu metabolismul trupului, buna petrecere și viețuire a sufletului.

Postirea este și un prilej de curățire a toxinelor sufletești, acumulate uneori în ani întregi de ne-aerisire sufletească, nereducându-se doar la o simplă dietă, menită să ne curățească trupul.

De aceea, bun lucru este să ne folosim de această perioadă pentru a ne face curățenie printre gânduri și trăiri, printre grăiri și fapte, căutând la îndrumarea unui duhovnic care să facă cu noi ceea ce revizorul tehnic face cu  mașina (de a cărei revizie nu uităm, că altfel primim amendă!), verificându-ne direcția după care ne călăuzim și curelele sufletului și ale trupului care sunt chemate să lucreze împreună, pentru mântuire. Dezechilibrul la care s-a ajuns în grija pentru trup și pentru suflet, are acum ocazia să se reechilibreze.

De aceea, este bine să ne reluăm bunul obicei de a ne îngriji de hrana sufletului, pentru sine, pentru copii, pentru fini, măcar în măsura în care ne îngrijim pentru cele ale trupului. Că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu(cf. Mt. 4, 4). Iar la aceasta se adaugă însuși cuvântul Domnului: dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul meu este adevărată mâncare și Sângele Meu adevărată băutură. (cf. In. 6, 53-55).

Nu ne rămâne decât să luăm în serios cuvintele acestea și să ne facem ascultători lor, având ca îndrumători pe părinții noștri duhovnici. Iar dacă ne reluăm atenția firească față de aceste lucruri, să nu o lepădăm deîndată ce se termină postul, pe motiv că am schimbat și alimentația, ca sa nu ne păgubim sufletește, așa cum aminteam și cu privire la gânduri și păcate… Că viața noastră, sau este creștină în toată vremea, sau nu este decât de suprafață și de ocazie… Și a fi neascultători cuvântului lui Dumnezeu, grăit de El Însuși față către față, nu ne aduce mai puțină pagubă și pedeapsă decât neascultarea strămoșului nostru Adam…

Evanghelia duminicii acesteia ne mai atrage atenția la ceva: ea nu leagă doar iertarea de postire, ci și postirea de neagonisire. Adică ne arată încă un folos al postirii: economisirea în vederea mântuirii, prin milostenie, și nu pentru îmbogățirea și strângerea de comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură (cf. Mt. 6, 19). Așadar, luarea aminte la înclinația, atât de mult încurajată de lumea înconjurătoare, de agonisire cu rost și fără rost, până la risipă, ne poate duce la acumularea de comori în cer, nepuse în pericol de molii, de rugină sau de furi și care devin, aici pe pământ, mângâiere și ajutor celor pentru care surplusul nostru înseamnă hrana cea de toate zilele. Să fim încredințați că, așa cum am auzit duminica trecută, la evanghelia Înfricoșatei Judecăți, binele pe care îl facem unuia dintre cei mai mici și mai lipsiți, Domnului Îl facem (cf. Mt. 25, 40).

Iată în ce fel, perioada care începe ne poate deveni pricină de folos și mântuire, pregătire pentru a întâmpina Harul și bucuria Învierii Domnului. Dacă dăm importanța cuvenită la cele ce cu adevărat sunt prețioase sufletului și care au valoare nepieritoare, atunci vom vedea venind primăvara în viața noastră. Căci unde este comoara ta, acolo este și inima ta (Mt. 6, 21).

Prin post, - nu mâncați! - asumăm și reparăm, la rându-ne, în Hristos, nepostirea lui Adam. Iar odată redeveniți cetățeni ai Împărăției, ne împărtășim continuu din bunătățile ei și suntem chemați să păzim porunca cea mântuitoare – Luați, mâncați! Beți dintru acesta toți! - lăsată de Domnul Hristos, fără să o nesocotim, precum odinioară Adam, de ea depinzând rămânerea noastră în Împărăție sau izgonirea din ea.

 

Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei