Duminica Fiului Risipitor

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 4 februarie 2018, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său:
Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.
Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.
Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta.
Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
(Luca XV, 11-32. Duminica a XXXIV-a după Rusalii)

Evanghelia de astazi este un text plin de invataturi, prezentandu-ne în egala masura rabdarea, iertarea si bucuria tatalui ca i s-a intors fiul cel ratacit, dar si pocainta acestuia din urma. Dar contrastante sunt atitudinile celor doi fii, care simbolizeaza intreaga omenire: unul care, in prima parte a pericopei evanghelice este pacatos, dar care apoi se reabiliteaza, iar altul „drept”, dar care, in pofida „dreptatii” lui, ramane afara de Imparatie - pentru ca ospatul si bucuria pe care tatal a gasit de cuviinta sa le pregateasca fiului pocait inseamna Imparatia Cerurilor.

Fiul cel desfranat „isi vine in sine”. Isi vine in fire si isi da seama ca a gresit; realizeaza ca a ajuns un netrebnic si intelege ca trebuie sa se intoarca numaidecat la tatal sau, si nu oricum, nu povestindu-i si bravand cu „ispravile” sale, ci zicandu-i: „Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai“.

In antiteza, fiul cel mare nu a exagerat nicio clipa cand a spus tatalui sau: „Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata nu ti-am calcat porunca”. Adevarat graia. Şi cu toate acestea, el este personajul negativ din evanghelia de astazi. Unde greseste acest „drept” care nu si-a suparat niciodata parintele? Greseste prin neputinta de a se bucura impreuna cu tatal sau si, mai ales, cu fratele lui care, pierdut fiind s-a mantuit. In loc sa se bucure, acesta „s-a maniat”, zice evanghelia, si a ramas afara.

Iata si legatura dumincii trecute, a Vamesului si fariseului, cu cea de astazi – judecarea aproapelui care nu este ca noi, nu pastreaza aceeasi randuiala si, totusi, primeste mila si iertarea lui Dumnezeu, luand plata inaintea noastra, a celor care ne credem mai indreptatiti in fata Lui.

Parabola de astăzi, devenită atât de prezentă în mentalitatea oamenilor încât a dat naştere multor acte de artă, ne arată în fiul risipitor întregul tablou al patimilor: superficialitatea, neseriozitatea, independenţa faţă de Dumnezeu – regăsim atitudinea multor tineri de azi. Fiul cel mic a crescut în casa părintească. Ajungând la anii tinereţii, şi-a închipuit că deja casa părintească era prea strâmtă pentru el. I se părea neplăcut să trăiască sub conducerea tatălui şi sub supravegherea mamei, dorea să-şi imite colegii, care se dedau gălăgioaselor plăceri ale lumii. Este modul foarte la îndemână în lumea de azi în care tinerii înţeleg să-şi consume foarte repede şi foarte ieftin energiile cu care Dumnezeu i-a înzestrat.

Să nu scăpam însă din vedere, niciodată, finalul acestei parabole şi posibilitatea venirii în sine a oricărui rătăcit…