Duminica după Botezul Domnului - Începutul propovăduirii Domnului

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 13 ianuarie 2019, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
12.    Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.
13.    Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,
14.    Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
15.    "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;
16.    Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit".
17.    De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!

(Matei IV, 12 - 17. Duminica după Botezul Domnului – Începutul propovăduirii Domnului)

Duminica aceasta, de după Botezul Domnului, reprezintă începutul propovăduirii Domnului sau începutul misiunii Sale în lume.

Propovăduirea Sa începe, aşadar, după Botez. De ce? Pentru că mai întâi a propovăduit Sfântul Proroc Ioan, după profeţia că tu, pruncule, prooroc al Celui Prea înalt te vei chema, pentru a se împlini toată legea şi proorocii. Apoi, pentru ca propovăduirea Sa să fie evidentă în comparaţie cu a lui Ioan: Hristos nu foloseşte cuvinte aspre, nu ceartă pe oameni, nu se ridică împotriva stăpânirii lumeşti. Totodată, se deosebeşte de Ioan prin trăire şi misiune: A venit Ioan nici mâncând, nici bând şi zic: «Are demon».

A venit Fiul Omului mâncând şi bând şi spun: «Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prietenul vameşilor şi păcătoşilor».

Răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume, în scopul mânuirii omului şi a vestirii Împărăţiei veşnice, s-a realizat în multe feluri. Mai întâi, Hristos a lucrat prin exemplul Său personal: a postit şi S-a rugat, a predicat şi s-a nevoit, culminând cu jertfa de pe cruce.

Apoi a învăţat prin cuvânt şi faptă: predica Sa vestea lucruri noi şi vechi în acelaşi timp, îndemna şi mustra, mângâia şi trezea, totdeauna vestind Adevărul despre dragostea, mila şi răbdarea lui Dumnezeu. Minunile săvârşite aveau întotdeauna un rol pedagogic, de îndreptarea a omului şi de descoperire a realităţilor divine. Prin vindecări şi învieri arăta că omul nu era destinat bolii şi morţii, ci sănătăţii şi vieţii, pe care trebuia să o trăiască altfel după experienţa suferinţei. Prin dăruirea celor necesare traiului, Hristos arăta mila şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu Tatăl.

Propovăduirea Sa descoperea o lume nouă şi realităţi divine, pentru că era Însuşi Dumnezeu, vorbind despre cele pe care le cunoştea din veşnicie, despre ale Sale. De aceea, nimic de până la Dânsul şi nici după Dânsul nu a putut întrece, în adâncime şi profunzime, învăţătura Sa.

Pătrunderea ei se face numai cu inima, căci mintea nu înţelege aşa cum trebuie cele împărtăşite din inimă, iar trăirea ei aduce împlinirea desăvârşită a omului!