DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI

Duminică, 13 septembrie 2020, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. 
Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, 
Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 
Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. 

 (Ioan III, 13 – 17. Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci)

Sfanta Evanghelie a Duminicii dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci face o legatura intre sarpele care a fost inaltat de catre Moise in pustie si inaltarea pe Cruce a Mantuitorului Iisus Hristos. Se stie ca in timp ce poporul evreu traversa pustia, multi oameni mureau fiindca erau atacati de serpi veninosi. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise sa inalte un sarpe de arama si oricine se va uita la sarpele de arama, inaltat in pustie, se va vindeca. Aceasta vindecare a oamenilor care erau muscati de serpi era o preinchipuire a Crucii Mantuitorului Iisus Hristos.

In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: 'Nu vedeti potrivirea chipului cu adevarul? Atunci evreii au scapat de moarte, dar de o moarte temporala; acum credinciosii sunt scapati de moartea vesnica. Atunci sarpele inaltat in aer vindeca muscaturile serpilor; Iisus vindeca ranile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se usureaza de toate pacatele sale. Acolo spanzura un chip de arama, care reprezenta un sarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfant. Acolo, un sarpe musca si un sarpe vindeca; aici moartea biruieste moartea si moartea daruieste viata'

Crucea Mantuitorului Iisus Hristos reprezinta iubirea lui Dumnezeu aratata oamenilor intr-o lume plina de ura si de violenta. De fapt, Hristos a fost rastignit pe cruce, ca urmare a invidiei, a urii si a violentei mai-marilor carturarilor si fariseilor, care Il invidiau si Il urau pe Iisus tocmai pentru ca multimile Il iubeau pe El, credeau in El si Il urmau. La rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos au participat si paganii, adica soldatii romani, care ocupasera Ţara Sfanta si erau condusi de procuratorul Pontiu Pilat.

Dar atat de mare a fost iubirea lui Dumnezeu aratata in Mantuitorul Iisus Hristos, incat El nu a raspuns la ura cu ura, la rautate cu rautate, la dispret cu dispret, ci S-a smerit si a rabdat umilinta si suferinta pana la moarte, si inca moartea pe cruce, destinata talharilor sau raufacatorilor. Ca Dumnezeu atotputernic, Iisus Hristos putea oricand sa nimiceasca pe vrajmasii Sai, dar nu a raspuns la rautate cu rautate, ci a zis: 'Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!' (Lc. 23, 34). Aceasta putere a iubirii jertfelnice, de a ierta, in loc de a te razbuna, de a birui raul cu binele, este iubirea smerita a lui Hristos.

Smerenia impreuna cu rabdarea indelunga a Mantuitorului Iisus Hristos, aratata pe Cruce, face din Sfanta Cruce arma nebiruita si semn de infricosare pentru demoni, care sunt mandri si rai. Smerenia Lui si bunatatea Lui ii infricoseaza pe demonii mandri si rai. In acest sens, spune Sfantul Apostol Pavel, in epistola catre Coloseni, ca Hristos Domnul a dezbracat (dezvaluit, demascat) puterile diavolesti si le-a tintuit pe Cruce (cf. Col. 2, 14-15), adica demonii, care au indemnat pe oamenii rai sa Il rastigneasca pe Hristos, au fost biruiti prin smerenia si rabdarea Mantuitorului Iisus Hristos, prin iubirea Sa jertfelnica si mai presus de intelegere. 'Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul Sau Fiu L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica' (In. 3, 16). Iubirea aceasta a lui Dumnezeu, Care Il trimite pe unicul Sau Fiu intr-o lume bolnava de pacat, de ura si de rautate pentru a o vindeca de pacat si moarte, este iubire mantuitoare si facatoare de viata. Intrucat Hristos Cel care a murit pe cruce a fost fara de pacat, moartea ca plata a pacatului nu a putut sa-L stapaneasca, iar El a biruit cu moartea Sa puterea mortii inviind din mormant. In noaptea de Pasti, noi ridicam cu ambele maini Sfanta Cruce in vazul tuturor, adaugam lumanarea de Inviere la ea si spunem: 'Hristos a Inviat!', apoi ni se raspunde: 'Adevarat a Inviat!', deoarece Hristos Cel rastignit este Hristos Cel Inviat, Care si dupa moartea Sa poarta in trupul Sau semnele Crucii, adica semnele cuielor din maini si picioare, precum si semnul lasat de lancea care L-a strapuns.

Crucea, intiparita vesnic in trupul lui Hristos Semnele Crucii raman vesnic in trupul Mantuitorului Iisus Hristos, Cel Inviat si Inaltat la ceruri, pentru a ne arata cat de mult ne-a iubit El pe noi si S-a daruit noua, ca pe noi sa ne ridice la ceruri. De aceea, Sarbatoarea Inaltarea Sfintei Cruci, ca cinstire a Sfintei Cruci, este preamarirea iubirii jertfelnice, a iubirii smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o pretuieste. El nu pretuieste iubirea posesiva si mandra, ci iubirea smerita, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu si pe semeni.Evanghelia de astazi ne mai spune ca 'Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa osandeasca, ci ca lumea sa se mantuiasca prin El' (In. 3, 17). Deci, Mantuitorul vine sa mantuiasca, nu sa osandeasca lumea. El vine sa cheme, sa vindece pe cei bolnavi, sa hraneasca pe cei saraci, sa indrepte pe cei rataciti, sa ridice pe cei pacatosi si cazuti, vine sa daruiasca viata adevarata.