Duminica a XXVI-a după Rusalii

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 23 noiembrie 2014, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Si le-a spus lor aceasta pilda, zicand: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina.
Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele?
Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele;
Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te.
Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi?
Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu.
 (Luca XII, 16 – 21. Duminica a XXVI-a după Rusalii)

Observam ca bogatul, in aceasta parabola, nu vorbeste cu cineva, ci are un dialog strict interior, lipsit fiind de constiinta ”celuilalt”. In plus, planul sau este facut pentru viitor, haladuind intr-un timp care nu e al lui, el proiecteaza si uita ce este viata si de prezent. Bogatul are impresia ca totul se invarte in jurul sau. Este un monolog/solilocviu al egocentristului: nu are constiinta lui Dumnezeu si a celorlalti, iar bogatul este un egolatru. Proiectia in viitor este iluzorie si o constatam si la noi: “Voi aduna”, “voi darama, ma voi veseli”.

Cei care amana pocainta, facand aceeasi proiectie in viitor, sunt vicleni, deoarece amana pentru un timp care nu este al lor, se proiecteaza intr-un timp care nu le apartine. Singurul timp care le apartine este cel din prezent.

Amanarea poate sa devina nu doar o ispita ci si un mod de viata, lucru care se intampla atunci cand proiectia in viitor este apropriata launtric.

Avem impresia ca totul ni se cuvine. Ca ni se cuvin lumina soarelui, sanatatea, roadele pamantului, ignorandu-L, totodata, pe Dumnezeu, izvorul vietii. Aceasta atitudine este o nebunie, aceeasi nebunie cu cea a bogatului din parabola, o manie prin care el crede ca este dumnezeul vietii sale. De aceea, sentinta data bogatului este imediata si ii aduce aminte de moarte, realitatea iminenta a vietii pamantesti. Cel viclean hraneste in noi iluzia vesniciei: moartea se intampla mereu doar altora. Deseori avem aceasta iluzie, crezand ca ni se cuvin starea de sanatate sau de bine in care traim, iar cand trecem printr-o incercare, avem tentatia sa-i cerem socoteala lui Dumnezeu, pe care-L consideram de vina.

Duhul lumii de astazi, nebun, “schizofrenic” este duhul bogatului. In acest registru utopic, materialist, ateist, pe care noi ni-l cream, in care Dumnezeu are loc numai daca poate ameliora viata materialista, daca este un agent de succes, vedem ca… nu mai exista timp si observam printre credinciosi aceasta atitudine: parinte, nu mai sunt timpurile acelea, nu mai e ca pe vremuri si unii pun problema uui aggiornamento in randuiala vietii crestine, in posturi etc. Insa timpurile nu au fost niciodata ideale, nu au fost prea favorabile unei vieti in care sa ne dedicam unei meditatii in liniste, de a ne ruga. Se induce si aceasta obsesie a lipsei de timp. De fapt, noi ne inscriem in acest registru al lui Mamona si vedem ca uitam pentru ce ne-am nascut, uitam de viata. Nu avem timp sa ne punem intrebarile esentiale. Si cand ne trezim, “draga de societate consumista” ne spune: ei, acum e prea tarziu.

Bogatul era iscusit, harnic, probabil muncise pentru averile sale, era “un manager bun”, dar atata vreme cat este inchis intr-un autism, izolat in propriul univers, cu proiectii in viitor, tot ceea el “agoniseste” ii devine fatal.
(Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Holbea)