Duminica a XXIX-a după Rusalii

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 20 ianuarie 2019, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii, intrând într-un sat, l-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi mila de noi!
Si văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor.
Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.
Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.
Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean.
Si raspunzand, Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt?
Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam?
Si i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit.
 (Luca 1, 11 – 19. Duminica a XXIX-a după Rusalii)

    Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre virtutea recunoştinţei, care ar trebui mereu să însoţească facerea de bine, după modelul lucrării lui Dumnezeu, care pentru darurile revărsate asupra noastră nu aşteaptă răsplată, ci mulţumire.

    Cei nouă leproşi vindecaţi n-au venit ca să mulţumească Domnului, pentru că erau preocupaţi mai mult de daruri decât de Dătător. Boala de care sufereau aceşti zece oameni, era cumplită, nu numai din cauza faptului că era o boală incurabilă, care conducea la descompunerea lentă a mădularelor afectate, ci mai ales pentru că era o boală contagioasă, care implica excluderea din familie, din locuinţă, din societate şi din tot ce însemna viaţă publică, a celui afectat. Pentru că de ani de zile nu-şi mai văzuseră familiile, nu mai locuiseră în cetate şi nu se mai bucuraseră de oameni, au preferat să se împărtăşească de darul reîntoarcerii în comunitate, decât să mulţumească Dăruitorului.

    Apoi, cei nouă leproşi vindecaţi nu s-au întors să mulţumească deoarece erau mai preocupaţi de religia lor decât de Isus. Ei erau nerăbdători să împlinească toate ritualurile de curăţire prescrise de Vechiul Testament. Oare de ce textul biblic subliniază faptul că al zecelea lepros, care s-a întors să mulţumească Domnului, era samaritean? Samariteanul nu avea Templu, nu avea preoţi la care să se ducă, şi dacă ar fi îndrăznit să se arate pe acolo, nu ar fi fost bine primit.

    Trebuie să ştim că,uneori, chiar ritualurile fără fond, tradiţiile false şi superstiţiile pot să-l despartă de om de Dumnezeu.

    Cel de-al zecelea lepros era preocupat mai mult de viaţa de dincolo decât de viaţa aceasta pământească, pentru că prin faptul că nu a fugit la familia sa a primit făgăduinţa Domnului, care spune: ,,oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică. (Matei 19:29).

    Aceasta pentru că el a înţeles că scopul pentru care Dumnezeu ne dă daruri este ca să ne apropiem mai mult de El.

    Ne-am întrebat oare: Cu ce scop ne dă Dumnezeu daruri? Care este scopul pentru care ne dă viaţă, sănătate, familie, copii, soţie, casă, bani, lucruri materiale sau alte daruri? Primim aceste daruri ca ele să ne despartă de Dumnezeu? Ca să le transformăm în idoli? Primim sănătate ca, alergând din zori şi până-n noapte, pentru lumea aceasta, să nu mai avem nici un timp de rugăciune? Primim copii şi nevastă ca să avem cu ce să scuzăm înstrăinarea noastră de El? Primim holde ca să nu ne mai rămână timp şi energie pentru Domnul? Răspunsul este un categoric nu.
    Dumnezeu ne dă daruri ca să ne arate cât de mult ne iubeşte şi ca să stârnească şi în noi dragoste pentru El. Lucrul cel mai important, pe care îl avem în viaţă, nu sunt darurile primite de la Dumnezeu, ci Dumnezeu Însuşi. Darurile sunt doar mijloacele prin care dragostea este exprimată, dar elementul esenţial este şi rămâne relaţia de dragoste dintre noi şi Dumnezeu.

În cel mai adânc loc al fiinţei noastre, noi am fost creaţi pentru Dumnezeu, nu pentru anumite daruri pe care El ni le-ar putea da. Sufletul nostru îşi găseşte împlinirea doar atunci când se leagă în întregime de El.

    Aşteptarea lui Dumnezeu de a veni înaintea Lui cu mulţumirile noastre, pentru darurile primite, nu este un moft al Său, nici capriciul unei persoane înfumurate care jubilează când aude cuvântul ,,mulţumesc”. Mulţumirile noastre nu-L fac pe Dumnezeu, cu nimic mai bogat nici mai slăvit. Dumnezeu nu are nimic de câştigat de pe urma mulţumirilor noastre.

Atitudinea mulţumitoare la adresa lui Dumnezeu, pentru darurile primite, ne ajută pe noi. Noi avem de câştigat când aducem mulţumiri lui Dumnezeu. O atitudine sinceră de mulţumire din partea noastră, faţă de Dumnezeu, ne fereşte de pericolul de a transforma darurile primite în idoli şi de a ne închina înaintea acestora. O atitudine sinceră şi permanentă de mulţumire, Îl aşează pe Dumnezeu în locul pe care Îl merită în fiinţa noastră, şi care ne aduce multă pace, bucurie şi fericire. Atitudinea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu, păstrează pe primul loc în viaţa noastră, relaţia noastră cu El, conferind sănătate sufletului şi minţii noastre, şi ne ajută să ne bucurăm în mod real, de tot ceea ce El, în bunătatea Sa, ne oferă.