Duminica a XXIII-a dupa Rusalii

Duminică, 20 octombrie 2013, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii.

Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.

Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.

Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele?

Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.

Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte.

Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit.

Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate.

Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.

Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul.

Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El.

 Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu.

Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus..

 (Luca VIII, 26-39. Duminica a XXIII-a după Rusalii)

Groapa deschisa grumazul lor, cu limbile lor viclenesc, spune Scriptura (Ps. 5, 9). Mormant deschis, pentru ca acesta imprastie putoare si murdarie. Altfel spus, fiecare cuvant rau iesit din gura omului este insotit de putoare, intinandu-i sufletul. Ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om (Mt. 15,11), ne spune Insusi Hristos. Si atunci omul pute ca un mormant deschis.

Aceasta duhoare, ce iese din gura unui astfel de om, se imprastie si la cei care-l asculta „la fel cum se intampla cu mormantul. Tu il deschizi, dar mizeria si duhoarea le gusta si cei care sunt cu tine!“

Un parinte induhovnicit urmarea o discutie intre alti parinti (monahi). Si observa ceva demn de luat in seama: cand discutia se invartea in jurul temelor duhovnicesti, cobora un inger si-i lauda pe parinti; cand discutia se abatea spre lucruri desarte, ingerul pleca si veneau porci care se invarteau printre ei. Scotea duhoare si mizerie ce-i murdarea pe parinti. Si parintii, ca monahi ce erau, nu injurau, nu huleau si nu vorbeau murdarii. Totusi ingerul curat pleca si veneau porcii imputiti (diavolii).

Daca si simpla flecareala ii indeparteaza pe curatii ingeri si-i atrage pe necuratii diavoli, ganditi-va ce legiuni de demoni vin cand se vorbeste murdar si cu cat se pagubeste sufletul!

„Vorbele stricate intineaza sufletul si atrag diavoli.”

Nu doar pateaza sufletul, ci il imputesc!

Ganditi-va si cat de urat mirositoare si „indracite” sunt casele in care tatal, mama si copiii injura de cele sfinte ori deschid televizorul sau dvd-ul si se uita la ce poate fi mai scarbos!

Astfel, obiceiul unora de a face in fiecare luna sfestanie in casele lor are motivatie: se curata, se „dezinfecteaza” de prezenta necuratilor demoni.

(din: Arhim. Vasilios Bacoianis, Vorbele pot rani. Cum sa nu gresim prin cuvant)