Duminica a XXII-a după Rusalii

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 4 noiembrie 2018, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
    Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.
    Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube,
    Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.
    Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
    Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
    Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
    Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.
    Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
    Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu,
    Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.
    Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.
    Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.
    Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.
 
 (Luca XVI, 19-31. Duminica a XXII-a după Rusalii)

Evanghelia de astăzi, mai actuală ca oricând, ilustrează două categorii umane des întâlnite, chiar două moduri în care noi înşine ne descoperim adesea. Să insistăm asupra felului în care se comportă bogatul, întrucât în sărăcie nu putem judeca reacţiile oamenilor…

Bogatului îi place lauda, admiraţia semenilor lui care, linguşitor, i-o acordă din plin. Bogăţia materială se cere a fi admirată iar cel ce o agoniseşte, prin muncă cinstită - ar spune el, are nevoie de ceilalţi nu pentru valoarea lor umană, ci pentru a-i umili, pentru a-i strivi cu opulenţa lui. Bineînţeles, nu mai e nimeni ca el, nimeni nu a reuşit într-un timp atât de scurt să acumuleze multă bogăţie care să îi dea acea siguranţă şi suficienţă de sine caracteristică celor avuţi, în general.

Nemaifiindu-i foame, nu mai ştie cum e să-i fie. Îmbrăcându-se mereu, nu mai ştie cum este să-i fie frig. Săracii sunt mereu prea mulţi ori prea vinovaţi de starea lor, ca să mai merite preţioasa lui atenţie. Într-o lume a high-life-ului celor cu bani, se găsesc mereu cerşetori şi câini care să infecteze igienica lume a celor sătui. Bolile acestor cerşetori sunt de la sine înţelese, fără a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului sau de – Doamne fereşte! – atotputernica lui bogăţie. Ar putea face mult dar, pentru puţinătatea sufletească şi necredinţa lui, nu face nimic. Pentru ce ar face? E risipă prea multă iar economia are mai multă putere în sufletul lui decât credinţa în Cel ce ne învaţă că „cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12, 30). Cât de tare poate fi necredinţa unui asemenea om? Nici dacă ar învia cineva din morţi, nu va crede.

Foamea, setea, oboseala, suferinţa celuilalt au devenit simple statistici pentru cei obişnuiţi cu neîncrederea şi neiubirea faţă de cei din apropierea lor. Nu-i mai impresionează oamenii, ci cifrele. Zerourile conturilor sunt mai valoroase decât a iubi şi a-i ajuta pe cei din poarta lor.

Pilda evanghelică a bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) ne descoperă perspectiva dumnezeiască şi veşnică a vieţii umane pentru care moartea nu e decât o trecere, un Paşte în Iisus Hristos Domnul. Toate se văd altfel prin lentila curată a iubirii desăvârşite.

Cu alte cuvinte, bogatul ar fi putut, dacă ar fi vrut, să ajungă la fel de celebru ca şi săracul Lazăr. Neiubirea lui a făcut diferenţa sau prăpastia adâncă.