Duminica a XVIII-a după Rusalii

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 24 septembrie 2017, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Pe când mulţimea ÎI îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, si El şedea lângă lacul Ghenizaret,
A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi trecând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.
 Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele.
Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute.
Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde,
Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, picând „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”.
Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.
Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon.
Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
 
(Luca V, 1 – 11; Duminica a XVIII-a după Rusalii)

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte, în primul rând, despre ascultare.

Ascultarea lui Petru, deşi nu părea să fie foarte convinsă, se dovedeşte roditoare! Cuvântul Mântuitorului Hristos se adevereşte şi se întâmplă o minune. Rezultatul depăşeşte, evident, calculele omenescului. Puterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu se manifestă asupra firii.

Şi nouă ni se întâmplă astfel de lucruri! Sunt situaţii în care ne confruntăm cu soluţii, cu evoluţii ale unor situaţii, care depăşesc, mai mult decât evident, calculele noastre umane, calculele celor din jurul nostru, chiar condiţiile lumii noastre create. Atunci, dacă beneficiem de o oarecare vigilenţă sau trezvie, avem şi noi simţul unei intervenţii de undeva „din afară”. Dacă suntem familiari cu ceea ce înseamnă Dumnezeu, din vieţuirea noastră cu El în Biserică, în rugăciune sau din experienţele noastre anterioare, atunci percepţia dumnezeirii poate avea o anume evidenţă.

Dacă nu avem vigilenţa necesară, spunem că s-a întâmplat ceva neobişnuit, că s-a întâmplat ceva ciudat, că a intervenit ceva inexplicabil. Dumnezeu este prezent clipă de clipă în existenţa noastră, dar noi nu avem capacitatea de a-L observa. Cele mai multe dintre lucrurile care ni se întâmplă, le considerăm a fi consecinţe logice ale unor cauze de asemenea omeneşti. Cei care au însă ochi duhovniceşti, cum le spunem, sau ochii inimii sau ochi lăuntrici suficient de treji, văd intervenţia lui Dumnezeu în mai tot ce li se întâmplă.
Dacă vorbim despre Evanghelie şi luăm în serios Evanghelia Mântuitorului Hristos, vom vorbi totdeauna despre un dialog continuu al omului cu Dumnezeu.

După această pescuire minunată urmează chemarea adresată de Mântuitorul pescarilor de a-L urma ca ucenici, cu făgăduinţa că-i va face pescari de oameni:

„Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după EL”.

Cei trei, Petru, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedei, lasă totul şi-I urmează lui Hristos. Răspund fără ezitare chemării. Rezultatul acestui răspuns: din simpli pescari ai unei modeste localităţi de pe Lacul Ghenizaret au devenit Apostoli ai Mântuitorului lumii, cucerind cu puterea Evangheliei lumea cunoscută de atunci. Ar fi putut să se împiedice de un pretext sau altul, omeneşte vorbind, şi să piardă şansa de a deveni patriarhi ai Noului popor al lui Dumnezeu, temelie a Bisericii creştine.

Chemarea din partea lui Dumnezeu şi răspunsul din partea omului sunt lucruri esenţiale pentru viaţa noastră, întreaga noastră existenţă se derulează în spaţiul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru la această chemare. Din păcate, prea putini oameni sunt atenţi la această chemare şi o lasă fără răspuns. Este o mare responsabilitate a omului aici. Dumnezeu ne vrea şi ne cheamă să-I fim parteneri în creaţia continuă şi în susţinerea lumii.

Un asemenea răspuns a dat chemării lui Hristos şi Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, de la Mănăstirea Brazi, pe care l-am prăznuit de curând. Toată viaţa sa a fost o continuă ascultare, nu doar ca urmare firească a votului monahal pe care l-a depus la călugărie, ci mai ales ca supunere la momentul alegerii sale ca episcop şi, în special, ca mitropolit al Moldovei, scaun pe care l-a ocupat pentru un an (1674 - 1675), deşi nu a dorit acest lucru.

Tot din ascultare a refăcut din temelii Mănăstirea Brazi (din Vrancea de astăzi), din ascultare s-a supus tuturor chinurilor duşmanilor săi, din ascultare şi din dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Sa s-a jertfit, primind moarte mucenicească apărând schitul şi odoarele acestuia.

Parcă mai mult decât oricând, astăzi trebuie să cugetăm la ascultarea faţă de Dumnezeu, într-o lume tot mai răzvrătită şi orgolioasă, care ştie mai bine decât oricine ce îi este mai folositor, deşi consecinţele gândurilor, vorbelor şi faptelor spun cu totul altceva…