Duminica a XIX-a după Rusalii

CUVÂNTUL EVANGHELIC

Duminică, 2 octombrie 2016, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:
Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.
Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei;
şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru;
şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt,
că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

(Matei VI, 31 - 36. Duminica a XIX-a după Rusalii)

Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atat de simple, atat de firesti, incat atunci cand omul aude pentru intaia oara ca trebuie sa se poarte astfel, se simte chiar stingherit. “Cum de nu m-am gandit singur la asta pana acum?” – se intreaba el. Dar tot ce este mare este simplu. Toata invatatura lui Hristos e neasemuit de simpla. Ea este indreptata catre oamenii cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminatori ai intregii lumi.

Lui Hristos I-au urmat in primul rand cei mai simpli oameni, fiindca orice cuvant al lui Hristos este simplu si uimitor de accesibil. Toata invatatura Lui parca s-ar intelege de la sine – si totusi, ce departe sta viata noastra de implinirea acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos!

Cat de rar se intampla sa ne purtam cu oamenii asa cum am vrea sa se poarte ei cu noi! Asteptam de la oameni stima, iar noi ii injosim; asteptam sa fim ajutati la nevoie, dar nu ne gandim niciodata sa ajutam aproapelui cand avem indestulare trupeasca.

Ce inseamna asta? De ce stau asa lucrurile? Doar nu ne purtam astfel cu toti oamenii. Fata de cei mai apropiati, fata de cei pe care ii iubim fierbinte – sotia scumpa, copiii, tata, mama – ne purtam potrivit poruncilor lui Hristos;  ii iubim ca pe noi insine si nu le facem ceea ce nu ne-am dori pentru noi insine. Ce mama care-si iubeste copilul din toata inima nu ii va da toata dragostea, toata mangaierea sa, nu-si va jertfi chiar viata pentru el? Prin aceasta ea implineste – nu-i asa? – legea lui Hristos.

Dar, iata, cu cei pe care ii cuprindem sub numele de “aproape”, insa de fapt ii socotim departati si straini, nu ne purtam astfel. Ce ne impiedica sa ne purtam cu ei la fel cum ne purtam cu oamenii cei mai apropiati, pe care ii iubim? Ne impiedica egoismul, iubirea de sine, fiindca nu ne iubim decat pe noi insine. Ne ingrijim de noi insine, ne iubim pe noi insine, iar pe oamenii din jur nu-i iubim, adeseori ii necajim, ii jignim. Iar Domnul ne infatiseaza o asemenea cerinta dreapta, curata, sfanta.

El cere insa ca noi sa ii iubim si pe vrajmasi. Oare-i usor sa facem asta? Nu, este foarte greu. A-i iubi pe vrajmasi se deprind cei ce au inima curata, cei care Il iubesc cu toata inima pe Dumnezeu si urmeaza poruncilor Lui, cei in care Se salasluieste Duhul Sfant, duhul smereniei, cei care se patrund de duhul dragostei.

Doar cei ce s-au deprins sa ii iubeasca pe cei care-i urasc, sa-si iubeasca vrajmasii, i-au biruit pe acestia – cu binele si cu dragostea. Mila si impreuna-patimirea – iata insusirile de temelie, calitatile de temelie ale dragostei. Cine are dragoste, acela are si mila, si impreuna-patimire, fiindca nu poti sa iubesti fara sa suferi impreuna cu cel iubit. Un asemenea om nu poate sa nu faca binele celor care au nevoie de el, si-l face fara sa astepte recunostinta, fara sa astepte sa i se rasplateasca pe masura.

Din dragoste curata izvoraste milostivirea, din dragoste curata implinesc adevaratii crestini aceste porunci ale lui Hristos: dau imprumut celor de la care nu se asteapta sa mai primeasca inapoi, fac tot felul de fapte bune. Domnul cere sa nu asteptam nimic in schimb pentru binele facut si ne fagaduieste marea plata a vesnicei bucurii, spunand ca vom fi fii ai Celui Preainalt. Stiti ce spunea Domnul Iisus Hristos despre Infricosatoarea Judecata si despre faptul ca dreptii vor fi indreptatiti doar pentru dragoste, doar pentru faptele dragostei. Fii ai Celui Preainalt se vor numi ei, vor straluci ca stelele pe cer. Iar cei ce dragoste n-au avut, cei ce n-au facut faptele milostivirii, se vor numi fii ai diavolului si vor fi chinuiti in veci dimpreuna cu el.

Dragostea este implinirea a toata legea (v. Romani 13, 10). Milostivirea este, de asemenea, toata legea lui Hristos, fiindca ea vine din dragoste. Ce sa facem ca sa dobandim dragostea? Mare, uriasa este aceasta lucrare, e scopul intregii noastre existente, scopul intregii noastre vieti. Am fost facuti de Dumnezeu ca sa ne apropiem de El duhovniceste. Traim pentru a deveni fii ai Celui Preainalt, pentru a ne desavarsi, pentur a tinde catre El.

Pe care cale trebuie sa mergem? Mergeti prin usa cea ingusta, pe calea cea pietroasa si spinoasa, fara a va teme de patimiri, fiindca ele nasc binele. Cel care patimeste devine slobod de egoism, devine linistit, bland, plin de dragoste. Trebuie sa mergem pe calea necazurilor, implinind toate poruncile lui Hristos. Prin neobosite rugaciuni si post trebuie sa intram in impartasirea cu Dumnezeu. Au agonisit dragostea cei care, asemenea Cuviosului Serafim din Sarov, zi si noapte s-au rugat si au postit aspru. Domnul curateste inimile lor de toata intinaciunea, fiindca Duhul Sfant, Duhul dragostei poate salaslui doar intr-o inima blanda, smerita. Trebuie sa agonisim blandetea, smerenia, si atunci va veni sfanta dragoste.

Sf. Luca al Crimeei