DUMINICA A TREIZECI ȘI TREIA DUPĂ RUSLII - A VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI

Duminică, 25 februarie 2024, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

 

9. Către unii care se credeau ca sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: 

10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celalalt vameş. 

11. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc ca nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 

12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate cate câştig. 

13. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. 

14. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”

.

(Luca XVIII, 9-14. Duminica a XXXIII-a după Rusalii)

 

 

Evanghelia acestei duminici este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită. Prin pilda pe care ne-o spune, Mântuitorul Hristos ne învaţă că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea smerită, făcută întru umilinţă. Ceea ce ne învaţă Mântuitorul în concluzia lecturii Evangheliei acestei duminici este esenţa învăţăturii Sale despre rugăciunea smerită, şi anume: „Oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa“. Cu alte cuvinte, rugăciunea care ne înalţă este rugăciunea făcută întru smerenie, iar rugăciunea care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu şi ne dăunează din punctul de vedere spiritual este rugăciunea făcută cu mândrie.

Rugăciunea fariseului, aşa cum ne arată Evanghelia, era una făcută „în sine“, adică în sufletul său şi pentru sine, încât nimeni nu auzea rugăciunea fariseului, la fel cum nimeni nu ştia ce se petrece în mintea şi în inima vameşului. Prin urmare, Evanghelia ne învaţă că Dumnezeu cunoaşte gândurile şi aude rugăciunile oamenilor (cf. Psalm 93, 9), chiar şi atunci când acestea se exprimă fără cuvinte. De aceea, Mântuitorul, Dumnezeu-Omul, a spus că fariseul se ruga „în sine“, zicând: „Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig“.

Evanghelia ne mai spune că fariseul stătea drept, „iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“. Atât poziţia semeaţă a fariseului, cât şi cea smerită a vameşului dezvăluie stările lor sufleteşti: mândrie şi mulţumire de sine în cazul fariseului, pocăinţă şi smerenie în cazul vameşului. Iată amănunte care la prima vedere par lipsite de importanţă, dar, în realitate, cuprind sensuri sau înţelesuri deosebite, încât nici un cuvânt nu este de prisos în Sfânta Evanghelie.

Din descrierea poziţiei şi a atitudinii din rugăciune a vameşului şi a fariseului, învăţăm, aşadar, că rugăciunea de pocăinţă nu este numai o lucrare sufletească, ci şi una trupească, sau mai precis o lucrare duhovnicească a sufletului şi a trupului împreună. Urmând pilda vameşului păcătos, dar smerit, din Evanghelie, în perioada postului, şi noi, creştinii, facem multe metanii şi închinăciuni ca semn de smerenie şi de pocăinţă, întrucât simţim cum păcatul ne trage spre cele pământeşti şi spre moarte, însă mila sau harul lui Dumnezeu şi iertarea Lui ne ridică spre cele cereşti şi spre lumina vieţii veşnice.

Din Evanghelie se vede că fariseul este un om drept, dar mândru, în timp ce vameşul este un om păcătos, dar smerit. Prima concluzie pe care o putem trage la auzirea acestei Evanghelii este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit unui drept mândru. Totuşi, cântările Triodului, în care Evanghelia este tâlcuită duhovniceşte, lasă să se înţeleagă că această preferinţă a lui Dumnezeu pentru smerenie nu înseamnă aprobarea păcatelor vameşului şi nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului. Ca atare, Triodul ne îndeamnă să imităm virtuţile sau faptele bune ale fariseului, dar mai ales să avem smerenia vameşului. Aşadar, Biserica ne îndeamnă, deodată, la fapte bune şi la smerenie multă.

 

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române