DUMINICA A ȘASEA DUPĂ RUSALII - VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI DIN CAPERNAUM

Duminică, 19 iulie 2020, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

 

Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.

Şi au venit la El, aducând un slăbănog  pe care-l purtau patru inşi.

Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.

Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!

Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:

Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?

Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?

Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?

 Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.

Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

 (Matei IX, 1 - 8. Duminica a VI-a după Rusalii)

 

 

Una dintre nenumăratele minuni ale Domnului. Câte oare vor fi văzut contemporanii Săi? La câte vor fi fost martori şi vor fi povestit mărturisind lumii, aşa cum evanghelistul Marcu are grijă să amintească: „ Asemenea lucruri n-am văzut niciodată!”. Patru tineri au adus la Iisus pe prietenul lor care era paralizat, pentru ca să fie vindecat. Când au văzut însă mulţimea adunată puhoi în jurul casei în care se afla Iisus şi uşa blocată de oamenii care vroiau să-L vadă şi să-L audă mai bine, cei patru nu s-au descurajat. Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere, obstacole; dacă un drum se închide, atunci caută o altă cale, o altă ieşire din impas… Si o găseşte! Cei patru bărbaţi s-au urcat pe acoperişul casei, trăgând dupa ei pe prietenul lor bolnav şi s-au apucat să desfacă o parte din acoperiş, apoi l-au coborât pe paralitic în casă.

Ne putem imagina uimirea celor dinăuntru, când au văzut acoperişul deschizându-se şi un om bolnav coborât în mijlocul modestei încăperi. Probabil că unii au şi cârtit, deranjaţi de insistenţa celor patru. Domnul Iisus le-a văzut credinţa şi s-a milostivit de prietenul lor; dar El a văzut şi altceva. Adevărata credinţă merge numai împreună cu dragostea! Când cei patru s-au hotărât să meargă să-L vadă pe Hristos, ei şi-au amintit mai întâi de prietenul lor aflat în suferinţă. Ei şi-au făcut timp pentru acela şi s-au hotărât să facă un efort în plus, ca să îl aducă şi pe el la Iisus. Dumnezeu iubeşte astfel de oameni. Oameni cărora le pasă de ceilalţi.  Adresându-se suferindului, Mântuitorul a rostit nişte cuvinte care i-a uimit pe toţi, iar pe unii chiar i-a scandalizat:” Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”.

Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu? I-a spus „fiule” cu dragoste, cu compasiune. Dar a şi văzut până în adâncul sufletului său, căci acolo se afla izvorul suferinţei lui. Chinurile păcatelor şi vinovăţia acestui tânăr erau de fapt cauza neputinţei sale trupeşti. De aceea Iisus a vindecat cauza primă a bolii. Păcatul este cea mai cumplită „paralizie”, una spirituală. Păcatul paralizează pe om; îi slăbănogeşte şi trupul şi îi împietreşte sufletul. Iisus a venit pentru a tămădui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omenească decăzută. Dar şi pentru a arăta oamenilor cine este El de fapt. Cei care cârcoteau împotriva Lui, tocmai această întrebare nu si-o puneau: „cine este de fapt Iisus?” L-au acuzat de blasfemie, motiv pentru care aveau să-L şi răstignească. Dar ei nu au înţeles, din acel noian de miracole, că Cel ce făcea în faţa unei lumi întregi lucruri nemaivăzute, era Acela care avea putere să ierte şi păcatele lumii! Era Fiul lui Dumnezeu! Mustrându-i pentru împietrirea inimii, Iisus le spune: “De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?“, apoi porunceşte bolnavului să se ridice pe picioarele sale şi să meargă la casa sa. Ceea ce acesta a şi făcut, spre uimirea tuturor. Dar şi spre imensa lui fericire, ca şi a prietenilor săi.   

O minune din care putem învăţa multe. Din care trebuie să luăm aminte mai cu seamă la noi înşine. Prin puterea şi iubirea aceluiaşi Hristos, putem şi noi astăzi să ne ridicăm dintr-o stare de paralizie a minţii şi slăbănogire a trupului şi a sufletului, şi să păşim într-o viaţă nouă, deplină. O viaţă întru iubirea lui Dumnezeu, Părintele nostru. O viaţă pe care să o împodobim cu credinţă şi iubire, ca şi cei patru bărbaţi din minunea de azi.

Acesta este mesajul evangheliei de azi: credinţă şi iubire – două coordonate esenţiale ale vieţii noastre. 

Aceleaşi virtuţi pe care le-a pus în lucrare, de-a lungul vieţii sale, şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prăznuit astăzi. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.

Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față. Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.