DUMINICA A ȘASEA DUPĂ PAȘTI - VINDECAREA ORBULUI DIN NAȘTERE

 Duminică, 24 mai 2020, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis).

Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.

 Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.

Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta.

Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?

Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.

Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.

De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.

A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?

Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.

A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.

Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

 Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?

Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.  

 

(Ioan IX, 1-42. Duminica a VI-a din Post – A Orbului din naştere)

 

 

            Duminica orbului din nastere ne da prilejul sa reflectam la o altfel de orbire: orbirea duhovniceasca. Aceasta orbire se intampla din diferite motive. Pe unii ii orbeste mandria. Pe Iu­da l-a orbit iubirea de arginti. Pe fiii lui Iacob i-a orbit invidia atat de tare, incat l-au vandut ca rob fratele lor. Rautatea si invidia i-au orbit pe iudeii care au vazut minunile Mantu­itorului. In zilele noastre exista de asemenea multi oameni orbiti: vanzatorul este orbit de zgarcenie, conducatorul es­te orbit de dragostea de slava, cel bogat este orbit de ago­niseala etc. Pacatul orbeste deplin ochii duhovnicesti. Un orb duhovniceste vede totul prin prisma propriei patimi: cel desfranat gandeste ca toti sunt desfranati, cel barfitor, ca toti sunt barfitori, cel rau si invidios, ca si altii sunt la fel.

Intr-o dimineata, devreme, un om venea pe strada si la un moment dat s-a oprit, asteptand. Pe langa el au trecut mai multi oameni. Unul din ei, trecand pe alaturi, a gan­dit in sinea sa despre acela: “Asteapta o femeie.” Altul si-a spus: „Iata, sta la panda, urmarind ce sa fure.” Un altul s-a gandit: „Asteapta sa se deschida beraria, sa bea ca sa-i trea­ca mahmureala.” Alt trecator a cugetat vazandu-l: „Iata ce om evlavios. A ajuns la biserica inainte chiar sa se deschi­da, iar el asteapta afara, rugandu-se.”

Adeseori, orbii duhovniceste devin arma a vrajmasului neamului omenesc, care se joaca cu patimile si cu oamenii patimasi dupa cum vrea el. Perverteste cuvintele si faptele celui drept, il calomniaza, il face de rusine. Iata orbirea de care trebuie sa ne temem. Aceasta orbire, ca toate bolile, incepe neobservat prin mici placeri, care se dezvolta treptat in deprinderi rele. In acel stadiu nici predicile, nici cuvintele de convingere nu mai pot ajuta. In manastirea sa din Diveevo, Cuviosul Serafim de Sarov le despartea pe fecioare de vaduve pe motivul ca cele din urma aveau deprinderi rezistente, intarite de-a lungul timpului, care cu greu puteau fi dezradacinate, in timp ce indreptarea celor tinere decurgea mai usor, pentru ca patimile lor nu devenisera deprinderi.

Cea mai cumplita orbire din vremea noastra este orbirea necredintei. Ea duce la moartea sufleteasca. Noi am vorbit deja cu alta ocazie despre cum sa luptam impotriva necre­dintei, ca sa dobandim vindecare de aceasta orbire.

Daca patimile orbesc sufletul, ne punem intrebarea: „Cum sa luptam impotriva lor?” Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca doar descoperindu-le, precum un inamic in razboi, noi le putem combate si invinge. Descopera la spo­vedanie indeosebi gandurile care duc la dezvoltarea patimi. Nu te indreptati niciodata, pentru ca indreptatirea de sine fa­ce patima sa creasca. Patima se micsoreaza prin blandete. Daca iti vor arata un tigru si-ti vor spune ca este un cal nu-i contrazice. Fii de acord. Potoleste patima cu semnul crucii, cu Rugaciunea lui Iisus, cu multumirea, cu citirea Evanghe­liei. Un ofiter betiv a invins patima sa prin citirea Evanghe­liei. Puterea Evangheliei este mare, dar devine si mai mare daca adaugi postul, paza mintii de ganduri (adica alungarea gandurilor imediat ce apar in minte).

Deseori, la orbirea duhovniceasca ne conduce nepasarea duhovniceasca, cu care trebuie sa ne luptam din toate puterile si despre care am vor­bit deja. Un predicator spunea ca exista doua iaduri si doua Raiuri. Suferinta pe pamant fara credinta, adica cu cartire si deznadejde, in orbire duhovniceasca, preface si viata pamanteasca intr-un iad, care nu se sfarseste, dar se intensifica neinchipuit dupa mormant. Omul evlavios, credincios traieste bine si pe pamant, suportand, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate suferintele, iar apoi va primi viata vesnica in Rai.

Izbaveste-ne pe noi, Doamne, de orbirea duhovniceasca!