DUMINICA A ȘAPTESPREZECEA DUPĂ RUSALII - FEMEIA CANANEANCĂ. ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

Duminică, 2 februarie 2020, se va citi la SfântaLiturghie următorul pasaj evanghelic:

Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată o femeie cananeeancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.

El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră.

Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă.

El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 

Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.

Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

 (Matei XV, 21-28. Duminica a XVII-a după Rusalii)

 

Întâlnirea Mântuitorului cu femeia cananeeancă este un prilej pentru noi să reflectăm la modul în care înţelegem rugăciunea noastră şi a altora. Pentru că acest episod evanghelic, pe lângă faptul că impresionează prin profunzimea sentimentului matern sau prin aparenta duritate cu care Hristos tratează pe cel ce vine la Sine, dezvăluie modul în care trebuie făcută rugăciunea, iar dacă împlinirea acesteia nu vine imediat, trebuie să pricepem taina pe care Dumnezeu o lucrează cu noi.

Femeia cananeeancă este model de om rugător pentru că întruchipează mai multe calităţi decât orice alt personaj biblic: mai întâi credinţa neclintită nici de ignorare, nici de respingere sau refuz, nici de declinarea competenţei sau de ocara Domnului. Apoi, vedem stăruinţa ei, smerenia cu care se roagă, dragostea dezinteresată faţă de cea pentru care mijloceşte, curajul şi bunăcuviinţa cu care insistă la Hristos şi, nu în ultimul rând, inteligenţa cu care răspunde cercetării Domnului.

Şi toate acestea nu în zadar, căci primeşte cel mai frumos răspuns din partea lui Hristos: nu doar împlinirea cererii, nu numai vindecarea fiicei sale, ci aprecierea credinţei şi a modului de a se ruga – O, femeie, mare este credinţa ta! Sunt cuvinte unice rostite de Hristos!

Nici unei femei nu i se adresează aşa şi nici apostolilor nu le laudă credinţa astfel! Râvna şi jertfelnicia ei au adus unei femei de alt neam mântuirea sa şi a casei sale.

Iar astăzi, când prăznuim Întâmpinarea Domnului, sărbătoare ce aminteşte de aducerea la Templul din Ierusalim a pruncului Hristos la împlinirea a 40 de zile, această evanghelie ne întăreşte convingerea că părinţii trupeşti şi cei sufleteşti au mare responsabilitate pentru fiii lor. Ei răspund înaintea lui Dumnezeu, cu care sunt împreună lucrători pentru mântuirea copiilor, de ceea ce fac pentru sufletele lor.

Părinţii sunt datori să-i aducă pe copii la Hristos, dacă nu fizic, prin prezenţa lor în Biserică (asemenea prezenţei lui Hristos în templu), cel puţin spiritual, prin aducerea lor în rugăciune înaintea lui Dumnezeu (precum femeia cananeeancă pe fiica ei la Hristos). Altfel, absenţa copiilor va acuza pe părinţi înaintea lui Hristos. Căci multe din relele copiilor sunt cauzate de lipsa rugăciunii părinţilor către Dumnezeu, ca şi de lipsa comunicării între părinţi şi copii.

Iar când nu mai poţi vorbi cu fiul tău despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre fiul tău!