DUMINICA A ȘAPTEA DUPĂ PAȘTI - A PĂRINȚILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC

Duminică, 31 mai 2020, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

 

Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis:

Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.

Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.

 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine.

Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

 

(Matei XVII, 1-13. Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic )

 

 

            In aceasta duminica, Biserica face amintire despre Parintii de la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, convocat de Sfantul Constantin cel Mare in anul 325. Insa evanghelia citita nu face pomenire despre acestia, ci reda ultima rugaciune a lui Hristos, in Gradina Ghetsimani. De ce acest lucru?

Pentru ca aceasta rugaciune si-a aratat lucrarea la Primul Sinod Ecumenic. Prin puterea acestei rugaciuni, Dumnezeu a facut pe Sfintii Parinti de la acest Sinod aparatori credinciosi si neînfricati ai adevarului, si biruitori asupra iscodirii si rautatii oamenilor si dracilor. Aceasta este rugaciunea cea mare:

Atunci, Iisus, ridicând ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca.

Tot ceea ce i-a învatat Domnul pe oameni sa faca, a facut El Însusi. El i-a învatat pe oameni sa se roage asa: “Tatal nostru, Care esti în ceruri” (Matei 6:9). Si El a ridicat ochii Sai la cer, unde se salasluieste Tatal si a zis: “Tata!” El nu spune “Tatal nostru”, cum spunem noi, ci pur si simplu “Tata!”

Numai El singur putea spune “Tatal Meu”; El si nimeni altcineva, nici în cer nici pe pamânt, fiindca El este Fiul Cel Unul Nascut al Tatalui ceresc, cel Unul deopotriva cu Tatal în fiinta si în esenta – Cel Unul Fiu al Cel Unuia Tata – pe când noi suntem numai fii adoptati prin mila si harul lui Dumnezeu.

Ridicând ochii Sai – nu numai ochii Sai cei trupesti ci si ochii Sai cei duhovnicesti – si mai întâi acestia din urma. Vamesul nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer (Luca 18:13), fiindca acesta îsi simtea starea de pacatosenie. Cu toate astea, Domnul de bunavoie Si-a ridicat ochii Sai la cer, caci El era fara de pacat. A venit ceasul Lui – ceasul celei mai mari suferinte. Numai El singur a vazut lamurit acest ceas, cel mai cumplit ceas de la începuturi pâna la sfârsitul veacurilor. Numai El singur a vazut aceasta deslusit chiar dintru începuturi, si dintru început El a spus aceasta mai dinainte, si a vorbit despre aceasta ucenicilor Sai. Dar ucenicii Sai nu întelegeau, nici inimile lor nu au simtit durerea cât mai era înca vreme de zile, ci numai când vremea era aproape.

Indemnul zilei de astazi este spre o rugaciune curata, dupa modelul Mantuitorului, in care sa-i pomenim pe toti, prieteni sau vrajmasi. Spre o recunoastere a neputintelor noastre si spre cererea de ajutor constant catre El.

Totul, in asteptarea Duhului Sfant pe Care tot El Il va trimite in lume…