DUMINICA A PATRA DUPĂ RUSALII - VINDECAREA SLUGII SUTAȘULUI

Duminică, 2 iulie 2023, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Pe cand intra Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L si zicand:

Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, cumplit chinuindu-se.

Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca.

Dar sutasul, raspunzand, i-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea.

Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face.

Auzind acestea, Iisus s-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: Nici in Israel n-am gasit atata credinta, si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in imparatia cerurilor.

Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.

Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut.

Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela.
 

 (Matei VIII, 5 – 13; Duminica a IV-a după Rusalii)
 

 

Dintre cele trei vindecări, cea a slugii sutaşului este cea mai uimitoare. Este una dintre cele mai frumoase pagini din Evanghelie. Iisus intră în „oraşul Său”, Capernaum, unde locuieşte împreună cu ucenicii Săi, în „Galileea Neamurilor”, un loc al amestecurilor etnice, culturale şi religioase. Un sutaş Îi iese în cale şi-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte. Totul este extraordinar în această împrejurare. Sutaşul este un soldat de meserie, un ofiţer roman, deci păgân, şi îndrăzneşte să meargă spre rabbi Ieshouah pentru a-I cere ceva incredibil: vindecarea unui muribund! Ştim deja de la sfântul Apostol Luca – că acesta era prieten al evreilor şi că le construise o sinagogă în Capernaum. Dar totuşi, ce îndrăzneală şi ce credinţă! Acest om prefigurează „Neamurile”, Biserica.

Atitudinea Domnului este surprinzătoare. El se arată imediat de acord, fără să pună întrebări, dar amână un pic aducerea la îndeplinire („mergând, îl voi vindeca”). Şi chiar acest decalaj cronologic îi va permite sutaşului să-şi exprime credinţa. Putem să tragem deja o învăţătură importantă: Hristos nu este părtinitor, nu se uită la aparenţe. Şi totuşi, după cum El Însuşi spune, El n-a fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel. Dar este înduioşat de bunătatea acestui om, acest ofiţer roman, faţă de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu.

Abia acum începe partea cea mai frumoasă. În faţa acestui răspuns pozitiv al lui Hristos, sutaşul prinde îndrăzneală şi spune cuvinte de o înălţime uimitoare. Mai întâi: „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea”. Rămâi mut de admiraţie dinaintea unei asemenea smerenii şi a unei asemenea credinţe. Care om în Israel a fost vreodată în stare să rostească un asemenea cuvânt? Este una dintre comorile Bisericii, care de altfel a introdus cuvântul sub o formă adaptată în slujbele sale (rugăciunile dinaintea împărtăşaniei în ritul roman: Doamne, nu sunt vrednic să Te primesc, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu).

Însă ce spune pe urmă, ca o dezvoltare explicativă, este şi mai uimitor: „Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: du-te, şi se duce, şi celuilalt: vino, şi vine, şi slugii mele: fă aceasta, şi face”. Ce vrea să spună e aceasta: eu în slujba mea, chiar dacă sunt ofiţer subaltern, poruncesc şi sunt ascultat. Cu cât mai mult Tu, care eşti Stăpânul făpturii, poţi să porunceşti oştilor îngereşti şi ele Te vor asculta. Stăpâne, nu Te osteni până la casa unui om nevrednic ca mine, – care nu sunt un fiu al casei lui Israel – ci porunceşte îngerilor şi sluga mea se va vindeca. Ce credinţă, dar şi ce teologie! Câţi înţelepţi din Israel au avut acest nivel teologic şi această înălţime a duhului?

Hristos este admirativ. Este o frază surprinzătoare, bogată din punct de vedere teologic. Înţelesul ei este că Dumnezeu nu este ca un păpuşar care trage de sfori şi face din făpturile Sale tot ce vrea. Dumnezeu nu face şi întrebările şi răspunsurile. Libertatea omului nu e o vorbă deşartă: este oglindirea libertăţii dumnezeieşti. Dumnezeu îl admiră pe om! Îşi admiră făptura. E răsturnarea valorilor. Hristos admiră faptul că acest ofiţer roman, acest ofiţer păgân, prin efortul său interior, a devenit mai înţelept decât fiii lui Israel. De altfel, El spune un cuvânt înfricoşător către Israel şi vesteşte Biserica Neamurilor: „Amin zic vouă, nici în Israil n-am aflat atâta credinţă. Însă zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea odihnindu-se cu Avraam, şi cu Isaac şi cu Iacov întru împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei se vor scoate la întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângere şi scrâşnirea dinţilor” (Mt. 8, 10-12).

Şi de îndată fu tămăduită sluga. Dar într-un fel pe măsura credinţei sutaşului: „fie ţie după credinţa ta”. Sutaşul a dobândit harul!