Duminica a IX-a dupa Rusalii

CUVANTUL EVANGHELIC

Duminica, 9 august 2014, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:

Si indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor.

Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur.

Si, facandu-se seara, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva.

Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare.

Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat.

Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!

Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa.

El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus.

Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma!

Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?

Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul.

Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu.

Si, trecand dincolo, au venit in pamantul Ghenizaretului.
 (Matei XIV, 22 - 34. Duminica a IX-a dupa Rusalii)

Ucenicii sunt din nou aruncati in valuri, fiind prinsi de o furtuna la fel de mare ca si cea de dinainte. Usor si treptat ii duce pe ucenici catre lucruri mult mai inalte, chiar pana la punctul de a-i face sa indure totul cu barbatie. Daca la furtuna de dinainte Il aveau pe Hristos cu ei in corabie, acum erau singuri. Chiar si dormind in corabie, era gata sa-i ajute in necaz dar nu era mai era cu ei.

Acum ii duce intr-o incercare mai inalta pentru ca acum nu mai era cu ei. S-a indepartat si permite sa se iveasca o furtuna in mijlocul marii. Toate acestea erau ca sa-i intareasca si sa nu priveasca catre o speranta de scapare pamanteasca venita dintre cele pamantesti. Apoi ingaduie sa fie invaluiti de furtuna intreaga noapte ca sa le trezeasca pe deplin inimile lor impietrite. Astfel S-a ocupat Iisus de firea fricii lor, pe care apa cea involburata si timpul o nascuse. Ii trimite intr-o situatie in care ei sa-L doreasca mai mult si sa-si tina mintea in permanenta indreapta catre El.

Vazandu-L umbland pe mare, spune Evanghelia,ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Acesta este felul in care Domnul se ingrijeste de frica noastra, nu ezita sa aduca lucruri mai grele, care mai ingrozitoare decat cele de dinainte (aceasta modalitatea se aseamana cu ceea ce psihologii numesc terapie de soc pentru desensibilizarea raspunsurilor cauzate de frica). Ucenicii nu erau infricosati numai din cauza furtunii, ci si din cauza distantei mari de tarm. Ia seama ca nu a alungat intunericul de-ndata si nici nu a venit ca un fulger ca sa-i salveze ca sa-i intareasca precum am spus, lasand in mijlocul spaimei si invatandu-i sa fie rabdatori ca sa le indure.

De ce l-a lasat Hristos pe Petru sa vina? Se spunem ca i-ar fi raspuns: Nu, nu poti veni, si Petru, cu indrazneala sa, ar fi protestat din nou. Dar atunci cand Petru a vazut marea si vantul, a ametit si, s-a temut si incepand sa se afunde, a strigat: Doamne, scapa-ma!

Povestind acelasi moment de pe mare, Ioan mai spune ca voiau sa-L ia in corabie, si indata corabia a sosit la tarmul la care mergeau (In. 6, 21). Aceasta inseamna ca atunci cand au fost aproape sa ajunga la tarm, Hristos a intrat in corabie. Dar Petru, coborand din corabie, a mers la Iisus, bucurandu-se nu atat de mult pentru ca paseste pe apa, ci pentru ca mergea la El.

Marea l-a ametit, dar frica i-a fost adusa de catre vant. Marea era cea mai mare primejdie, iar vantul cea mai mica. Pentru ca luptandu-se cu marea, era nelinistit mai mult din cauza vantului. Asa este firea omului, sa infranga cele mai mari necazuri si se teama de cele mai mici dintre ele.

De aceea, nici nu li s-a aratat de-ndata, scris fiind ca la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus. Astfel, ii invata sa nu caute imediat orice scapare din necazurile ce-i apasa, ci sa rabde toate incercarile cu curaj. In orice caz, chiar atunci cand pareau sa fie scapati, frica a fost din nou inmultita in ei.

Vedeti cum Domnul ii duce incetul cu incetul tot mai sus? Caci mergand pe mare, poruncindu-i si lui Petru sa o faca si tinandu-l in primejdie, credinta lor a fost intarita si mai mult. Mai demult certase marea, dar acum nu o mai face, ci isi arata marea putere sub un alt chip. Pentru aceasta, I se inchina credinciosii si spun: Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu. A refuzat Iisus aceasta marturisire? Nu, din contra, ci a intarit ceea ce au spus ei si a vindecat pe cei ce se apropiau de El in continuare.

(Sfantul Ioan Gura de Aur, Evanghelia dupa Matei, Omilia 50)