Duminica a IV-a din Post - a Sfantului Ioan Scararul

Duminica, 7 aprilie 2013, se va citi la Sfanta Liturghie urmatorul cuvant evanghelic:

Si I-a raspuns Lui unul din multime:
Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste.
Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut.
Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi?
Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine.
Si l-au adus la El. Si vazandu-l pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand.
Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta?
Iar el a raspuns: Din pruncie. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si-n apa ca sa-l piarda. Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi.
Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede. Si indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!
Iar Iisus, vazand ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat zicandu-i: Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el!
Si racnind si scuturandu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit.
Dar Iisus, apucandu-l de mana, l-a ridicat, si el s-a sculat in picioare.
Iar dupa ce a intrat in casa, ucenicii Lui L-au intrebat, de o parte:
Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim? Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi decat numai cu rugaciune si cu post.
Si, iesind ei de acolo, strabateau Galileea, dar El nu voia sa stie cineva.
 Caci invata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului Se va da in mainile oamenilor si-L vor ucide, iar dupa ce-L vor ucide, a treia zi va invia.
Ei insa nu intelegeau cuvantul si se temeau sa-L intrebe.  

(Matei IX, 17-32. Duminica a IV-a din Post - a Sfantului Ioan Scararul )


Evanghelia care se citeste in duminica a patra din Post este plina de intelesuri duhovnicesti si de folos sufletesc. In ea ni se vorbeste despre un indracit, lunatic, care a fost vindecat de Mantuitorul Iisus Hristos.

Nici ucenicii, nici tatal fiului lunatic nu au credinta suficient de puternica, ci o credinta incompleta. De aceea, Mantuitorul zice: „O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda?“. Faptul ca ucenicii Lui nu au putut alunga demonul din copilul posedat, de asemenea Il nemultumeste pe Mantuitorul. Dar indata El zice: „Aduceti-l la Mine“ (pe cel bolnav).

Mantuitorul Iisus Hristos nu Se bucura cand credinta noastra este indoielnica, cand este putina sau cand slabeste. Cand tatal copilului zice catre Iisus: „De poti face ceva, ajuta-ne, fie-Ti mila de noi“, Mantuitorul ii raspunde: „De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede“.

Cand mustrarea lui Iisus este perceputa de tatal fiului bolnav ca un repros pentru credinta sa slaba, acesta se pune in starea de cainta, de parere de rau si de smerenie, iar apoi raspunde cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele“. In aceste cuvinte se vede deodata dorinta si efortul tatalui sarman de a crede mai puternic, dar si smerita recunoastere a putinei lui credinte pe care el nu o mai numeste „putina credinta“, ci „necredinta mea“.

Vedem cum Hristos Domnul intareste credinta tatalui si apoi ii vindeca fiul suferind. Deci, Iisus vindeca mai intai pe tatal copilului de indoiala si pe copil de boala, iar apoi, pe ucenici ii vindeca de nepricepere si de neosteneala, invatandu-i ca demonii nu pot fi alungati decat cu post si rugaciune. Prin aceasta, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca, de fapt, credinta se intareste prin post si rugaciune. Exemplul ne arata ca neamul de demoni care nu iese din om decat cu post si cu rugaciune este unul foarte viclean si rau. De ce numai prin post si rugaciune se poate savarsi alungarea demonilor? De ce nu ies demonii la simpla porunca a ucenicilor? Pentru ca ei nu se tem de cuvinte, ci se tem doar de smerenie si de prezenta lui Dumnezeu in om. Cand postim si ne rugam, ne punem in starea de smerenie, nu mai contam pe ajutorul nostru, nu dam prioritate hranei materiale in viata noastra, ci hranei duhovnicesti.

Postul, ca prioritate data hranei duhovnicesti fata de hrana trupeasca, ne pune in starea de dependenta totala de Dumnezeu si in starea de smerenie. In general, oamenii care postesc se simt adesea mai slabiti si mult mai flamanzi si mai insetati dupa prezenta si iubirea lui Dumnezeu, decat daca sunt imbuibati cu hrana trupeasca. Starea aceasta de foame si sete dupa Dumnezeu, stimulata de post si rugaciune, este starea prin care ne umplem de prezenta sau harul lui Dumnezeu cel Atotputernic. Cand harul divin este prezent in noi, demonii se tem nu de om, ci de Duhul Sfant prezent in omul care se roaga si posteste. Prin dobandirea Duhului Sfant, omul devine puternic duhovniceste, iar atunci duhurile necurate se infricoseaza si pleaca la porunca oamenilor duhovnicesti, a celor ce se roaga fierbinte si postesc mult.

Iata cum cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos, „Acest neam de demoni nu iese decat numai cu post si cu rugaciune”, ne indeamna sa aprofundam mai mult intelesul si folosul postului si al rugaciunii, in aceasta perioada de urcus duhovnicesc spre Inviere. Sa ne curatam, asadar, de pacate, sa ne intarim in credinta si sa ne umplem de harul Sfantului Duh prin post si pocainta, prin spovedanie si impartasire euharistica, prin rugaciune fierbinte si prin fapte bune.

Sa invatam de la acest tata sarman si necajit sa ne rugam si sa spunem si noi cu lacrimi de pocainta: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!“. Astfel, vom vedea cum se vindeca sufletul nostru de patimi dracesti si inchipuiri desarte, de ganduri si vorbe urate, de credinta slaba si de fapte rele. La toate acestea ne indeamna si Sfantul Ioan Scararul, mare traitor si dascal al pocaintei, al postului si al virtutilor.

Acesta facea parte dintr-o familie de mare vaza si a primit o educatie inalta pentru acele vremuri, dar inca din tineretea sa a lepadat toate si a mers in muntele Sinai, vietuind patruzeci si cinci de ani in pustie, la poalele acestui munte.

Biserica fericeste pomenirea lui, fiindca el a scris o carte de mare insemnatate pentru toata lumea crestina, care se cheama „Scara”, in aceasta carte, Sfantul Ioan infatiseaza invatatura despre toate virtutile crestinesti si mijloacele de a urca pe treptele lor spre desavarsire. Despre aceasta sfanta carte s-ar putea spune foarte multe, dar astazi vom vorbi despre ceea ce ne poate ridica foarte mari piedici in calea spre mantuire: despre cuvant.

Iar astazi mai profund reflectam la cuvantul-rugaciune, care lucreaza mult si asupra lui Dumnezeu (ca rugaciune) si asupra omului (ca Revelatie)…