DUMINICA A DOUZECI ȘI UNA DUPĂ RUSALII - PILDA SEMĂNĂTORULUI

Duminică, 14 octombrie 2012, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa.

Şi pe când semăna el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră; şi dacă a răsărit s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.

Şi alta a căzut în mijlocul spinilor; şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut şi a făcut rod însutit“.

Pe acestea spunându-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!“. Şi ucenicii Săi Îl întrebau ce înseamnă această parabolă.

Iar El a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu; dar celorlalţi, în parabole, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă.

Iar parabola aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.

Iar cea de pe piatră sunt aceia care primesc cu bucurie cuvântul când îl aud, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

Iar cea căzută între spini sunt cei care aud, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.

Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

(Luca VIII, 5 – 15. Duminica a XXI-a după Rusalii)

În această pildă Mântuitorul creează patru tipologii umane. Mai întâi, tipologia omului nepăsător. Un autor mistic, un filozof, Kierkegaard, numea acest tip de oameni omul-fluture, degustătorul, adică acela care merge din floare în floare, cauta bucuria acestei vieţi şi sfârşeşte cu aripile frânte şi căzute în ţărână. Aceştia sunt oamenii care nu primesc cuvântul lui Dumnezeu, ci se lasa târâţi în toate curentele ideologice, gnostice sau filozofice, în toate părţile. Ei n-au niciun fel de stabilitate. Peste ei calca toate învăţăturile greşite ale lumii acesteia. Sunt ca un zid pe care se scriu toate ideile false ale veacului nostru sau ale veacurilor anterioare. Să ne cercetăm cine dintre noi se aseamănă pământului în care cade sămânţa lui Dumnezeu fără să rodească? Gândiţi-vă!

A doua categorie sunt oamenii care aud cuvântul lui Dumnezeu, îl primesc cu bucurie, însă este de ajuns să vină o zguduire peste dânşii şi se pierd. Este de ajuns să-i lovească o nenorocire sau să înceapă o persecuţie, aşa cum s-a întâmplat sau se mai întâmplă în lume şi mai ales în America, unde persecuţia e subtilă şi foarte perfidă. Este poate o prigoană mai primejdioasă din mai multe puncte de vedere decât cea comunistă, pentru că acolo ştiam cine e bun şi cine e rău. Era alb şi negru. Aici nu mai ştim unde e bine şi unde este rău. Toate sunt gri. Şi în Europa la fel, în Europa Unită. Deci noi suntem aceştia care auzim cuvântul lui Dumnezeu, îl primim, ne bucurăm şi vine o persecuţie sau căldura soarelui, aşa cum se spune în parabolă. Soarele cald dă căldura şi usucă pământul şi sămânţa moare în sufletul nostru.

A treia categorie de oameni sunt cei pătimaşi. Au păcate multe, tot felul de patimi omeneşti: desfrânare, beţie, lăcomie, zgârcenie, toate patimile acelea care fac din inima noastră un teren plin de buruieni, de spini şi de mărăcini. Şi chiar dacă ne izbeşte cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă ne întoarcem cu dragoste spre El, mai tari sunt patimile noastre, pe care le purtam de cine ştie când. Pentru că pocăinţa naostra nu este adevărată! Este numai un moment de deschidere către Dumnezeu pe care nu-l adâncim în inima noastră, nu facem din el un izvor tămăduitor pentru suflet, ci ne-am deschis o clipă, iar apoi ne-am închis. Patimile noastre au izbucnit în noi mai puternice decât chemarea şi virtuţile pe care Dumnezeu le seamănă în inima noastră. Şi nu aducem roade, iar dacă nu sunt roade, suntem sortiţi pedepsei veşnice. Cine dintre noi se recunoaşte aici?

Cei din a patra categorie sunt oamenii care aud cuvântul, se străduiesc, slujesc cu bucurie lui Dumnezeu, cauta să-şi fertilizeze solul acesta spiritual, să înţeleagă mai adânc cuvântul lui Dumnezeu, să vină la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, să facă bine în jurul lor, să fie o lumină pentru toţi ceilalţi. Unii pot mai puţin, alţii mai mult. Dumnezeu a dat fiecăruia un talant: unuia i-a dat unul singur, altuia i-a dat trei talanţi, altuia i-a dat cinci talanţi. Fiecare a primit ceva şi fiecare dintre noi trebuie să aducă lui Dumnezeu un dar egal cu darul pe care l-a primit. Cel care a primit un talant, să mai aducă unul. Cel care a primit doi talanţi, să mai aducă doi. Cel care a primit cinci, să mai aducă cinci. Cel ce aduce roadă sută la sută, acela este cu adevărat cel care a auzit cuvântul lui Dumnezeu şi a rodit.

Şi a mai zis Dumnezeu din nou: „Cine are urechi de auzit, să audă!” (Matei 13,9). Uitaţi-vă în jurul vostru şi în voi înşivă şi vedeţi sincer unde vă aflaţi. Dacă aveţi intenţie bună şi nu încercaţi să vă amăgiţi pe voi înşivă sau pe alţii, v-aţi plasat exact unde sunteţi. Atunci, cu adevărat, când a zis Mântuitorul „cine are urechi de auzit să audă”, voi sunteţi aceia care aţi înţeles.

Iar aceasta recunoaştere a voastră în tipologiile pe care Mântuitorul le-a creat, plasarea fiecăruia în tipologia voastră, mă convinge că de acum încolo veţi începe să-i slujiţi lui Dumnezeu ca să aduceţi roadă. Cât de mică, dar să aduceţi.

 

Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii.

„A sluji lui Hristos înseamnă suferinţa”