DUMINICA A DOUĂZECI ȘI DOUA DUPĂ RUSALII - BOGATUL NEMILOSTIV ȘI SĂRACUL LAZĂR

30-10-2020 | Categorie: Cuvant Evanghelic

Duminică, 1 noiembrie 2020, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.

Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube,

Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.

Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.

Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.

Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.

Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu,

Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.

Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.

Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.

Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

(Luca XVI, 19-31. Duminica a XXII-a după Rusalii)

Evanghelia de azi ne prezintă pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Această pericopă este plină de învăţături duhovniceşti care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăieşte şi îşi aduce aminte de toate faptele săvârşite în timpul vieţii pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului privind existenţa şi viaţa sufletului după despărţirea sa de trup, după moartea fizică a omului.

Vedem din pericopa evanghelică de astăzi că sufletul omului după despărţirea sa de trup nu stă într-o stare de nepăsare, de indiferenţă, într-un somn sau într-o amorţire, ci sufletul are conştiinţa luminată şi comunică acolo cu alte suflete, cu sufletele drepţilor care au trăit pe pământ în credinţă, împlinind voia lui Dumnezeu, iar în viaţa de după moartea trupului se bucură de harul sau de prezenţa iubirii lui Dumnezeu, ca răspuns al împlinirii voii Lui în viaţa lor pământească.

De asemenea, vedem că sufletele după moarte sunt conştiente de starea în care se află şi de deosebirea dintre rai şi iad. Focul despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, văpaia în care se afla sufletul bogatului nemilostiv, a fost tâlcuită de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca fiind o mustrare a conştiinţei, un regret, o suferinţă a conştiinţei pentru răul săvârşit sau pentru binele pe care putea să-l facă omul pe pământ, dar nu l-a făcut.

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite şi două stări spirituale diferite. Bogatul, spune Evanghelia, trăia toate zilele sale în multă şi mare slavă. Era îmbrăcat în porfiră, adică mătase scumpă, în vison şi în haine de in, de asemenea scumpe. Toată ziua se afla în veselie, în ospeţe, pe când săracul Lazăr era bolnav, plin de bube, suferind, iar la suferinţa sa se adăuga şi singurătatea. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre câini, pentru că numai câinii erau aproape de el şi îi lingeau bubele ca şi cum i le-ar fi pansat.

Această prezentare a două stări sociale şi sufleteşti opuse, trăite de doi oameni diferiţi, ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului de a-şi trăi viaţa pe pământ în mod diferit. Însă, după ce viaţa pământească a bogatului s-a sfârşit, acesta a fost înmormântat. Ca atare, Evanghelia vorbeşte doar de trupul bogatului înmormântat, fiindcă bogatul era numai trup, a trăit numai biologic. De multă vreme, el îşi îngropase sufletul în trup, trăind numai trupeşte, nu duhovniceşte.

Este o pildă despre mila omului și mila Domnului, care ne arată deopotrivă că încercările au rostul lor în mântuirea noastră, dar și că libertatea noastră ne îndrumă spre bine sau spre rău.