DUMINICA A DOUA DUPĂ PAȘTI - A SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

Duminică, 26 aprilie 2020, se va citi la Sfânta Liturghie următorul cuvânt evanghelic:

Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!

Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.

Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul!

Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.

Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei.

Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!

Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.

A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

(Ioan XX, 19-31. Duminica a doua după Paşti – a Sf. Ap. Toma)

 

 

Mântuitorul, într-un mod pedagogic sau pastoral şi pe un ton de mustrare, i-a arătat lui Toma realitatea sau adevărul Învierii Sale din morţi printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morţi. În momentul în care Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus şi urma rănii pe care a lăsat-o lancea care I-a străpuns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat, ci a spus ceva mai mult: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28). Adică Toma a mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul sau Stăpânul vieţii şi Dumnezeu adevărat. Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la strană în această duminică, mai ales la Utrenie, spun că atunci când Toma a atins coasta Mântuitorului Înviat din morţi el s-a atins de “osul dumnezeirii Sale”. Deci, Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci şi dumnezeirea Sa. Toma s-a atins de un trup văzut şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său înviat, a atins trupul limitat şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins trupul cel creat sau zămislit din Fecioara Maria şi a mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel necreat.

Evanghelia nu se referă doar la credinţa şi convingerea lui Toma, ci se referă la toţi cei care vor crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut Care S-a făcut văzut prin întrupare pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Iar rodul credinţei în El este viaţa veşnică. De aceea, când mărturisim credinţa în Iisus Hristos şi în Învierea Lui noi ne-am decis deja că dorim să avem viaţă veşnică. Noi credem în Dumnezeu nu pentru ca să ne meargă mai bine aici în lume, să avem un avantaj trecător, ci noi credem în Dumnezeu, în Iisus Hristos Cel Înviat, pentru că vrem să trăim veşnic în iubirea Lui, adică să primim viaţa veşnică în comuniune cu El şi cu Preasfânta Treime. Aceasta este concluzia Evangheliei de astăzi. Deşi multe alte minuni a făcut Iisus, nu s-a scris despre toate minunile Sale, ci doar despre o parte din ele. Aşadar, scopul scrierii Evangheliei este acela de a întări credinţa Bisericii, iar cine crede în Iisus Hristos, Cel Răstignit şi Înviat ca fiind, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu, acela are viaţă veşnică. Scopul credinţei este, deci, acela de-a iubi şi dobândi viaţa veşnică. Credinţa nu este o simplă convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legătură vie între credincios şi Dumnezeu, iubitorul de oameni.