BOTEZUL DOMNULUI sau BOBOTEAZA

Botezul lui Hristos in apa Iordanului savarsit de Ioan Inaintemergatorul se mai numeste si Teofanie sau Epifanie. In vechea Biserica, sarbatoarea Craciunului si cea a Bobotezei se praznuiau impreuna, in aceeasi zi (6 ianuarie). In secolul al patrulea, aceste sarbatori au fost separate, iar Craciunul a fost mutat pe 25 decembrie, in ziua in care neamurile il sarbatoreau pe zeul soare, iar crestinii, pe „soarele dreptatii”. De asemenea, Boboteaza se mai numeste si „sarbatoarea Luminilor”, dupa cum spune Sfantul Grigorie Teologul, datorita iluminarii catehetilor si a luminii care s-a dat prin Botez.

Sfintii Parinti invata ca exista mai multe feluri de botez. Sfantul Grigorie Teologul spune ca botezul este de cinci feluri. Primul a fost cel al lui Moise, care a insemnat o curatire temporara, al doilea a fost cel al Inaintemergatorului, care a botezat poporul cu botezul pocaintei, al treilea este botezul lui Hristos, prin care oamenii se boteaza si se fac crestini si care se savarseste prin harul Duhului Sfant, al patrulea este cel al muceniciei si al sangelui, iar al cincilea botez este al lacrimilor si al pocaintei.

Dupa ce vorbeste despre aceste tipuri de botez, Sfantul Ioan Damaschin mai adauga si altele. El spune ca botezul este de opt feluri. Primul a fost cel al potopului pentru indepartara pacatului; al doilea a fost cel al marii si al norului, atunci cand iudeii au trecut prin Marea Rosie si au fost acoperiti de un nor; al treilea a fost botezul Legii vechi, pe care l-a consfintit randuiala mozaica si care este legat de curatia trupeasca; al patrulea a fost botezul pregatitor al Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care ii indemna pe cei botezati spre pocainta, cu alte cuvinte, Ioan nu ierta pacatele, ci le oferea oamenilor o inainte-curatire, ceea ce inseamna ca ajuta poporul sa-si simta pacatosenia si sa astepte adevaratul Botez al lui Hristos; al cincilea a fost botezul pe care l-a primit Hristos atunci cand a venit la Iordan, botez care este diferit de celelalte, pentru ca Hristos nu avea niciun pacat si nu a facut o marturisire a pacatelor; al saselea este botezul desavarsit al Domnului, care are loc in Biserica prin apa si prin Duh Sfant; al saptelea este botezul sangelui si al jertfirii, pe care l-a primit Hristos pentru noi, adica Patimile si Rastignirea, dar si mucenicia sfintilor care sunt partasi la Patimile lui Hristos; in fine cel de-al optulea botez este cel de pe urma, care nu mai este unul mantuitor, pentru ca el indeparteaza si pedepseste pentru vesnicie pacatul. Este vorba despre focul iadului.

Sfantul Ioan Gura de Aur aduce distinctie intre botezul iudaic si cel crestin. Primul (cel iudaic) nu curata de pacatele sufletesti, ci numai de murdaria trupeasca. Botezul bisericesc este fara de asemanare mai presus, pentru ca il izbaveste pe om de pacat, ii curata sufletul si ii da Duh Sfant. Intre acestea doua se afla botezul Cinstitului Inaintemergator, care a fost o punte dispre iudaism spre crestinism. Botezul lui Ioan era mai presus decat cel iudaic, pentru ca avea legatura cu venirea lui Hristos, dar mai prejos decat cel al crestinilor.

Hristos nu S-a botezat pentru ca avea nevoie de curatire, “ci pentru a lua asupra Sa curatirea noastra“. El Si-a asumat curatirea oamenilor in acelasi fel in care a primit Patimile si Rastignirea, cu toata durerea si suferinta lor. Prin Botezul Sau, Hristos a reusit sa implineasca multe lucruri.

Astfel, dupa cum spune Sfantul Ioan Damaschin, Hristos S-a botezat pentru a strivi capetele demonilor din apa, fiindca exista ideea ca demonii locuiesc acolo; pentru a spala pacatul si a-l ingropa in apa cu totul pe vechiul Adam; pentru a-l sfinti pe Botezator, fiindca nu Inaintemargatorul L-a sfintit pe Hristos, ci Hristos l-a sfintit pe Inaintemergator, atunci cand acesta din urma a pus mana sa pe capul lui Hristos; S-a mai botezat pentru a tine Legea, deoarece El Insusi o daduse si nu voia sa para un calcator al ei si, in fine pentru a descoperi taina Sfintei Treimi si a oferi preinchipuirea si modelul propriului nostru botez, adica Botezul desavarsit care se face cu apa si cu Duh Sfant.

Dincolo de toate acestea, prin Botezul Sau in raul Iordan, Hristos a sfintit apele. De aceea, in ziua Bobotezei savarsim slujba sfintirii apelor, iar in timpul slujbei cerem Duhului Sfant sa se pogoare asupra apei. Astfel, dupa sfintire, apa inceteaza sa mai fie apa a caderii, facandu-se apa a reinnoirii pentru ca se uneste cu harul nezidit al lui Dumnezeu.

În amintirea acestui moment, în această zi se săvârşeşte Agheasma mare, apa care se sfințește de către preoți atât în ajunul Bobotezei cât și în ziua praznicului. Această sfințire este o slujbă aparte, în care preotul slujitor invocă sfințirea apei prin pogorârea Duhului Sfânt. Ea se sfințește doar o dată în an și se consumă de credincioșii ortodocși ca o binecuvântare deosebită, pentru spor în viața duhovnicească, în lupta cu patimile dar și cu vrajmașii vazuți și nevăzuți.

Ea se consumă dimineața pe nemâncate înainte de anafură. În perioada praznicului de la 6 la 14 ianuarie creștinii pot stropi cu ea casele lor, imprejmuirile caselor, fântânile și tot ce au în gospodărie. Acest lucru se face cu evlavie și cu credință. Preoții umblă pe la casele oamenilor și săvârșesc această stropire fiecăruia în parte. În restul anului Agheasma Mare rămasă se păstrează într-un vas curat, la loc de cinste al casei.

Numai preotul, pentru anumite motive, când nu poate oferi împărtășania unei persoane, poate recomanda folosirea Aghesmei Mari după o zi de post și spovedanie. Mai sunt și cazuri speciale când creștinul poate apela la sfințenia  acestei ape și o poate folosi la ispite mari, la boală, crize, accidente, împrejurări nefaste care cer sprijin imediat. Bineînțeles toate aceste aspecte trebuie lămurite cu preotul duhovnic.

Se știe că această apă sfințită nu se strică niciodată dacă este ținută într-un recipient curat, bine închis și la loc de cinste!

În Biserica noastră este recunoscut faptul că materia poate primi puteri sfințitoare așa cum știm din Sfânta Scriptură despre ștergarele Apostolului Pavel care așezate pe bolnavi aduceau vindecarea. Dar trebuie să înțelegem că această putere sfințitoare lucrează doar în sufletele râvnitoare care se preocupă de desăvârșire, au credință și urmează poruncile evanghelice.